Liviu Ciulei s-a născut pe 7 iulie 1923, la Bucureşti, într-o familie de intelectuali din Bucureşti, din părinţii Liviu Ciulley, tatăl şi Elena Clara Vexler, mama având şi o soră Ana, care a murit în urma unei operaţii greşite de cezariană în anul 1946.
Liviu Ciulley tatăl era absolvent al Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele din Bucureşti, avându-i profesori pe Anghel Saligny, Elie Radu, Ion Ionescu-Bizeţ, Grigore Cerkez, Alfons Saligny, Nicolae Cerkez.
Seniorul Ciulley a ridicat din temelii clădirea Băncii Naționale, Biserica Elefterie, mânăstirea Cașin, Facultatea de Agronomie, tunelul pentru tezaurul Băncii Naționale de la Sinaia și biserica din Sinaia, Academia Militară, teatrul Nottara, monetaria nationala, hangarele Aeroportului Băneasa, depoul autobuzelor de pe Şoseaua Panduri, fabrica de avioane de la Mioveni-Colibaşi, devenită, peste ani, Uzina Dacia, abatoarele de la Giurgiu şi de la Constanţa şi a construit zeci de imobile particulare, blocuri şi vile în Bucureşti, dar şi lucrări de infrastructură în ţară: calea ferată Cobadin din Dobrogea, o cale ferată pe ruta Cluj-Turda etc.
La rândul său, Liviu Ciulei a urmat cursurile de actorie la Conservatorul Regal de Muzică şi Teatru, din Capitală şi, ulterior, arhitectura.
Este interesantă povestea viitorului mare om de teatru, Liviu Ciulei, care s-a abătut de la tradiţia familiei şi a studiat în paralel cu arhitectura şi Conservatorul Regal de Muzică şi Teatru din Bucureşti.
Cred că, mai întâi, trebuie să amintim pentru cine a fost realizat fostul Teatru Odeon, clădirea în care, astăzi, funcţionează Teatrul C.I. Nottara:
“Tânărul Liviu Ciulei, viitorul regizor, era atras de teatru. Tatăl său, inginerul Ciulley, voia să-l facă inginer constructor. În urma negocierilor, povesteşte regizorul, a acceptat să se înscrie la Arhitectură. Cu toate acestea, împreună cu sora sa Ana (Nini), fără ştirea părinţilor, se înscrie şi la cursurile Academiei Regale de Muzică şi Artă Dramatică.
În iunie 1945, se prezintă la examenul de absolvire cu un monolog din Henric al IV-lea de Luigi Pirandello, în faţa unei comisii alcătuite din monştri sacri ai teatrului românesc: Marioara Voiculescu, Alice Voinescu, Maria Filotti, Gheorghe Storin, Victor Ion Popa şi rectorul Mihail Jora. Examenul avea loc într-o sală de curs, fără public. Când să înceapă, uşa laterală se deschide şi pe ea intră, cu pardesiul în mână, inginerul Liviu Ciulley, care cere permisiunea să asiste la examen. Evident, era un aranjament cu Marioara Voiculescu, pe care inginerul o cunoştea. Viitorul regizor îşi aminteşte că, în acel moment, a fost pur şi simplu blocat, mai ales că din fire era timid. Cu toate acestea, după o pauză destul de lungă, şi-a luat inima în dinţi şi a spus textul… Emoţia sa a fost însă constructivă.”
Regizorul Liviu Ciulei apreciază că poate a fost cea mai bună prestaţie a sa.
Comisia a decis şi tânărul Ciulei a luat examenul cu nota 10 pe linie.
Acasă, îşi aminteşte el, era la masă cu inginerul Liviu Ciulley, mama şi sora sa. După o tăcere îndelungată, inginerul Liviu Ciulley, spune: Se pare că chestiunea teatrului este o treabă serioasă! Şi pauză… După o pauză de câteva minute în care nu pot descrie prin ce am trecut, spune regizorul, tata spune: Am să-ţi construiesc un teatru.
Şi astfel a apărut după un an, în 1946, teatrul în care astăzi funcţionează
Teatrul C.I. Nottara cu cele două săli de spectacol. […] A fost comandat proiectul de arhitectură lui Radu Dudescu, care era arhitectul-şef al Băncii Naţionale şi avea un birou de arhitectură particular în Strada C.A. Rosetti, nr. 43A. Acesta întocmeşte proiectul în trei luni, astfel încât la 31 iulie 1942, cu nr. 06870, este înaintat la Primăria Municipiului Bucureşti – Sectorul I Galben pentru autorizaţia de construcţii. Proiectul de beton armat a fost întocmit de profesorul inginer Aurel A. Beleş. La 26 noiembrie 1942, primarul Sectorului I Galben semnează Autorizaţia de construcţie nr. 9I. Se preciza că se va executa un corp de clădire cu subsol, parter şi 8 etaje din zid cu toate planşeele din beton armat. De asemenea, era specificat faptul că proiectul şi conducerea lucrărilor aparţin arhitectului Radu Dudescu, iar execuţia se va face de Societatea Naţională de Construcţii Sonaco a inginerului Liviu Ciulley.
Imobilul este format din două blocuri distincte, care adăpostesc funcţii diferite: blocul din B-dul Take Ionescu, nr. 20 (astăzi B-dul Magheru) şi blocul din Strada Jules Michellet, nr. 2. El a fost proiectat cu spaţii pentru două teatre, spaţii pentru garsoniere şi apartamente, spaţii pentru prăvălii şi pentru diversele instalaţii necesare.
