„Pentru noi, fiecare viaţă contează!”

Un echipaj SMURD, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Banat al judeţului Timiş, participă până mâine la faza naţională a Competiţiei de descarcerare şi prim ajutor calificat, care se desfăşoară la Oradea, alături de cele mai bune echipe de intervenţie ale ISU din ţară, câştigătoare ale fazelor zonale. După ce în 2013, la prima participare s-au clasat pe locul 3, anul acesta pompierii timişeni vor încerca să obţină rezultate cel puţin la fel de bune, a declarat inspectorul şef al I.S.U. Timiş, maior ing. Lucian – Vasile Mihoc.
Probele vor consta în extragerea unei victime dintr-un accident de circulaţie, pe baza unui scenariu creat special pentru fiecare echipaj – scenariu tras la sorţi, respectiv acordarea primului ajutor medical, unei persoane care a suferit o traumă în urma unui accident. Concursul reuneşte la start zece echipe de descarcerare şi de acordare a primului ajutor calificat, reprezentând Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă ale judeţelor Braşov, Cluj, Dolj, Hunedoara, Ilfov, Maramureş, Neamţ, Timiş, Vâlcea şi al municipiului Bucureşti.
Articol editat de Mirabela Afronie, 4 septembrie 2014, 11:30
Sursa foto:voceatimisului.ro
(Dan Agache)