Motto: „S-au năruit şi se vor nărui civilizaţii, cultura însă e ceea ce supravieţuieşte civilizaţiilor materiale, iar ea va fi etern însemnată de pecetea geniului”.Ileana Vulpescu

‘Ai să vezi, într-o zi, că numai spiritualitatea rămâne dintr-o iubire”…scria Ileana Vulpescu în celebra sa carte „Arta conversaţiei” …spiritualitatea   rămâne din iubirea pe care ne-a dăruit-o cu un rafinament lingvistic și uman, cu o demnitate tragică și incoruptibilă… cu blazonul unei Doamne străine de orice vulgaritate morală…

Un Om , un Destin ce a luat sub cupola lui toate chinurile și rătăcirile celor care i-au rostit cărțile cu durerea propriilor lacrimi…

„În viaţă trebuie să înveţi să citeşti printre rânduri şi în oameni. Să citeşti printre vorbele lor şi chiar dincolo de ele. Uneori, un oftat povesteşte mai mult decât un roman-fluviu, o privire – mai mult decât o bibliotecă”, mărturisea Ileana Vulpescu.

Filolog, lexicograf, prozatoar, romancier și traducător, Ileana Vulpescu a văzut lumina zilei acum, aproape, 89 de ani, pe 21 mai, 1932 în localitatea Bratovoești, din județul Dolj.

După o licență în Litere, limba și literatura franceză, la Facultatea de Filologie a Universității din București, a lucrat ca lexicograf la Institutul de Lingvistică al Academiei și a colaborat la redactarea lucrărilor Dicționarul limbii române și Dicționarul explicativ al limbii române.

Debutul său a avut loc în revista „Familia” din iulie 1966, cu povestirea „Scrisoare către un cunoscut”.

În anul 1976, Ileana Vulpescu publica romanul său „Rămas-bun” Editura Cartea Românească – 2100 de exemplare, ce a fost premiat cu Premiul Asociației Scriitorilor din București.

Cinci ani mai târziu a primit Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române și Premiul „Cântarea României” pentru romanul Arta conversației , Editura Cartea Românească – 50.000 de exemplare, iar în 1987 a primit premiul „Flacăra”, pentru „Sărută pământul acesta” .
Din anul 1972, Ileana Vulpescu este membră a Uniunii Scriitorilor din România.

Cel mai cunoscut roman este „Arta conversației”, care a reușit să ajungă best-seller înainte de 1989, practic romanul care a consacrat-o în 1980 și care are ca subiect frământările sentimentale ale unei doctoriţe, a constituit şi scenariul unui spectacol de mare succes, eroina principală a cărţii fiind interpretată, pe scena Teatrului ”Giuleşti”, de actriţa Dorina Lazăr, consemnează volumul ”Dicţionarul scriitorilor români” (2002).

Romanele ei au fost traduse în slovacă -„Rămas-bun casei părintești”, maghiară -„Arta conversației”, italiană -„Sărută pământul acesta” și franceză -„Arta conversației”.

A scris proză şi teatru, a tradus din literaturile engleză, franceză şi spaniolă şi a semnat versiuni în limba franceză din literatura modernă şi din cea contemporană românească. A Colaborat la ”România literară”, ”Vatra”, ”Flacăra”, ”România Mare” ş.a. În 1972 a devenit membră a Uniunii Scriitorilor din România.

Mai bine de șase decenii a fost soția lui Romulus Vulpescu, marea sa iubire.

Împreună cu soţul său poetul, traducătorul şi publicistul Romulus Vulpescu , scriitoarea a publicat repovestirea romanelor ”Gargantua” şi ”Pantagruel” de Francois Rabelais, iar singură ”Extraordinarele aventuri ale lui Tartarin din Tarascon (Tartarin din Tarascon, Tartarin în Alpi, Portul Tarascon)” după Alphonse Daudet.

În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire și de mare,
Și nu băgăm de seamă că, în loc,
Ramâne un deșert de disperare”…scria Romulus Vulpescu… fără acești ucenici ai Iubirii Lui Dumnezeu… deșertul de disperare va căpăta noi teritorii, fiindcă lacrima și emoția se vor usca înainte de a lua chipul sufletului cititorului…

Într-o lume tot mai însingurată, astăzi limba și literatura română a rămas orfană de Ileana Vulpescu…

La 18 mai 2017, preşedintele Klaus Iohannis i-a conferit scriitoarei Ileana Vulpescu distincţia Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler în semn de „înaltă apreciere pentru întreaga carieră pusă în slujba culturii, pentru contribuţia remarcabilă avută la creşterea valorii literaturii române contemporane, pentru traducerile prin care a deschis iubitorilor de carte noi posibilităţi de a lua contact cu literatura universală”.

Ne-a fost  alături fiecăruia dintre noi în după amiezile celor mai crunți singurătăți și căderi… o pagină citită ne-a ridicat lacrima la rang de autodeterminare, ne-a făurit refugiul și acceptarea destinelor noastre, dar nicidată blazarea:

„Dar pe soartă ai dreptul să te superi. Ai dreptul să te superi… mai tot timpul! Prin dispariția fizică nu se duce legătura sufletească. Te gândești la fel la un om care nu mai există. Poate chiar mai mult decât atunci când exista! Și ești îndreptățit să crezi, în măsura în care crezi că mai există o viață Dincolo de viața asta pământeană… Îi spuneam unei prietene despre realizatorul Bernard Pivot, de la televiziunea franceză. El avea o întrebare, cu care, invariabil, încheia interviurile din emisiunea „Bouillon de Culture” . Întrebarea „Dacă Dumnezeu ar exista, și v-ați afla în fața Lui, ce I-ați spune?”. Și eu vorbeam cu prietena mea și i-am spus că, dacă m-ar invita pe mine Bernard Pivot, i-aș spune lui Dumnezeu să nu mă mai trimită pe Pământ. Și prietena mea mi-a spus – „și dacă te trimite undeva unde este mult mai rău?!” Și asta se poate… Suntem singuri! Și când te naști, și când pieri… ești singur. Deci ambele capete ale vieții sunt ale singurătății”.

Astăzi, Ileana Vulpescu a luat drumul singurătății Veșniciei…

„Toată viaţa noastră nu facem altceva decât să interpretăm cuvinte. Noi pe ale altora, alţii pe-ale noastre. Şi cum să nu te gândeşti la ele, cum să-ţi fie indiferente, când urmele lor sunt de neşters”?
De neșters din memoria limbii și literaturii române este și Ileana Vulpescu...

Dumnezeu să o așeze între Oștile Sale Cerești!

Condoleanțe familiei!

Epilog: „Nu iubeşti cu adevărat decât pe cine respecţi”.Ileana Vulpescu

Anca Bica Bălălău