Cele două teatre, care funcţionau în el – Teatrul Odeon şi Teatrul Studio – formau un corp care, din punct de vedere volumetric, ocupa subsolul, parterul şi etajele 1, 2 şi 3 din Blocul din Strada Jules Michellet, nr. 2, având pătrunderi parţiale la subsol, parter şi etajele 1 şi 2 în blocul din B-dul Take Ionescu, nr. 20. […]Sala mare de spectacol – Teatrul Odeon – se desfăşoară la parter pe o suprafaţă de 330 mp, la balcon de 190 mp şi la loji de 80 mp. […]
Societatea Naţională de Construcţii Sonaco, a inginerului Liviu Ciulley, va începe construcţia imobilului în campania anului 1943, dar va întâmpina o serie de greutăţi din cauza condiţiilor de război. În luna august 1946, imobilul era terminat la roşu, Teatrul Odeon îşi aştepta inaugurarea în stagiunea de toamnă, Teatrul Studio era finalizat 80%, iar o bună parte din apartamente aveau finisajele terminate […]În scopul de a întreprinde orice acte şi fapte de comerţ în legătură cu spectacolele teatrale, cinematografice şi muzicale, la 11 mai 1946 se înfiinţează Societatea anonimă română Odeon, cu sediul în Bucureşti, B-dul Take Ionescu, nr. 20. Conform Actului constitutiv – publicat în Monitorul Oficial nr. 146/27 iunie 1946 -, Societatea avea ca membri fondatori pe: ing. Liviu I. Ciulley, Nicolae Ottescu, Corneliu Moldovanu, Dan Bunescu, Ion I. Ciulley şi Anişoara Bunescu (n. Ciulley). Capitalul social al Societăţii, la creare, a fost de 15.000.000 lei, împărţiţi în 1.500 acţiuni nominale a câte 10.000 lei fiecare.
În imobilul prezentat mai sus va funcţiona, pentru scurtă vreme, Teatrul Odeon, care-şi va deschide porţile în noiembrie 1946 cu spectacolul “Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare,în care Liviu Ciulei a interpretat rolul lui Puck, în regia Ion Şahighian.
Aici îşi va face debutul regizorul Liviu Ciulei cu piesa Poveste stranie / Strange. Cea de-a doua stagiune, din anul 1947, continuă seria succeselor. Din păcate, la puţin timp după recunoaşterea Guvernului Dr. Petru Groza de către Occident, consecinţele preluării definitive a puterii de către comunişti au devenit din ce în ce mai vizibile. În vara anului 1948, după naţionalizare, Teatrul Odeon este desfiinţat, aici instalându-se Teatrul Armatei. Ulterior, teatrul va prelua numele actorului şi pedagogului C.I. Nottara, nume sub care este cunoscut şi astăzi.
Am speranţa că cei ce vor citi aceste rânduri îşi vor îndrepta un gând de recunoştinţă câtre inginerul Liviu Ciulley, atunci când se vor afla în acest lăcaş de artă”.
Liviu Ciulei, cea mai complexă personalitate a teatrul românesc: a fost regizor, scenograf şi actor, formator de trupă şi director. Numele său este legat nu doar de România, ci şi de teatrul mondial.
Liviu Ciulei este primul român care primeşte Premiul pentru regie de film de lungmetraj, la Festivalul de la Cannes.
La premiera spectacolului său ”Moartea lui Danton”, de la Berlin, în 1967, actorii au fost chemaţi la aplauze de 63 de ori, dar a fost urmat, la puţin timp, de “cea mai mare cădere”, “Macbeth”, tot în capitala germană, care s-a terminat cu huiduieli.
În 1974 a debutat cu succes la Arena Stage din Washington, D.C.. În 1980 părăseşte România şi imediat este invitat să preia direcţia artistică a Teatrului Guthrie din Minneapolis. O scurtă perioadă predă la Columbia şi New York University.
Specialiştii îl consideră unul dintre creatorii care au contribuit în mod esenţial la dezvoltarea mişcării teatrale a secolului XX. ”Premiul pentru regie” obţinut pentru filmul ”Pădurea spânzuraţilor”, la Festivalul de la Cannes, în 1965, înseamnă recunoaşterea valorii sale artistice, dar şi deschiderea în lume pentru cinematografia românească.
Surprinzător poate, după acest succes, Ciulei nu a mai făcut film, ci a colaborat doar ca actor şi scenarist. Înainte de ”Pădurea spânzuraţilor” regizase ”Erupţia şi ”Valurile Dunării”, peliculă recompensată cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary, în 1960.
Ca arhitect, în afara scenografiilor majorității pieselor regizate de el, Liviu Ciulei a contribuit la reconstrucția auditoriului Teatrului Bulandra, precum și a altor teatre, ca sălile Studio ale teatrelor din Târgu Mureș și Pitești.
A fost căsătorit cu marea actriță Clody Berthola, cu scenografa Ioana Gǎrdescu și cu jurnalista Helga Reiter. Fiul celei de-a treia soții, Helga Reiter ,regizorul Thomas Ciulei, a devenit fiul lui adoptiv.
Liviu Ciulei a plecat să-şi ocupe scaunul de regizor în Veşnicie la vârsta de 88 de ani, pe 25 octombrie 2011, în Munchen, Germania. Trupul său a fost incinerat.
Centenarul Liviu Ciulei este un moment înălțător pentru cultura română, un motiv pentru a medita asupra sansei pe care a avut-o teatrul și filmul românesc prin asemenea oameni, dar și modelul pe care ni l-au lăsat. Totuși, câți dintre contemporanii noștri mai studiază metoda Ciulei?
Până la urmă, cât caracter, atâta țară!
Nota redacţiei:
Extrase din volumul Liviu Ciulley – un reper de Nicolae Şt. Noica, Editura Vremea, Bucureşti, 2011
