Tezaurul milenar al patrimoniului cultural al Românilor este prezervat în Arhivele BIRTA printr-un depozit de spiritualitate scrisă, care oferă un imens câmp de studiu multidisciplinar, abordat parțial. Imbold de introspecție și studiu.
Ioan Birta:
Deși corpusul documentar Mihai Eminescu este reprezentat printr-un singur manuscris original, cel prezentat este cuprinzător cât un univers, spune lingvistul Ioan Birta.
Inițiativa abordării ”segmentului” Mihai Eminescu s-a impus având mai ales în vedere că în ultima sută de ani de la decesul filosofului și poetului Mihai Eminescu, multe dintre manuscrisele sale au fost pierdute, sustrase sau rătăcite (așa-numitul Fond de aur de la Biblioteca Liceului ”Gheorghe Șincai” din București). Mai mult chiar, unele au fost arse – în ziua 23 decembrie 1989 – cu sau fără voia paznicului român al manuscriselor eminesciene – Academia Română. Aceeași Academie care cu doar două zile în urmă – la data de 21 decembrie 1989, și-a dat avizul pentru punerea pe rug, la propriu, a celor peste 600 de volume ale autorilor români care au devenit indezirabili și astfel interziși lecturii publice de către academicienii comuniști ai timpului.
După dictonul popular, ”Ce naște din pisică, șoareci mănâncă”, Academia Română nu s-a dezobișnuit să fie paznicul cărților interzise, astfel încât de doi ani de zile încearcă ”stoparea publicării lucrărilor acestuia” (I. Birta).
În cazul manuscrisului inedit al lui Mihai Eminescu, analizele întreprinse de noi au avut în vedere valorificarea următoarelor segmente:
- mărimea scrisului;
- stilul liniilor de bază;
- forma și înclinarea literelor;
- presiunea scrisului lăsată pe hârtie;
- spaţierea dintre linii și cuvinte.
Într-o perioadă de acută aculturalizare a Românilor (și nu numai), vă felicit pentru inițiativă cultural-științifică de mediatizare la Radio Reșița a celor mai importante artefacte rămase de la cei patru apostoli ai culturii și artei românești, necunoscute până astăzii:
Mihai Eminescu,
Nicolae Iorga,
George Enescu și
Constantin Btrâncuși.