mangalita

Porcul de Mangaliţa, cândva o rasă foarte răspândită în zona Banatului, pare să fie apreciat, din nou, de către fermierii cărăşeni. În vreme ce au abandonat interesul pentru această rasă după 1989, aceştia vor acum să recupereze timpul pierdut şi încearcă revitalizarea acestei rase. Deocamdată nu se pune problema exporturilor, fermierii mulţumindu-se să vândă carnea în localităţile proprii, dar şi prin târgurile de produse tradiţionale din ţară şi de peste hotare. Pentru a valorifica mai bine producţia, românii au creat produse tradiţionale proprii cu mărci înregistrate. Porcul de Mangaliţa nu se pretează pentru creşterea în ferme mari, în sistem intensiv, ci în ferme ţărăneşti cu până la 100 de capete. Cei mai mulţi crescători ai acestei rase sunt momentan în Baia-Mare, Bihor, Covasna, Harghita, Braşov şi Arad.

În comuna cărăşană Tirol, câteva familii au reînceput de anul acesta creşterea acestei rase. În Banat porcul din rasa Mangaliţa nu a lipsit din nici o gospodărie ţărănească, însă, începând cu anii ’60, odată cu importul raselor cu procent mare de carne în carcasă şi ritm rapid de creştere interesul pentru această specie a scăzut. Acum, gospodarii din comuna Tirol au reînviat tradiţia creşterii acestei rase care nu este deloc pretenţioasă, se creşte uşor şi nici nu mănâncă foarte mult, comparativ cu celelalte specii.

Nivelul scăzut de colesterol este principalul avantaj al porcului de Mangaliţa faţă de alte rase. Scroafele din această rasă fată mai puţini purcei, iar aceştia pot fi tăiaţi abia de la un an şi jumătate în sus. În plus, aceştia sunt crescuţi în gospodării ţărăneşti, afară, la soare şi se hrănesc cu iarbă, ghindă, jir, iar cu câteva luni înainte de sacrificare sunt trecuţi şi pe cereale. În aceste condiţii, nu e de mirare că un kilogram de carne costă 40-50 de lei kilogramul, adică dublu faţă de carnea de la un porc de crescătorie, sau chiar mai mult de atât dacă vorbim de cotlet sau ceafă. Carnea acestei rase, de culoare mai închisă, este apreciată pentru aspectul său marmorat dat de grăsimea intramusculară, frăgezime şi suculenţă iar gustul, datorită nivelului redus de colesterol, aminteşte, mai degrabă, de carnea de mistreţ decât de cea a porcului din rasele europene, precum York, Landrace sau Marele Alb. Ca grupă de preţ, Mangaliţa se încadrează mai degrabă în categoria porcilor de lux, în care se mai numără porcul vietnamez, porcul iberic, Kunekune sau autohtonul porc de Bazna – o corcitură românească de la sfârşitul secolului XIX, dintre scroafa de Mangaliţa şi vierul Berk.

Rasa Mangaliţa a apărut în prima parte a secolului XIX, din combinarea raselor ungureşti Bakonyi şi Szalontai cu mistreţul. Mangaliţa, cu variaţiile sale – Mangaliţa cu burtă albă, Mangaliţa cu păr blond sau Mangaliţa roşcat nu este una foarte pretenţioasă la condiţiile de hrană şi adăpost, fiind rezistentă la boli şi condiţii climatice aspre. Prolificitatea rasei este de 6-7 purcei, consumul specific de 5,5-6 kilograme de hrană iar sporul mediu zilnic este de 400 de grame.

Ca importanţă economică, produsele din carne de Mangaliţa sunt mai scumpe, deoarece perioada de maturare a lor este de la cinci luni la doi ani, însă investiţia se compensează prin calitatea deosebită a cărnii şi a grăsimii, produse extrem de căutate pe piaţă, spune specialistul în zootehnie dr. ing. Liviu Munteanu:

 

(Hardy Cvoica)

Sursa foto: agroland.ro