Ridicată de Nicodim, primul monument sacral de plan triconc de la noi.
Pe malul românesc al Dunării, imediat ce fluviul face ultimul cot înainte de a se izbi de barajul de la Porţile de Fier, se înalţă nişte colţi de piatră. Printre ei păşteau vacile. Locul a revenit în atenţia turiştilor după ce, în 2001, în apropiere a fost sfinţită noua Mănăstire Vodiţa. Probabil însă că majoritatea celor care ajung în zonă şi văd ruinele nu le înţeleg semnificaţia şi, întrebaţi de ce ar putea fi acele ziduri dovada unui moment esențial din istoria noastră, nu știu ce să răspundă. Iar după ce ar afla răspunsul, le-ar fi şi mai greu să înţeleagă de ce le tratăm cu atâta desconsiderare.
Aici, la Vodiţa, a ridicat călugărul Nicodim, în două rânduri, câte o mănăstire, în a doua jumătate a veacului al XIV-lea. Nu ştim prea multe – şi nici din surse foarte sigure – despre Nicodim. S-a afirmat că ar fi fost aromân la origine, ca o posibilă justificare pentru aşezarea lui la nord de Dunăre. La fel de bine putea veni în acele părţi în cadrul efortului de contracarare a ofensivei catolice, după ce regele Ungariei Ludovic cel Mare anexase Vidinul şi Craina, organizate în 1366 într-un „banat“. Era un om învăţat, cum ne arată corespondenţa cu ultimul patriarh bulgar de la Târnovo, Sfântul Eftimie. Nicodim a caligrafiat şi primul manuscris cu datare sigură de pe teritoriul nostru, un tetraevanghel, păstrat într-o splendidă legătură de argint. Nu a fost întemeietorul vieţii monahale la noi, cum s-a afirmat un timp, căci viaţă monahală exista de mai înainte cu câteva secole. El este cel care i-a dat organizarea şi a îndrumat-o după un izvod bizantin-athonit, potrivit suflului duhovnicesc adus de isihasm (cerea izolarea monahului, căutarea liniştii şi o contemplaţie continuă, care să-i aducă o mai mare apropiere de Dumnezeu). Rolul mişcării misionare monahale, inaugurate de Nicodim, în viaţa Ţărilor Române avea însă să fie unul mult mai implicat şi mai important.
Află toată povestea pe siteul eualegromania
