Ediţia a XV-a a Festivalului naţional de literatură „Sensul iubirii” s-a încheiat ieri la Drobeta-Turnu Severin. Directorul Centrului Cultural „Nichita Stănescu”, Emilia Mihăilescu, a declarat că un juriu condus de criticul literar Cornel Ungureanu din Timişoara a acordat patru premii literare. Printre cei premiaţi s-a numărat şi scriitorul Mihailo...
Filmul "Despre oameni şi melci", în regia lui Tudor Giurgiu, a câştigat premiul pentru cea mai bună regie la cea de-a XX-a ediţie a Festivalului internaţional de film de la Palic în Serbia. Trofeul “Palic Tower” a fost acordat de un juriu internaţional care, a fost impresionat de filmul...
Spitalul General din Zrenianin a beneficiat de o nouă donaţie din partea unor companii şi fundaţii de caritate. Este vorba de aparatură şi echipamente medicale: incubatoare performante, oximetru de puls şi respirator neonatal. Acestea au fost achiziţionate în cadrul acţiunilor „Bătălia pentru maternităţi” şi “Bătălia pentru bebeluşi”.
Pentru dotarea completă...
Cea de-a treia ediţie a competiţiei de preparare a gulaşului “Bangul 3” va avea loc în 28 iulie, de la ora 9.00, pe terenul din spatele Casei de cultură din Satu-Nou. Bucătarii interesaţi să participe se pot înscrie până în 25 iulie, la numerele de telefon: 062.616.436 sau 062.823.0905....
Între 2 şi 4 august, în localitatea Jitişte se va desfăşura Festivalul puiului. Manifestarea devenită tradiţională, a avut loc pentru prima dată în 2007, cu scopul de a promova potenţialul turistic, economic, cultural, muzical şi sportiv. Anul acesta, pe lângă numeroasele vernisaje, concursuri sportive şi culinare, va fi preparat...
Tot mai mulţi tineri din Pancevo au probleme de sănătate. Potrivit Institutului pentru Sănătatea Publică, în ultimii 20 de ani, cetăţenii din Pancevo suferă cel mai des de boli cronice. Aceste date indică şi că numărul bolnavilor de diabet şi de tumoare este în creştere. De asemenea, principala cauză...
Agricultorii din Zrenianin pot face analiza agrochimică a solului, gratuit.
Serviciul Agricol de Specialitate din localitate a semnat un contract cu municipalitatea privind finanţarea analizei agrochimice a 2000 de probe de sol, proiect ce va asigura condiţii optime pentru o producţie agricolă modernă şi economică. Această măsură nu este unica...
În Vârşeţ va fi construit un centru logistic, dar şi un terminal intermodal la gara din comună, în imediata apropiere a Parcului Tehnologic din Zona Industrială, pe traseul şoselei internaţionale Belgrad-Vârşeţ-Timişoara.
Investiţiile vor fi realizate în cadrul proiectului „Introducerea tehnologiilor moderne în transportul şi logistica din Banat”, în valoare de...
Asociaţia "Paorii bănăţeni" din Bavaniste este nemulţumită de preţul grâului, de 18 dinari pe kilogram. Membrii acesteia spun că ar trebui să primească cel puţin ca şi anul trecut, 24 de dinari.
Producătorii agricoli susţin că cerealele de anul acesta sunt de o calitate mult mai bună faţă de cele...
Ministrul Finanţelor şi Economiei, Mlađan Dinkić a anunțat că se vor micşora cheltuielile în buget cu 40 miliarde de dinari, însă nu vor scădea sau îngheţa salariile şi pensiile. A doua măsură din pachetul de măsuri economice este aplicarea unor reforme structurale în următorul an, cu accentul pe întreprinderile...
Locuitorii din Pancevo se pot înscrie pentru instalarea contoarelor individuale şi colective în blocuri. Până în prezent toţi locatarii dintr-un bloc au împărţit cheltuielile pentru apă, iar suma pe care a plătit-o fiecare familie a fost calculată în funcţie de numărul de membrii. Contoarele vor fi montate de întreprinderea...
Şcoala de economie şi comerţ "Dositej Obradovic" din Alibunar, Liceul "Borislav Petrov Braca" din Vârşeţ şi Şcoala medie de chimie şi farmacie, cu despărţămintele din Vârşeţ şi Panciovo sunt în topul preferinţelor elevilor din Serbia, pentru înscrierea la şcolile medii.
La Şcoala de economie şi comerţ din Alibunar, cel mai...
54.000 de sârbi vor fi concediaţi în perioada următoare, în urma adoptării planului de acţiune privind restructurarea întreprinderilor publice. Este vorba de angajaţi din 179 de fabrici, care ani la rând au fost subvenţionate de către stat pentru a-şi menţine producţia şi le-au fost achitate datorii în valoare de...
Numărul elevilor din şcolile elementare obligatorii s-a redus cu aproape 2% în Voivodina. În prezent, 152 de mii de elevi frecventează cele 384 de unităţi de învăţământ, cu 1.900 mai puţini ca în anul trecut şcolar. În învăţământul mediu sunt cuprinşi 71 de mii de elevi, cu 584 mai...
