La Timișoara se va opera cu un robot chirurgical
Robotul ultraperformant va ajunge abia luna viitoare, la Spitalul Judeţean din Timişoara. Cu acest aparat vor putea fi realizate intervenţii minim invazive în special la pacienţi cu cancere abdominale. Sala de operaţie în care va fi montat a fost deja renovată. Robotul este al doilea de acest gen din Europa, precizează şeful clinicii Lazăr Fulger, şi costă peste 1,5 milioane de euro. Aparatura a fost achiziţionată printr-un proiect european, în valoare de 4 milioane de euro, care mai prevede amenajarea unui laborator pentru prelevări endoscopice şi a unui laborator de anatomie patologică.
Articol editat de Mirabela Afronie, 3 mai 2015, 10:00