DN 67D Valea Cernei – Băile Herculane rămâne închis
DN 67D Valea Cernei – Băile Herculane rămâne închis marți, 22 septembrie 2026, după incendiul de vegetație izbucnit luni în zonă. Situația s-a complicat după ce pietre și arbori s-au desprins de pe un versant înalt de aproximativ 30 de metri și au ajuns pe carosabil. Redeschiderea traficului este estimată în jurul orei 19:00.
Articol editat de Valentina Adam, 22 septembrie 2026, 13:22
Înainte ca șoseaua să poată fi curățată, echipele specializate trebuie să intervină pentru îndepărtarea pericolelor de pe versant. Ulterior vor fi degajate pietrele și arborii ajunși pe partea carosabilă. Reluarea circulației va fi posibilă numai după ce zona va putea fi tranzitată în siguranță.
Primarul din Băile Herculane: „Am avut căderi de bolovani care au distrus o parte din drum”
Primarul stațiunii Băile Herculane, Gheorghe Orza, a declarat pentru Radio România Reșița că drumul spre Baia de Aramă este închis încă de luni seara, iar marți dimineață situația s-a agravat.
„Drumul către Baia de Aramă este închis de aseară. Astăzi, de dimineață, am avut căderi de bolovani, care au distrus o parte din drum și din acostament. Incendiul se propagă din ce în ce mai jos și coboară pe o suprafață destul de lungă.”
Potrivit primarului, sectorul afectat se întinde pe aproximativ 200-300 de metri, în direcția Șapte Izvoare.
În zona campingului de la Șapte Izvoare au fost luate măsuri pentru limitarea coborârii incendiului, iar la sediul Parcului Național echipele au intervenit pe timpul nopții pentru protejarea clădirii.
Incendiul continuă pe versanții din Munții Mehedinți
Gheorghe Orza precizează că incendiul continuă să se manifeste pe versanții din Munții Mehedinți, în Valea Cernei.
„Sunt aproape două luni de zile de când ne chinuim cu acest incendiu. Am avut chiar și două elicoptere. Un elicopter l-am avut aproape permanent în zonă, iar astăzi lipsește deoarece s-a dus la revizie. Sper să revină după-amiază sau de mâine dimineață.”
Intervenția terestră este extrem de dificilă din cauza reliefului.
„Pe versant este impracticabil să ajungem acolo terestru cu oamenii”, a mai declarat primarul Gheorghe Orza.
DN 67D rămâne închis. Ruta ocolitoare pentru șoferi
Circulația pe DN 67D a fost oprită luni, inițial din cauza incendiului care se manifesta în apropierea drumului. Centrul INFOTRAFIC anunțase atunci că intervenția pentru lichidarea focului era în desfășurare.
Marți, pericolul reprezentat de căderile de pietre și arbori a făcut imposibilă redeschiderea șoselei. DRDP Timișoara a anunțat că traficul ar putea fi reluat în jurul orei 19:00, în funcție de evoluția intervenției și de condițiile de siguranță.
Până la redeschiderea DN 67D, șoferii pot utiliza ruta ocolitoare:
Târgu Jiu – Drobeta-Turnu Severin – Orșova – Băile Herculane, pe DN 67 – DN 6 – DN 67D.
Autoritățile recomandă conducătorilor auto să evite zona afectată și să respecte indicațiile echipelor de intervenție.