piata
Municipalitatea lugojeană se pregătește de închirierea spațiilor comerciale din cadrul noii piețe agroalimentare a orașului, reabilitată de către Primăria Lugoj contra sumei de aproape un milion de euro. Comercianții care vor să dezvolte o nouă afacere în cadrul pieței agroalimentare trebuie să-și definitiveze dosarul până în 26 septembrie, data limită la care se primesc solicitările pentru participarea la licitație. Aceasta va avea loc în 29 septembrie, prețul de pornire fiind de 200 de lei metrul pătrat pe lună, licitațial mergând din 5 în 5 lei. Pe lângă cele zece boxe destinate vânzării de carne, produse de panificație, lactate și aprozar, în piață vor mai exista 380 de mese pentru producătorii agricoli, care vor fi închiriate pe o perioadă de un an, cu posibilitate de reînnoire a contractului.
(Ion Moldovan)