În satul Sinteşti din comuna timişeană Margina, tradiţiile de Crăciun se pregătesc din vreme, în serile de şezătoare, când ninsorile se aştern mai darnic peste văile dintre munţi.
Una dintre aceste tradiţii este Căluşarul, care se joacă neîntrerupt de peste un veac, de când flăcăii satului făceau armata, prinşi în războiul cel mare din 1914-1919, iar odată cu revenirea de pe front au adus în vatra de la Sinteşti acest joc.
Acum, de pe la Sfântul Andrei, în timp ce fetele şi femeile ţes, brodează ori încă mai torc lâna albă a mioarelor, bărbaţii împletesc nuiele, dau lemnului formele pe care ei le voiesc, dar în acelaşi timp joacă. Veteranii Căluşarului le dau poruncă picioarelor să urmeze paşii specifici, iar copiii urmăresc cu luare aminte mişcările deloc uşoare. Dar mai presus de toate, doar unul dintre ei, dascălul Ciprian Merţ, fiu de învăţător, ştie să facă şi opinci tradiţionale pentru cei care vor reprezenta pe scenele naţionale şi internaţionale dansul Căluşarului.
„Zona noastră este una de confluenţă între Banat şi Ardeal. Chiar în zona Sinteşti şi satele aparţinătoare comunei Margina, după anul 1900, când eram sub ocupaţie austro-ungară, tinerii au urmat tăbăcitul în zona Orăştie şi acolo există o tradiţie foarte veche de căluşari, probabil de pe vremea dacilor. Este cel mai vechi dans care există. În 1907, generaţia noastră făcând armata de trei ani în zona Orăştie, au avut timp să înveţe Căluşarul cu 64 de figuri. Au format o echipă care nu a durat. Dar cei din contingentul din 1916, care au făcut acolo războiul, au venit cu Căluşarul, au format o echipă şi din 1918 până acum se joacă continuu, neîntrerupt. Încă avem 30 de figuri cu trei părţi, bătuta, căluşarul şi hora. Este singura zonă unde se joacă hora cu strigături specifice, iar copiii îl joacă în continuare”, a relatat, dascălul Ciprian Merţ.
În Sinteşti, Căluşarul se joacă şi la deschiderea nedeielor, a rugilor, fiind un dans de sfinţire a satului şi a caselor, considerându-se că clopoţeii purtaţi la picioare şi strigăturile alungă răul şi curăţă satul de tot ce e rău.
„Se joacă şi la Crăciun. Joacă de la cei mai mici 8 – 9 ani până la cei mai în vârstă. Costumul de căluşar este cămaşa cu mânecă scurtă, specific pentru noi fiind tricolorul cusut pe ea, ciucurii şi brâul tricolore, obligatoriu. Căciula trebuie să fie cu flori şi nelipsită este batista albă la brâu, ca semn de bunăstare”, spune Ciprian Merţ.
Cât despre specializarea sa de producător de opinci, el menţionează că fiind în echipa de căluşari, la un moment dat, jucând acolo, i s-au rupt opincile.
„Am primit mai multe invitaţii (de prezentare a Căluşarului, n.r.) şi am zis că nu putem merge în faţa publicului cunoscător cu pantofi. Şi atunci am decis să facem opinci. Am găsit o opincă veche, am copiat şablonul şi am început să le potrivim. Problema a fost la potrivirea mărimilor, pentru că nu aveam decât un şablon. Prin 1997 am început şi de atunci lucrăm la opinci continuu. Noi încercăm să păstrăm tradiţia opincii din piele, nu din muşama. Ideal ar fi o piele de vită, dar se lucrează foarte greu. Ar mai fi o problemă: copiii din ziua de azi nu mai umblă desculţi vara, ca să-şi bătătorească tălpile şi iarna nu mai poartă ciorapi de lână. Altfel, opincile astea fac bătături. Eu port opincile astea de cinci ani şi nu s-au uzat. La mine, pentru copiii din ansamblul de căluşari, folosesc piele de porc pentru opinci sau partea subţire a pielii de vită, pentru că dacă e groasă trebuie tăbăcită, iar o astfel de industrie a tăbăcăritului nu mai avem. Alteori, mai cumpărăm pielea de vită, dar este foarte scumpă şi nu ne permitem”, detaliază Ciprian Merţ.
Dascălul mai spune că pentru confecţionarea unei opinci din piele moale îi sunt necesare cam 30 de minute, dar dacă pielea e tare, are nevoie de două zile. Până acum, dascălul din Sinteşti a făcut sute de perechi de opinci, solicitate atât de jucătorii de la echipele de căluşari din sat, dar a primit şi comenzi din ţară, mai ales prin participările la diferite concursuri.
Sursa – agerpres.ro