Matematica este arta de a da acelaşi nume unor lucruri diferite, susţinea Poincaré, este o ştiinţă a analogiilor, afirma Banach, un triumf al metaforei. Departe de ceea ce şcoala, în mod obişnuit, ne învaţă, matematica poate deveni una din cele mai fascinante discipline„, spunea matematicianul Solomon Marcus într-un interviu acordat „Observator Cultural” în luna august 2000. Conform acestuia „de mii de ani, umanitatea încearcă să stabilească puncte de contact între matematică şi artă. Văzută şi gândită astfel, matematica se integrează într-o vastă ţesătură care include elemente ale tuturor domeniilor culturii. Dacă elevii ar afla, din manualele după care învaţă, despre bazele pitagoreice ale muzicii, despre rolul geometriei în descoperirea perspectivei în pictură şi despre regularităţile aritmetice care guvernează deopotrivă ritmurile naturii şi pe cele ale existenţei umane, atunci legătura nu ar mai părea singulară, ci în firea lucrurilor”.

Deşi aparţin unor domenii aparent opuse, pictura şi matematica nu se exclud, aşa cum ar putea crede unii. Matematica face, de secole, casă bună cu diverse forme ale creativităţii artistice mărturiseşte în cele de mai jos artistul plastic reşiţean şi dascălul de socoţi, Viorica Ana Farkaş:

prof. Viorica Ana Farkas

… prima iubire a fost pictura. Am desenat, am pictat, am primit şi premii prin clasa a 5-a au fost trimise lucrări în acuarelă la Bucureşti, dar nu s-au mai întors. Şi la un moment dat m-am îndrăgostit de partea reală, matematica, dar de ce nu ştiu; mi-au plăcut ambele. Ruptura a fost foarte mare, din clasa a noua-zecea, eu nu am mai pictat, nu am mai desenat, nu am mai tras absolut nicio linie în această direcţie a artei şi nu am mai combinat nicio pată de culoare. Am revenit cu mulţi ani după aceea, când am simţit că se termină cu cariera de dascăl de matematică şi atunci am avut şansa ca la Forumul Democratic al Germanilor din Reşiţa să-l întâlnesc pe domnul Gustav Ioan Hlinka, artist plastic de renume naţional şi internaţional care mi-a fost mentor, coordonator, mi-a dat sugestii, m-a şi criticat. Şi aşa am ajuns că de când sunt în pensie, din anul 2008 să pictez non stop dacă se poate spune aşa. Pictez foarte mult şi mai ales acum cu pandemia asta, norocul meu că am ce face. Şi m-am apucat de vreun an şi ceva să şi sculptez.

Anii de la catedră i-am iubit extrem de mult. Mi-am iubit elevii, i-am coordonat, i-am certat, i-am adus mereu la zi şi acum resimt această dăruire pentru că foarte mulţi mă sună, mă contactează pe paginile de socializare, păstrăm legătura de sărbători, zile de naştere şi mereu îmi adaugă un comentariu frumos despre o fostă dirigintă care a luptat pentru elevii ei şi s-a certat cu direcţiunea dacă au fost neîndreptăţiţi. Cariera de cadru didactic, de dascăl, de prof de mate, de dirigă, am iubit-o şi cred că şi astăzi tot spre ea m-aş întoarce dacă s-ar mai putea.

Legătura dintre matematică, geometrie, şiruri, este strâns legată cu mama natură. Cred că între şirul lui Fibonacci şi floarea soarelui, prima a fost floarea soarelui şi apoi a primit sens şirul lui Fibonacci. Legătura între matematică şi artă este foarte mare, chiar dacă unii susţin contrariul. Mai ales în pictura abstractă unde apar triunghiuri, pătrate, romburi, paralelograme colorate în diferite forme, apare şi infinitul pe undeva, deci există şi numărul de aur (n.r. Numărul de aur, numit și Phi, se găsește în toate lucrurile şi este egal cu 1,6180339887…. Este o veritabilă cheie ascunsă a universului. Proporția corpului uman, a plantelor, a animalelor, respectă numărul de aur. Leonard Pise, numit și Fibonacci a creat o serie de numere cu proprietăți remarcabile) care este renumit, să nu vorbesc de spirale şi de multe altele, de care am putea ani de zile să tot povestim. Cea mai interesantă treabă ce există în natură sunt florile, frunzele concepute de mama natură atât de interesant, forme geometrice care se repetă perfect sub formă de şiruri. Este foarte interesantă această legătură strânsă între geometrie, analiză matematică şi artă. Apoi să ne gândim că şi arhitectura tot o artă este, pentru că dacă acolo nu s-ar ţine cont de principiile matematicii, algebrei, geometriei, nu ştiu ce ar ieşi.

De când pictez am început mereu să caut noul, combin culorile, stilurile, acum m-am apucat să combin acrilul cu răşina să vedem când termin ce iese. Dacă e să fi sculptor bun trebuie să şti să şi desenezi pentru că tot ce vrei să faci, trebuie schiţat înainte pe lemnul acela care are patru feţe şi abia apoi să-l dăltuieşti. Dar mai nou se lucrează cu freze, am şi eu una mică şi am şi realizat trei sculpturi. Interesul a fost să îmi diversific munca, doar că nu prea găsesc material pentru sculptură pentru că esenţele moi nu sunt toate bune, iar în cele tari îmi este încă greu să sculptez. În fag am sculptat şi va apărea peste vreo câteva săptămâni pentru că fac totul singură, sunt autodidact, chiar nu am niciun mentor, îmi tocesc degetele, dar e frumos, îmi place ceea ce fac şi e totul binevenit în perioada asta pe care eu o caracterizez ca o mare nebuloasă a unui sistem nedefinit în care punem întrebări, încercăm să dăm şi răspunsurile şi nu ştim dacă sunt şi corecte. Are o tristeţe vizibilă toată această situaţie a pandemiei care durează de un an şi un pic.