Serbia va exporta anual între 200 şi 300 de tractoare către Kazahstan. Livrarea va începe de luna aceasta şi este doar începutul. Kazahstanul dispune de suprafeţe enorme de pământ arabil şi are nevoie de foarte multe maşini agricole. Directorul Industriei de motoare din Rakovica, Zoran Radoslavljevic, a declarat că...
Poluarea apelor este cea mai mare problemă de mediu din Serbia. Doar 10% din apele freatice se prelucrează, iar restul curg în râuri. Principalul motiv este că Serbia nu are legi în acest senş iar cel mai mare poluator este sectorul agricol.
În ceea ce priveşte poluarea aerului, cele mai...
Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina are un nou sediu. Acesta este în proprietate dublă: 50% a Guvernului Voivodinei şi 50% a Consiliului Naţional Român. Casa a costat peste 7 milioane de dinari, iar banii au fost asiguraţi de către Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina -...
Orchestra Şcolii Generale „Sfântul Gheorghe” din Uzdin, după succesul înregistrat anul trecuţ când a promovat toate etapele competiţionale, anul acesta a ajuns din nou pe cea mai înaltă treaptă – la Întrecerile Republicane. Aceasta a obţinut locul întâi, concurând cu alte 22 de orchestre.
De asemenea, la Întrecerile Provinciale, menite...
După două expoziţii reuşite la Alba Iulia şi Zrenianin, la Centrul de Cultură din Cuvin, au fost expuse toate cele 40 de fotografii artistice semnate de artistul Marius Roşu. Fotografiile prezintă bisericile ortodoxe româneşti din Banatul sârbesc. În numele organizatorilor s-au adresat Lucian Bogdan şi Maria Fara de la...
La Hotelul "Serbia" din Vârşeţ a fost inaugurat ieri cel de-al doilea workshop din cadrul proiectului transfrontalier: "Dezvoltarea unui sistem regional transfrontalier de centre medicale de excelenţă, specializate în diagnosticul prenatal al malformaţiilor fetale în regiunea Timişoara - Vârşeţ", în prezenţa consulului general al României la Vârşeţ, Victor Cosmin Lotrean...
Acest website foloseste "cookies" pentru a vă înbunătăți experiența de navigare. Presupunem că sunteți de acord cu aceasta dar puteți oricând să reveniți asupra deciziei. Setari cookieAccept
Politica de confidenţialitate
Rezumat Politica de confidențialitate
Fișierele cookie sunt utilizate pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Apasă click pe butonul "Accept toate cookie-urile" pentru a accepta utilizarea modulelor cookie şi a accesa direct site-ul sau apasă click pe "Preferințe cookie" pentru a-ţi schimba preferinţele privind modulele cookie. Vezi politica de prelucrare a datelor.
Cookie-urile esențiale: prezintă una dintre următoarele două caracteristici:
• sunt utilizate exclusiv pentru efectuarea sau facilitarea comunicării într-o rețea; sau
• sunt strict necesare pentru furnizarea unui serviciu online (de ex. website-ul nostru sau un serviciu de pe website-ul nostru) solicitat de către dvs.
Cookie-uri neesențiale nu se încadrează în definiția cookie-urilor esențiale, deoarece nu sunt strict necesare pentru funcționarea unui site sau a serviciilor oferite pe acesta, precum cookie-urile utilizate pentru analizarea comportamentul pe un website (cookie-uri „analitice") sau cookie-urile utilizate pentru afișarea de reclame.
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Cookie
Durată
Descriere
_gat
1 minute
This cookie is installed by Google Universal Analytics to restrain request rate and thus limit the collection of data on high traffic sites.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Cookie
Durată
Descriere
_ga
2 years
The _ga cookie, installed by Google Analytics, calculates visitor, session and campaign data and also keeps track of site usage for the site's analytics report. The cookie stores information anonymously and assigns a randomly generated number to recognize unique visitors.
_ga_NYZ3153GXM
2 years
This cookie is installed by Google Analytics.
_gid
1 day
Installed by Google Analytics, _gid cookie stores information on how visitors use a website, while also creating an analytics report of the website's performance. Some of the data that are collected include the number of visitors, their source, and the pages they visit anonymously.
CONSENT
2 years
YouTube sets this cookie via embedded youtube-videos and registers anonymous statistical data.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.
Cookie
Durată
Descriere
NID
6 months
NID cookie, set by Google, is used for advertising purposes; to limit the number of times the user sees an ad, to mute unwanted ads, and to measure the effectiveness of ads.
VISITOR_INFO1_LIVE
5 months 27 days
A cookie set by YouTube to measure bandwidth that determines whether the user gets the new or old player interface.
YSC
session
YSC cookie is set by Youtube and is used to track the views of embedded videos on Youtube pages.
yt-remote-connected-devices
never
YouTube sets this cookie to store the video preferences of the user using embedded YouTube video.
yt-remote-device-id
never
YouTube sets this cookie to store the video preferences of the user using embedded YouTube video.