Duminică, 7 noiembrie, se împlinesc 110 ani de la naşterea Mariei Lătăreţu, una dintre cele mai apreciate cântăreţe de muzică populară din ţara noastră, ea fiind alintată cu aprecieri precum „Privighetoarea Gorjului”, „Crăiasa cântecului românesc”, sau „Prințesa cântecului popular românesc”.
Maria Borcan, pe numele avut la naştere, a venit pe lume la 7 noiembrie 1911, la Bălcești, judeţul Gorj, fiind cel de-al 16-lea copil al familiei lui Ion şi al Mariei Borcan.
Despre copilăria sa, artista avea să mărturisească, într-un interviu la radio, în anul 1970: „Când am deschis ochii pe lume, m-am pomenit într-o bătătură mică şi săracă, cu două încăperi. Acum nu mai există… Dar grădina casei mele nu am să o pot uita niciodată. Avea gard de jur-împrejur cu stobori împletiţi cu nuiele, iar în interiorul grădinii aveam tot felul de pomi fructiferi, mai mulţi pruni şi meri, iar în faţa casei aveam o mulţime de trandafiri, nalbe, garoafe, gherghine şi o tufă de liliac. Pot să spun că era, poate, cea mai frumoasă grădină din Bălceşti”.
Copilăria i-a fost marcată de lipsuri materiale, fiind nevoită să muncească pentru a-şi sprijini familia, însă vocea sa unică şi inconfundabilă a ajutat-o să devină cunoscută. Maria mergea la cules de prune prin sat, unde pentru câţiva bănuţi trebuia să şi cânte, sau mergea la câmp, trudea din greu şi cânta alături de celelalte fete din sat.
Talentul muzical a fost moştenit de la mama sa, descendentă a unei familii de lăutari celebri de pe Valea Gilortului, însă se pune că Maria Lătărețu a învățat să cânte imitând păsările.
La vârsta de 12 ani, cânta deja în taraful lui Ionică Gîlcă din Novaci, apoi la Târgu-Jiu, în taraful fratelui său Ioniţă.
La vârsta de 13 ani, fratele artistei, Ioniță Borcan, îi cumpără o chitară și o învață să se acompanieze.
În 1927, devine cântăreaţa principală a tarafului „Tică Lătăreţu”, viorist şi cântăreţ din Leleşti, care, un an mai târziu îi devenea soţ.
Au urmat ani în care ansamblul şi solista cântau din sat în sat, la nunţi sau petreceri, Maria Lătăreţu devenind celebră în întreaga Oltenie.
În anul 1933, ajunge pentru prima dată în Bucureşti, unde a cântat, pentru o scurtă perioadă, la localul „La fânăreasă”.
În anul 1937, folcloriștii Constantin Brăiloiu, Harry Brauner, Tiberiu Alexandru și Mihai Pop o descoperă la ea acasă, fiind impresionaţi de vocea şi stilul interpretativ al repertoriului său tradițional.
Astfel, la 19 iulie 1937, Maria Lătăreţu înregistrează la Bucureşti, primele sale melodii, pe cilindri de fonograf, iar la 29 august 1937, debuta la Radio București, în emisiunea „Ora satului”.
În 13 septembrie 1937, ea înregistra la casa de discuri „Columbia”, sub supravegherea artistică a reprezentanţilor Arhivei de Folclor a Societății Compozitorilor Români.
În acelaşi an, Maria primeşte un contract pentru a cânta la localul lui Marcu Căciularu, din zona Gării de Nord, în anul următor interpretează muzică populară în cadrul „Lunii Bucureștiului”, pentru ca în perioada 1939-1949 să cânte la restaurantul de lux „Dorul Ancuței”, din actuala Piaţă Lahovary, un loc frecventat de artiști de prestigiu ai vremii.
Din 13 martie 1939, cu ajutorul lui Constantin Brăiloiu, cântăreața face imprimări pentru casa de discuri Cristal (Electrecord de mai târziu), numeroase alte înregistrări fiind realizate la Radiodifuziunea Română.
În toată această perioadă a continuat să cânte şi cu taraful soțului ei, până în anul 1949, când devine prim-solistă a Orchestrei „Barbu Lăutaru” a Institutului de Folclor, prima orchestră de muzică populară de stat.
„Mă uitai spre răsărit”, „Mai ţii minte, măi, dragă Mărie”, „Lie, Ciocârlie”, „Sanie cu zurgălăi”, „Pe câmpul cu florile” sunt doar câteva melodii de succes din repertoriul său care cuprindea aproximativ 1000 de cântece, din care 104 erau compoziţii personale.
Maria Lătăreţu a realizat numeroase turnee atât în țară, cât și în străinătate, printre ţările vizitate fiind Polonia, Cehoslovacia, U.R.S.S., Egipt, Siria, Elveția, Turcia, Ungaria, Grecia, Bulgaria, Iugoslavia, sau Iordania.
La Moscova, Maria Lătăreţu a cântat timp de un an, semnând un contract, la restaurantul de artă culinară românească „Dunărea”. A susţinut spectacole extrem de apreciate la „Balşoi Teatr”, unde Aram Haciaturian, marele compozitor al baletului „Spartacus”, a denumit-o „Crăiasa cântecului românesc.”
Ea a cântat cu mari șefi de orchestră și dirijori, precum Gelu Barabancea, Nicu Stănescu, Ionel Budișteanu, Victor Predescu, Radu Voinescu, George Vancu, Ion Luca-Bănățeanu, Florea Cioacă, Constantin Mirea sau Nicu Novac.
Pentru cariera sa artistică remarcabilă, a fost distinsă cu medalia „A cincea Aniversare a Republicii Populare Române”, pentru meritele deosebite în promovarea melosului popular – în anul 1952, Ordinul „Muncii”, clasa a III-a – în 1954, cu titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne, „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice” – în 1964 şi cu Ordinul „Meritul Cultural”, clasa a II-a – în 1968.
Puţină lume ştie însă că viaţa sa a reprezentat şi un lung şir de drame: şoţul ei a stat nu mai puţin de şapte ani în lagăr, fără să primească de la el nicio veste, apoi a avut şase copii, dintre care cinci i-au murit, singurul supravieţuitor fiind Ion, cel care alături de nora ei, Ioana, aveau să-i fie cel mai mare sprijin în viaţă.
A murit, la nici un an după decesul soţului ei, la 27 septembrie 1972, în urma unei congestii cerebrale, la Românești, județul Botoșani, imediat după încheierea unui concert pe care l-a susţinut alături de Ion Luican, Laura Lavric și Ionel Schipoancă. Este înmormântată la cimitirul „Sfânta Vineri” din București.
„Privighetoarea Gorjului” a lăsat în urmă o zestre folclorică nepreţuită, păstrătoare a sufletului ei cald, resimţit în interpretarea fiecărui cântec al inegalabilului său repertoriu.
În amintirea marii artiste, începând cu anul 1981, în fiecare an, la Târgu-Jiu, are loc Festivalul – concurs al Cântecului Popular Românesc „Maria Lătăreţu”
RADOR: Razvan Moceanu