lugoj_primaria
Municipalitatea lugojeană a demarat o serie de discuții cu administrațiile din orașele înfrățite pentru demararea unor proiecte europene comune. Primul pas a fost făcut recent printr-o vizită în orașul Vârșet din Serbia, unde primarul municipiului Lugoj, Francisc Boldea a avut o întâlnire cu Cedomir Živković, primarul orașului sârb. La întâlnirea oficială dintre cele două autorităţile locale au fost abordate probleme privind continuarea şi dezvoltarea relațiilor dintre cele două orașe şi colaborarea pe viitor în proiecte din diverse domenii. Cele două administrații au în pregătire, de mai bine de un an, un proiect transfrontalier de dezvoltare a turismului în cele două orașe, municipalitatea lugojeană urmând să creeze, din fonduri europene, o zonă de agrement în locul fostei călării.
(Ion Moldovan)