Ascultă Radio România Reșița Live

Timiş: Începe Festivalul de Cultură Balcanică Taifas

Cea de-a treia ediţie a Festivalului de Cultură Balcanică Taifas aduce la Timişoara, în perioada 13 – 19 octombrie, 11 filme în premieră naţională, premiate la marile festivaluri internaţionale, alături de primul focus Radu Jude la un festival din România şi premiera naţională a filmului „Sorella di Clausura”.

Timiş: Începe Festivalul de Cultură Balcanică Taifas

Articol editat de Adam Valentina, 13 octombrie 2025, 13:17

„La Taifas, niciun an nu e ca altul. Ce e cert în legătură cu 2025 e că e, de departe, cel mai altfel. Anul acesta, filmele de la Taifas se văd cu ochii larg deschişi şi cu gura căscată. Fiecare dintre cele 11 filme selectate e un deget mijlociu îndreptat în direcţia conformismului. Alegerile pot fi oricum, dar măcar nu-s previzibile: apele cinematografice în care intrăm tiptil sau suntem aruncaţi nu sunt niciodată călduţe. La ediţia a treia de Taifas, se prea poate să ne aşteptăm la una şi să primim alta. Să ne simţim frustraţi, dacă nu exasperaţi. Dar mereu vom da peste filme care au ceva de zis. Depinde doar de noi să ascultăm, căci din ascultare se plămădeşte taifasul”, arată Cătălin Olaru, directorul artistic al festivalului, într-un comunicat al Asociaţiei Culturale Contrasens, organizatorul evenimentului.

Filmul de deschidere, „Mother”, (în regia semnată de Teona Strugar Mitevska) va fi proiectat marţi, la Cinema Studio, de la ora 19:00, după premiera mondială la Veneţia. În rol principal, Noomi Rapace, într-o poveste inspirată de viaţa Maicii Tereza, surprinsă într-un moment de răscruce, între chemare şi îndoială, între sfinţenie şi umanitate.

„Mi-au trebuit 25 de ani să ajung aici şi să fac Mother, filmul care mă reprezintă pe deplin: îndrăzneţ, curajos şi liber. Teresa nu era icoana perfectă, ci o femeie ambiţioasă, severă, dar capabilă să fie mamă pentru milioane de oameni”, menţionează regizoarea.

Ediţia 2025 aduce la Cinema Studio, în weekendul 17-19 octombrie, prima retrospectivă „Radu Jude” prezentată vreodată în cadrul unui festival din România. Programul include toate scurtmetrajele regizorului prezentate într-un singur calup, mediumetrajul „Film pentru prieteni”, lungmetrajul „Ţara moartă” şi mult aşteptata avanpremieră a filmului „Dracula”, prezentat vara aceasta la Locarno.

„Portretul a apărut ca o consecinţă firească a temei festivalului, care va fi dedicat anul acesta diversităţii şi incluziunii. Din toţi cineaştii români, Radu Jude e de departe cel mai implicat. Nu doar că interesul lui e sincer, e însuşi motorul operei lui cinematografice, de dată recentă şi nu numai. În plus, nu e doar cel mai prolific regizor român în activitate, ci creaţia lui e obiectul cel mai viu şi mai deschis la schimbare din întreaga cinematografie românească”, adaugă Cătălin Olaru.

Pe 16 octombrie, ora 20:30, la Cinema Studio are loc premiera naţională a filmului „Sorella di Clausura”, cel mai recent lungmetraj al regizoarei Ivana Mladenovic, prezentat la Locarno şi premiat la Sarajevo pentru cea mai bună regie. Filmat în Timişoara, Bucureşti şi Moldova Nouă, filmul e o parodie empatică a melodramelor romantice, cu Katia Pascariu în rol principal.

Selecţia Taifas 2025 reuneşte filme premiate la marile festivaluri ale anului: Locarno, Veneţia, Sarajevo, Sao Paulo, Hot Docs, semnate de regizori din Macedonia de Nord, Croaţia, Serbia, Grecia, Muntenegru, Bulgaria şi România.

Festivalul Taifas nu este doar despre film, astfel că, pe 17 octombrie, la „Fratelli”, are loc cea de-a treia ediţie „HRANA”, o seară gastronomică dedicată sarmalelor reinventate, sub semnul „Odă frivolei parfumate, sarmaua noastră cea de toate sărbătorile”.