Eu am încercat să dau culoare prin artă acestei pandemii, realizând vreo şase lucrări. Am o lucrare care a fost lansată în Bulgaria luna trecută, viitorul nostru cum îl văd eu. Am făcut 5 globuri în care câte 2 persoane lucrează la calculator, sunt şi nişte maşini, fără şoferi pentru că merg teleghidate de satelit, mai apar şi trei personaje care pot vedea trecutul cu ochelari 3D. Aceasta a fost aşa o imaginaţie de-a mea cum va arăta viitorul. Apoi am o lucrare mai haioasă în care am pictat un plămân mare care este curăţat de viruşi şi de coşari şi de medici pentru ca să funcţioneze aşa cum trebuie, iar oamenii să nu rămână cu sechele. O altă tematică venită din Brazilia a fost cea a măştii de protecţie. Eu am realizat un glob pământesc, iar dintr-un elicopter, aruncate măşti sub formă de paraşute. Alături stau şi doi îngeri, undeva în spaţiul cosmic, care se roagă pentru întreaga omenire. Picturile mele circulă în diferite grupuri de profil din întreaga lume.

Pot spune că am trecut mai uşor această perioadă pandemică prin artă, doar că tare mă tem că nu ne-am scăpat de ea pentru că se anunţă tot mereu alte şi noi valuri. Eu am încercat să pun în toate şi puţin umor, ca cei care privesc tablourile să schiţeze măcar un zâmbet vag.

Dacă aş avea forţa unui înger aş sugera fiecărui tânăr care păşeşte în viaţă să studieze ceea ce îi place. Dacă îi place arta să dea totul pentru ea, nu doar mânjim un tablou din trei găleţi de culori diferite. E adevărat, se poartă, dar şi pentru a face artă trebuie depus efort; adică să citeşti, să te documentezi, să vizitezi muzee şi să înveţi, în paralel, tot ce înseamnă calculator, informatică, programare. La ora actuală păstrez legătura cu un artist care creează artă abstractă prin calculator. Este o artă fantastică, de nedescris, este căutată. Lucrările de regulă se printează, nu se pictează şi ies gata colorate pentru că totul se realizează cu un program special de desenare în spaţiu şi poate să le coloreze în degrade-uri sau să combine culorile, e fantastic.

Arta după cum am spus se poate face foarte bine şi online, precum alte „materii” să le zic aşa. Am o colegă la Forumul Democratic al Germanilor din Reşiţa, Tatiana Ţibru care brusc, odată cu pandemia, s-a hotărât să picteze. Ea îşi concepe lucrările, apoi m-i le trimite mie online. Eu am un program prin care pot corecta pe pictura ei, fac corecturile, o mai şi cert dacă este cazul şi vă mărturisesc că am şi lansat-o online. Asistenţă mai acord şi unei fetiţe, Natalia Pojar, care pictează de vreo 4-5 ani, anul trecut a câştigat premiul la „Arte mici” pentru copii până în 15 ani, expoziţie internaţională care s-a desfăşurat în municipiul Motru din judeţul Gorj şi acum a trimis alte lucrări pentru ediţia de anul acesta a aceluiaşi concurs.

Pasiunea mea pentru artă continuă fără întrerupere. Şi asta caut să transmit şi tinerilor care vor să se îndrepte spre anumite sectoare ale artei. Dacă vor să fie tâmplari, ok, dar buni, nu că fac azi un scaun şi mâine se rupe şi cad pe jos sau sudori. La ora actuală sunt sudori foarte buni care fac artă din toate vechiturile de fier găsite pe stradă, roţi aruncate, sunt capabili să le sudeze aşa cum trebuie şi ies adevărate opere de artă. Părerea mea este că totul trebuie învăţat prin studiu aprofundat nu pe varianta de plimbat prin carte sau prin meserie. Sunt mulţi tineri care la 28 de ani nu au o meserie şi se plâng că nu îi angajează nimeni…

Pe viitor pentru mine va prima aceeaşi simbioză între matematică şi artă şi recunosc că am început să trăiesc deja viitorul chiar de acum pentru că cine a ascultat şi a înţeles, virusul evoluează exponenţial. Acest lucru înseamnă când o dreaptă care merge lin face deodată o curbă care urcă brusc, iar de această evoluţie exponenţială mi-aş dori să ne scăpăm cât mai repede pentru că ne afectează sufletul şi psihicul. Sper să apară şi clopotul lui Gauss în această ecuaţie şi acea curbă care tot urcă să mai şi coboare.

Dorinţa mea cea mai mare este să reclădim ce a distrus pandemia, să încercăm să reconstruim ce s-a dărâmat şi să privim înainte zâmbitori spre plus infinit”.

Sursa foto: facebook Farkas Viorica Ana

Cu Viorica Ana Farkas ne întâlnim sâmbătă, 6 martie în emisiunea “Oameni şi locuri” de la 15:15 aici pe 105,6 FM.