Duminică,la Reşiţa toamna a îmblânzit chipurile părinţilor şi ale bunicilor cu zâmbetele copiilor, respectiv nepoţilor care au venit la Palatul Cultural pentru a căuta prin buzunarele amintirilor cu Nică snoavele şi inocenţa unor vremuri de care tuturor ne este dor… Amintiri din copilărie, un basm ce nu ar trebui să se termine niciodată, mai ales când este pus între coperţile sufletului de cel mai mare povestitor, Ion Creangă!
“Năzdrăvăniile lui Nică” după Ion Creangă, dramatizare realizată de Ion Jurca Rovina, a adus în prim planul scenei voioşia unei lumi guvernate de inocenţă şi bucuria de a trăi.Solidari cu acţiunea cei patru copii distribuiţi, Darius Balint, Filip Ichim, Alesia Caimac și Roberta Kloțbir au muşcat cu sete din povestea lui Nică depăşindu-şi cu delicateţe postura de actori în devenire. Aş remarca faptul că atât Darius Balint cât şi cele două fete, Alesia Caimac și Roberta Kloțbir, au făcut roluri de compoziţie strecurându-mi cu certitudine speranţa că îi voi revedea cu admiraţie peste ani actori pe scenele ţării. Darius, dealtfel, duce gena unei mari voci a teatrului reşiţean şi naţional, fiind nepotul unui îndrăgit şi din păcate nespeculat actor, Zeno Balint… Maestrul ar putea compila roluri memorabile şi astăzi şi mă încearcă sentimentul că teatrul reşiţean ar putea scrie o filă memorabilă într-un spectacol, măcar, cu cei doi nepot şi bunic pe scândură…
Deasemenea, actorii Teatrului de Vest au făcut echipă cu mai tinerii lor colegi, Camelia Ghinea extrem de protectoare, iar Florin Ruicu şi Sorin Fruntelată împreună cu Marius Tudor extrem de calzi şi generoşi. Deşi, a avut un rol mic, Ana Maria Cizler s-a simţit prin forţa sa scenică.
La finalul spectacolului, actorii şi spectatorii s-au bucurat de prezenţa „veteranului Nică al lui Ştefan a Petrei”, Ion Bocancea, cel care l-a interpretat acum 55 de ani în filmul Elisabetei Bostan, Amintiri din copilărie!
Chiar dacă nu a îmbrăţişat cariera de actor, Ion Bocancea a rămas marcat de perioada aceea când a avut prilejul să se cizeleze alături de mari actori.
Regizorul Iustina Prisăcaru, reîntoarsă în teatrul reşiţean, a reuşit să coaguleze o echipă şi cred că, în timp, spectacolul se va aşeza frumos pentru a rămâne în sufletul celor mai mici spectatori.
Dealtfel, este o încercare de bun simţ realizată de Teatrul de Vest în „Anul omagial al satului românesc, al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari” printr-un spectacol ce pune în evidenţă tradiţiile şi obiceiurile unor timpuri din care ne tragem rădăcinile.
Duminică pe scena Teatrului de Vest a fost un Basm şi despre basme numai de bine!
Seara s-a încheiat cu un spectacol de teatru artă, ”După Repetiţie” de Ingmar Bergman, regia Ioan Cărmăzan, un spectacol ce a pus întrebări, a făcut o radiografie rece sufletului omenesc în care cei trei meşteri, Alina Ilea, Florin Ruicu, tânăra Elisa Pîrvan şi la fel de tânărul şi talentatul scenograf Inocenţiu Ieremia au convins atât prin interpretare, dar şi prin scenografia extrem de expresivă şi mulată pe sufletul personajelor.
De menţionat că în acest spectacol au avut loc şi două debuturi, Elisa Pîrvan proaspătă absolventă a Facultăţii de Teatru din cadrul U.N.A.T.C. şI Inocenţiu Ieremia student al al aceleiaşi universităţi cu specializarea scenografie.
Despre Alina Ilea şi Florin Ruicu, ambii foşti studenţi ai eminentului profesor Emil Reus, putem spune că au deja notorietate în rândul iubitorilor de teatru şi o merită, pentru că-şi respectă cu seriozitate rolurile, cărora le împrumută generos harul lor artistic.
”După repetiţie”,scrisă de Ernst Ingmar Bergman regizorul suedez de teatru și unul dintre cei mai influenți regizori de film ai celei de-a doua jumătăți a secolului 20, ”este o reprezentare a artistului la apogeul carierei sale, aflat în culmea gloriei, pentru care arta – teatrul şi locul lui pe scenă – este viaţă, iar orice altceva este iluzie”, sublinia The New York Times.
Dealtfel, Ernst Ingmar Bergman tratează întrebări fundamentale existențiale de moralitate, singurătate și credință; tinzând în același timp spre simplitatea și claritatea directă a vieții, opusă stilizării, metaforizării și alambicării altor creatori.
Şi dacă duminică la Reşiţa toamna a îmblânzit chipurile celor veniţi la teatru, poate pe undeva în neantul lacrimilor, deşi nu s-a amintit şi nu s-a ţinut nici un moment de reculegere în memoria unui Mentor al teatrului românesc care pleca pe ultimul drum, regizorul Alexandru Darie… poate printre risipirile toamnei de culori şi frunze, paşii noştri vor duce totdeauna către teatru aşa cum duc către Biserică pentru cuminecarea sufletelor obosite şi încercănate de o realitate în care vedetele sunt promovate şi nu MENTORII.
În Memoria regretatului regizor și cu speranţa că tinerii actori în devenire sunt primăvara teatrului reşiţean, iar zicerea lui peste timp îi va ajuta să zboare în luminile rampei ridicându-ne sufletele către frumos, închei rugându-i doar să nu-l uite pe Darie:
„Mă bucur enorm când văd un spectacol bun al unui coleg, plec acasă altfel, sunt plin de idei. Când văd unul prost, parcă îmi vine să mă împușc în cap, de parcă aș avea vreo vină. E foarte important să facem trecerea ștafetei și să păstrăm cu sfințenie ideea că orice teatru bun e teatru de artă. Avem nevoie ca voi, tinerii, să militați ca cei care răspund de asta să stimuleze crearea de cât mai multe spații publice, subvenționate, unde tinerii să se poată manifesta. Avem nevoie de teatre noi și companii noi, oricât de mici. Altfel, se va crea un clivaj mare între teatrul de consum și așa-zisul teatru de artă, care se poate face absolut oriunde. Când a venit în România, Peter Brook mi-a zis că atunci când un cetățean își pune în față o ladă și se urcă pe ea, începe teatrul, fie că vorbește, fie că nu. Teatrul se poate face oriunde, problema e cu ce vin eu, creatorul, înainte să-l fac și cum am grijă de el după aceea”.
Anca Bica Bălălău
