„Arta este o formă de compensație și de reglare existențială, a venit și a umplut locurile goale ce tindeau să rămână fantome , accidente ale unei civilizații dispărute.Cultura se interpune cumva ca regulator între entropie și legitima revendicare pe care natura și-o exercită în locuri rămase pustii”…
Cât de pustiu ar rămâne sufletul uman dacă nu s-ar juca de-a viaţa şi de-a moartea în serile când merge la teatru?
Şi întotdeauna Actorul este dispus să-şi răstignească menirea pe scândura arsă de paşii sentimentelor ce-şi caută izbăvirea prin cuvântul care zideşte… Şi atunci mă îndrept astăzi către cel din spatele şi din faţa scenei, REGIZORUL Ştefan Iordănescu, pentru că „Am găsit încă un om de care mă pot despărţi. Căci un om plin, bogat, valabil, e unul căruia printr-un cuvânt îi poţi spune nespus de mult. Vă strângeţi mâna, vă uitaţi unul în ochii altuia şi s-a întâmplat ceva. E un pact între voi: „acum ne putem despărţi”. Căci orice v-ar despărţi de acum înainte, sunteţi doi oameni care s-au întâlnit. Ăsta e esenţialul: să te întâlneşti cu celălalt. Finalul – care trebuie să însemne întotdeauna o reluare a tuturor temelor – devine acum posibil. Oamenii aceştia, lângă care stai ceasuri întregi şi care stau ceasuri întregi lângă tine, spre a nu obţine nimic nici unii nici alţii, sunt aşa de anoşti încât nici măcar nu te poţi despărţi de ei”, după cum mărturisea Constantin Noica în Jurnalul său… parafrazându-l, pot mărturisi cu sinceritate că acesta este esenţialul: să te întâlneşti cu celălalt prin Cultură.
Şi astăzi o facem în mod festiv şi îi spunem La Mulţi Ani lui Ştefan Iordănescu, născut într-o zi de 27 septembrie 1958, Baia Mare.
S-a născut, a crescut şi a rămas toată viaţa în teatru.
„Eu sunt copil de actori. Tata, artist emerit, director de trei teatre la viaţa lui, mama, actriţă convertită la regie, aşa că teatrul a fost şi este casa mea. Suntem o întreagă familie de circari, aşa cum spun eu în glumă şi sora mea, şi soţia şi fiica lucrând în domeniu”, mărturiseşte regizorul.
Absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale Bucureşti, specializarea regie teatru şi film, de-a lungul carierei sale a fost director al Teatrului Bulandra, Teatrului Naţional din Timişoara şi al Teatrului Clasic Arad, dar este şi iniţiatorul festivalului prin care s-au aniversat cei 200 de ani de existență a celui mai vechi teatru din țară, Teatrul Vechi „Mihai Eminescu” din Oravița, în cadrul manifestării realizând,în calitate de regizor, premiera spectacolului „Stella” de J.W von Goethe.Este un om de teatru autentic care a construit o frumoasă şi apreciată carieră.
De numele său sunt legate multe proiecte culturale, pentru că Ştefan Iordănescu a crescut cu nostalgii din Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „ Ion Luca Caragiale” din București,cărora le-a dat viaţă în spectacolele sale, este prieten şi colecţionar al unor destăinuiri de suflet, purtând gena regretatei sale mame, regizorul Cătălina Buzoianu, un mare artist care a influenţat teatrul românesc în ultimii 50 de ani.
În ultimii ani este omul cu insula în suflet, omul care alături de alți artiști a creat Enclava Culturală Socolari și ne-a dat pașaportul de „Robinssoni cu insula în suflet”… este prietenul și activistul ce ridică vremurile peste nivelul blazării… este Ștefan Iordănescu, veșnicul îndrăgostit de Banat.
Este arta dreaptă? Care este criteriul după care Dumnezeu dăruiește geniu unui creator și îl refuză altuia? O meditaţie amplă despre relaţia dintre spectator şi artist, un dialog al sentimentelor şi o crucificare a îndoielilor, o bucurie de a exista în aceleaşi vremuri cu fericirea simplă a redescoperirii fiecăruia în celălalt.
Astăzi, omului şi artistului Ştefan Iordăniescu un gând, atât, un gând de mulţumire. Mai mult ar fi puţin.
LA MULŢI ANI, MAESTRE!
Anca Bica Bălălău