Conceptul culinar le aparţine Alinei Săftulescu şi Melissei Ivana, iar invitata serii este Camelia Burghelea, care lansează volumul „Sarmale şi serotonină”.

Pe 18 octombrie, Taifas este inundat de muzică – concertul live Kottarashky and The Rain Dogs (ora 21:30), trupa bulgară de Balkan fusion care combină jazz, blues şi ritmuri tradiţionale într-o formulă eclectică şi vibrantă şi Disco Party Balcanic (de la ora 23:00) cu Ligia Keşişian şi Lucas Molina, într-un DJ set ca un carusel multicultural.

Tema ediţiei, toleranţa şi incluziunea, ghidează întreaga experienţă Taifas 2025 spre proiecţii accesibilizate pentru persoane cu deficienţe de vedere sau de auz, subtitrări pentru comunităţi minoritare, activităţi dedicate copiilor, seniorilor şi publicurilor vulnerabile, pentru ca toată lumea să aibă loc la masa comună a festivalului.

Conferința internațională Orbis Mediaevalis, ediția a VI-a, la Coronini, în Caraș-Severin
Cultură miercuri, 21 octombrie 2026, 14:20

Conferința internațională Orbis Mediaevalis, ediția a VI-a, la Coronini, în Caraș-Severin

Evenimentul reunește specialiști din România, Croația, Serbia și Ungaria pentru a analiza dimensiunile materiale și spirituale ale vieții în...

Conferința internațională Orbis Mediaevalis, ediția a VI-a, la Coronini, în Caraș-Severin
Întâlnirea vorbitorilor de dialect german bănățean, la Timișoara. Eveniment dedicat graiurilor și tradițiilor șvăbești
Cultură miercuri, 21 octombrie 2026, 10:55

Întâlnirea vorbitorilor de dialect german bănățean, la Timișoara. Eveniment dedicat graiurilor și tradițiilor șvăbești

Manifestarea va avea loc la Casa „Adam Müller-Guttenbrunn”, situată pe strada Gheorghe Lazăr nr. 10–12 din Timișoara, și va reuni...

Întâlnirea vorbitorilor de dialect german bănățean, la Timișoara. Eveniment dedicat graiurilor și tradițiilor șvăbești
Expoziție de goblenuri, macrameuri și artă în lemn și rășină, la Reșița. Tradițiile și meșteșugurile de odinioară, readuse în prim-plan
Cultură marți, 20 octombrie 2026, 17:00

Expoziție de goblenuri, macrameuri și artă în lemn și rășină, la Reșița. Tradițiile și meșteșugurile de odinioară, readuse în prim-plan

Evenimentul, organizat de grupul cultural „Țara mea – Banatul meu”, coordonat de prof. Maria Radu Nowak, a reunit marţi, 20 octombrie 2026...

Expoziție de goblenuri, macrameuri și artă în lemn și rășină, la Reșița. Tradițiile și meșteșugurile de odinioară, readuse în prim-plan
Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural
Cultură marți, 20 octombrie 2026, 15:43

Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural

Radio România Cultural lansează un nou proiect dedicat poeziei românești de astăzi. Poeți din generații diferite își înregistrează...

Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural
Cultură marți, 20 octombrie 2026, 15:41

Teatrul Național Radiofonic, prezent în Festivalul Național de Teatru

Teatrul Naţional Radiofonic participă la cea de a 36-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, desfăşurată la Bucureşti, în perioada 16-25...

Teatrul Național Radiofonic, prezent în Festivalul Național de Teatru
Cultură luni, 19 octombrie 2026, 21:30

Zilele Culturii la Moldova Nouă 2026: ediția aniversară cu numărul 50, între 20 și 30 octombrie

Povestea Zilelor Culturii la Moldova Nouă este una care, de jumătate de secol, aduce împreună oameni, emoții, tradiții și momente de neuitat....

Zilele Culturii la Moldova Nouă 2026: ediția aniversară cu numărul 50, între 20 și 30 octombrie
Cultură luni, 19 octombrie 2026, 20:26

Mihai Moldovan, comemorat la Oravița. Va fi sfințită o placă în memoria fostului director al Casei de Cultură

Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Oravița și reprezintă un omagiu adus memoriei și activității lui...

Mihai Moldovan, comemorat la Oravița. Va fi sfințită o placă în memoria fostului director al Casei de Cultură