Întrebat de scriitorul Marin Preda care este cea mai bună traducere românească a Bibliei, arhimandritul (pe atunci) Bartolomeu Anania, viitorul prim mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, a răspuns: cea din 1688, cunoscută drept Biblia lui Şerban Cantacuzino sau Biblia de la Bucureşti. Şi aceasta cu toate că sintaxa rămâne tributară originalelor greceşti, iar limba ne apare „greoaie pe alocuri, strânsă pe un calapod care nu-i este propriu“.
I se spune Biblia lui Şerban Cantacuzino pentru că versiunea a fost realizată în vremea domniei acestuia (1678-1688), de un colectiv de învăţaţi, condus de fratele domnului, stolnicul Cantacuzino, reprezentant de seamă al curentului umanist. Biblia de la Bucureşti s-a dovedit cea mai durabilă dintre ctitoriile sale. A fost o operă de largă colaborare naţională, dacă ţinem cont că domnul, fraţii Greceanu (Radu şi Şerban au făcut „grosul lucrului“, cum scria C.C. Giurescu) şi stolnicul Constantin Cantacuzino erau munteni; Mitrofan, episcopul de Huşi, şi Nicolae Milescu (principalul traducător al Vechiului Testament), moldoveni, şi s-au folosit prefeţe din Noul Testament de la Bălgrad, din Transilvania. Au fost şi mulţi învăţaţi care au contribuit la realizarea traducerii, al căror nume nu s-a păstrat, aşa cum aflăm din chiar formula cu care truditori cunoscuţi şi necunoscuţi cer îngăduinţă cititorilor: „Pre tine, pravoslavnice cititoriu, cu umilinţă te rugăm, citind pre această sfântă şi dumnezeiască carte, unde vei afla nisca relunecături [greşeli] în lucrul acesta al nostru, să nu blesteami, ce, ca un bun şi cu bună inimă, îndireptează şi nu ne pune întru ponos, ce iartă, că şi noi sântem oameni asemene pătimaşi, ţinuţi de slaba fire, care nu lasă nici pre un om a rămânea fără greşeală“. Despre anonimatul celor ce nu apar menţionaţi, Bartolomeu Anania scria atât de frumos: „Deschidem cartea şi nu-l aflăm [numele lor] în carte, închidem cartea şi el se află într-însa…“.
Află toată povestea pe siteul eualegromania
