Boem şi unic în felul său, aniversatul zilei,Alexandru Alexandru Darie-Maximciuc a venit pe scena vieţii acum 60 de ani, pe 14 iunie 1959, București, în familia artiştilor Consuela Roșu şi Iurie Darie.
Este greu să scri despre un om total dăruit teatrului, despre un artist al cărui geniu creator a trecut graniţele geografice şi culturale ale continentului, un artist care şi-a depăşit părinţii, dar care trăieşte într-o modestie atipică acestori vremuri despre care afirmă:
“La noi mă deranjează cel mai rău o stranie neimplicare a implicării. Nu pot să nu văd că în 30 de ani nu s-a construit un teatru… N-avem drumuri, n-avem educaţie… Cultura a fost în ultimii 30 de ani subfinanţată. La noi e mult zgomot pentru nimic… Iar al doilea lucru care mă deranjează este această disperare de a avea tone de bani. Ce faci cu ei? Unii fac averi de sute de milioane de euro. Şi stai şi te întrebi ce fac cu ei? Îşi fac viloaie imense… Strângi, strângi, strângi şi pe urmă se întâmplă ceva şi peste două luni ai murit. Şi la ce foloseşte?!Dacă între timp epoca s-a schimbat nu înseamnă că teatrul își schimbă sensurile, că teatrul are altă valoare acum decât avea. teatrul e o artă foarte veche. Nu poți să ceri sau să transformi o artă veche în ceva care trece ca un fulger și nu lasă nimic în urmă. Cred într-un teatru serios, care revelează lucruri pe care altfel nu le-ai afla niciodată, o artă plină de secrete. Fără mister nu există teatrul”.
Ducu Darie a studiat regia de teatru la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, pe care a absolvit-o în anul 1983.
În studenție a regizat spectacolul Paracliserul, de Marin Sorescu, pentru care i s-a acordat Marele Premiu pentru cea mai bună producție la Festivalul International al Şcolilor de Teatru Jacques Lecoq, Riccione, Italia, 1981.
Prima repartiţie, după absolvire, a fost la Teatrul de Stat din Oradea. Printre producțiile realizate în această perioadă se numară: Săptămâna luminată, de Mihail Săulescu, 1984; Jolly-Joker, de Tudor Popescu, 1985 (spectacolul a fost interzis un an mai târziu, iar numele său nu a mai apărut în presă timp de un an); Amadeus, de Peter Shaffer, 1986, nominalizat pentru cea mai bună producție a anului 1986, premiat de ATM (azi UNITER); Zece hohote de râs, de Tudor Popescu, 1987, spectacol cenzurat de patru ori.
A continuat să colaboreze și cu alte teatre. În 1985 a regizat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț R.U.R., de Karel Capek – premiile pentru cea mai buna producție și cel mai bun regizor la Festivalul Tineretului de la Piatra Neamț, 1985.
În 1988 a fost invitat la Teatrul Mic din București unde a regizat Cameristele, de Jean Genet.
Din 1989 a lucrat ca regizor angajat la Teatrul de Comedie din București. Aici a regizat în anul 1990 Visul unei nopți de vară, de William Shakespeare (cu Florentina Mocanu în rolul Hermia), spectacol distins cu premiile pentru cel mai bun regizor și cele mai bune costume la prima ediție a Festivalului Național de Teatru „I.L. Caragiale”.
Cu spectacolul Visul unei nopți de vară, Alexandru Darie a fost invitat în 1991 de London International Festival of Theatre (LIFT), a susținut un turneu în Marea Britanie, iar „The Guardian” a apreciat: „este cea mai bună producție prezentată în Marea Britanie după Visul unei nopți de vară regizat de Peter Brook”.
Spectacolul a fost nominalizat printre primele 20 de producții cu Visul unei nopți de vară din lume. În 1992 regizorul a fost invitat de Oxford Stage Company să regizeze Mult zgomot pentru nimic, de William Shakespeare, BBC apreciind montarea drept un eveniment al stagiunii”.
Alexandru Darie a regizat în SUA la Performing Arts Centre, New-York Mizantropul, de Moliere și Cabala bigoților, de Mihail Bulgakov. În 1992 s-a angajat regizor artistic la Teatrul Bulandra. În 1994 a continuat seria spectacolelor Shakespeare cu Poveste de iarnă, care a avut un mare succes la Globe Theatre Tokio și la Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa (Milano), spectacol distins cu premiul Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru – secția româna.
În ianuarie 1995 a regizat Trei surori, de Anton Cehov, spectacolului acordându-i-se Premiul Asociației Criticilor de Teatru – secția română pentru cel mai bun spectacol și Premiul UNITER pentru cel mai bun regizor. De asemenea, a reprezentat Teatrul Bulandra la cea de-a cincea ediție a Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa – Cracovia1996.
Alexandru Darie a montat în Japonia Omul cel bun din Seciuan, de Bertolt Brecht, la Ghinza Season Theatre din Tokio (1996) și Macbeth, de William Shakespeare. În 1999 a regizat la Teatrul de Comedie Iluzia comică, după Pierre Corneille, traducere în versuri de Horia Gârbea, un spectacol care a obținut numeroase premii, printre care și premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol al stagiunii. Înainte, în 1998, a montat la Teatrul Nottara, o temerară punere în scenă a piesei Viforul, o piesă istorică (considerată de mulți depășită) scrisă de Delavrancea. Însă viziunea lui regizorală a convins, ca și interpretarea de înaltă ținută a protagonistului Stelian Nistor.
„Sunt un om care crede-n Dumnezeu. Cred că există un Dumnezeu unic, indiferent de cum îl numește omul. Toate religiile se întâlnesc în același punct. Iar teatrul e și el o ușă care se deschide spre… E o poartă prin care poți ajunge la Dumnezeu. E în natura lui să ducă la Dumnezeu. Pentru că cine are știința sufletul uman, cine știe mai bine decât Dumnezeu ce e în noi? Și noi încercăm, la rândul nostru, să descoperim ce e în noi și, ca să ajungem să descoperim ce e în noi, încercăm să ne apropiem de cine știe, adică de Dumnezeu. Teatrul e o formă în care se pune această întrebare. Lumea uită suferința. Uită lecția”, mărturiseşte artistul.
În anul 2002, Alexandru Darie a devenit directorul prestigiosului Teatru Bulandra din București, iar în decembrie 2006 a fost ales președinte al Uniunii Teatrelor din Europa cu sediul la Paris.
A fost recompensat pentru merite artistice deosebite Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, distincţie acordată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa,Ordinul Steaua Solidarităţii Italiene în grad de Cavaler şi Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Ofiţer.
Ducu Darie continuă povestea începută de alţi mari artişti români care au pus în zidirea veşniciei templului teatral mondial, căutări, har şi întrebări, jertfindu-şi conştienţi efemerul clipei pe altarul scenic în jurul căruia noi, spectatorii ne jucăm de-a viaţa , de-a fericirea sau de-a moartea, în funcţie de cel ce ne reaminteşte pentru câteva ore că avem suflete ce nu vor muri niciodată, fiindcă alături de Artist, fiecare dintre noi „crede în nemurirea teatrului. E cel mai minunat adăpost pentru cei care și-au ascuns fără să știe nimeni copilăria în buzunar și care au pornit să-și continue jocul până la sfârșitul lor”…
Astăzi, îi urăm lui Ducu Darie să-şi continue jocul…
„Să nu uiţi, Darie”:Te iubim! La mulţi ani,Ducu Darie!
Anca Bica Bălălău
Sursa: wikipedia, teatrolog Monica Andronescu
