[FOTO] Amos Oz,cel mai important prozator și eseist israelian, a luat calea Veșniciei!

Motto: „Eşti biblioteca pe care ai citit-o şi limba pe care o vorbeşti”.Amos Oz

Articol editat de Radio Resita, 28 decembrie 2018, 21:10 / actualizat: 1 ianuarie 2019, 19:00

Cel mai important prozator și eseist israelian Amos Oz ,născut Amos Klausner, pe 4 mai 1939, în Ierusalim, Palestina sub mandat britanic a plecat astăzi 28 decembrie 2018, în Tel Aviv, Israel.
S-a născut la Ierusalim într-o familie de evrei veniți în Palestina din Lituania și Ucraina. Tatăl, Yehuda Arie Klausner, era bibliotecar și scriitor, absolvent de studii de istorie si litere din Vilnius, fiu al unei familii cu tradiții de activitate in cadrul mișcării sioniste revizioniste. Unchiul tatălui lui Amos Oz, profesorul Yosef Klausner, a fost un cunoscut istoric si scriitor, a predat la Universitatea Ebraică, și a candidat in 1948 din partea Mișcării Herut la postul de președinte al Israelului în fața lui Chaim Weizmann.

Mama scriitorului, Fania Mussman, era originară din orașul Rivne, în acea vreme aparținând Poloniei, astăzi fiind parte din Ucraina. Ea se stabilise la Haifa în anul 1934. În copilărie, Amos Oz a trăit în cartierul Kerem Avraham al Ierusalimului și, deși familia era laică, pentru a evita intrarea la o școală influențată de partidele rivale cu tradiție social democrată, Amos a fost înscris la școala religioasă Tahkemoni, unde a avut-o ca profesoară de limba ebraică pe poeta Zelda. Studiile liceale le-a continuat la Gimnaziul Rehavia.

Când Amos a avut 12 ani, mama sa, bolnavă de depresie, s-a sinucis. La 15 ani, în urma unor certuri cu tatăl său Amos părăsește Ierusalimul, își schimbă numele din Klausner în Oz ,cuvânt ebraic însemnand „îndrăzneală” și locuiește în kibuțul Hulda. Își ia licența în filosofie și literatură la Universitatea Ebraică din Ierusalim, dar revine în kibuț, unde se dedică scrisului, lucrează în agricultură și predă la liceul local. Amos Oz locuiește la Hulda timp de treizeci de ani, până în 1986, când se mută cu soția sa și cei trei copii în deșert, la Arad, localitate situată în apropierea țărmului Mării Moarte.

În 1965 i se publică prima culegere de povestiri, Acolo unde țipă șacalii, iar în 1966, romanul Altundeva, poate. În 1967 participă ca soldat într-o unitate de tancuri la Războiul de Șase Zile pe frontul din Peninsula Sinai iar în octombrie 1973, în Războiul Yom Kippur.

Publică articole în Davar, ziarul sindicatelor de orientare laburistă din Israel, iar romanele sale încep să fie traduse. În perioada 1984-1985 este beneficiarul unei burse la Colegiul Colorado Springs din Statele Unite. Din anul 1991 este membru al Academiei Limbii Ebraice.

Au fost realizate trei ecranizări după romanele lui Amos Oz: Michael Sheli (după Soțul meu, Michael) în 1976, Kufsa Sh’hora (după Cutia Neagră) în 1994 și The Little Traitor (după Pantera din subterane) în 2007.
Amos Oz obişnuia să mărturisească: „Omul, dragul meu, e un paradox. O fiinţă ciudată, exotică. Râde când ar trebui să plângă, plânge când ar trebui să râdă, trăieşte fără minte şi moare fără chef. E slab, zilele îi sunt ca iarba”.

Cărțile sale au fost traduse în peste 40 de limbi, inclusiv în română.
În limba română i-au apărut traducerile a șapte romane: Soțul meu, Michael (Polirom, 2005), Cutia neagră (Univers, 2002), Să cunoști o femeie (Polirom, 2004), Fima (Polirom, 2008), Să nu pronunți: noapte (Univers, 1997), Pantera din subterane (Univers, 2003) și Poveste despre dragoste și întuneric (Humanitas, 2008) – volum premiat cu Premiul France Culture 2004, Premiul Goethe 2005,Rime despre viață și moarte (Humanitas, 2009).

Amos Oz a primit zece titluri Doctor Honoris Causa din partea unor instituții prestigioase. El a fost invitat, de-a lungul timpului, să predea la Colegiul St. Cross, Oxford (1969-1970), Universitatea Ebraică din Ierusalim (1975, 1990) şi Colegiul Colorado Springs (1984-1985) din S.U.A.
Din anul 1987, Amos Oz preda literatura ebraică la Universitatea Ben Gurion din Beer Sheva.

Poate că umorul şi autoironia sa rămân ca un meşteşug prin care a fascinat şi va fascina şi următoarele generaţii: „Am să-ţi povestesc o anecdotă: Mă aflam la Paris în timpul mişcărilor studenţeşti. Pe peretele din faţa hotelului meu, cineva a scris: „Dumnezeu a murit. Semnat: Nietzsche”. A doua zi, a apărut dedesubt: „Nietzsche a murit. Semnat: Dumnezeu”.
Continuînd, am putea consemna într-o lacrimă: Astăzi, a fost ziua în care a murit Amos Oz!

Epilog: „Literatura ne deschide ochii ca să vedem pentru prima oară lucruri pe care le-am văzut de mii de ori pînă atunci”.Amos Oz

Anca Bica Bălălău