Ascultă Radio România Reșița Live

[AUDIO] Colaborare tradiţională a universităţii reşiţene cu Universitatea Tehnică a Moldovei susţinută prin Programul ERASMUS+

[AUDIO] Colaborare tradiţională a universităţii reşiţene cu Universitatea Tehnică a Moldovei susţinută prin Programul ERASMUS+

Articol editat de Radio Resita, 5 mai 2020, 14:37

Începută în 1996, continuată și dezvoltată de-a lungul anilor sub coordonarea domnului prof. univ. dr. ing. Ion Piroi și, mai recent, cu implicarea ş.l. dr. ing. Elisabeta Spunei, colaborarea cu Universitatea Tehnică a Moldovei stă la baza unuia dintre cele mai solide parteneriate ale universității reșițene cu instituții de învățământ superior din afara Uniunii Europene. Prorectorul universităţii reşiţene, Cristian Chioncel:

Susținută timp de 23 de ani prin relațiile trainice de prietenie, care s-au legat între cadrele didactice şi eforturile materiale conjugate ale celor două universități, începând din anul 2019, această colaborare beneficiază și de sprijin financiar acordat prin Programul ERASMUS+. Astfel, acțiunilor tradiționale, care au inclus, până în prezent, organizarea de către UEMR a unor stagii de practică pentru studenții de la Universitatea Tehnică a Moldovei în firme din județul Caras-Severin, participarea cadrelor didactice de la UEMR la manifestarea științifică „Conference on Electromechanical and Power Systems (SIELMEN)”, organizata de UTM, participarea cadrelor didactice de la UTM la conferințe organizate de UEMR („Conferința Națională de Acționari Electrice – CNAE 2014”, „Conferința de Inginerie Electrică şi Sisteme”) li se vor adăuga și stagii ERASMUS+ de studiu pentru studenți, precum şi stagii de predare pentru cadrele didactice de la cele două instituții.

Deschizător de drumuri este, în acest sens, studentul Adrian Rachieru de la Facultatea de Energetică și Inginerie Electrică din cadrul Universității Tehnice a Moldovei, care, în perioada 28.02.-10.06.2020, își realizează ultimul semestru din ciclul de licență la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița. Chiar dacă activitățile sunt îngreunate de măsurile speciale de prevenție împotriva răspândirii pandemiei de COVID-19, studentul moldovean a hotărât să-și continue activitatea sub coordonarea academică a ş.l. dr. ing. Elisabeta Spunei și să-și finalizeze la Reșița lucrarea de diplomă intitulată: Automatizarea unei linii robotizate de paletizare și împachetare cu peliculă a fâșiilor sau rulourilor de carton.

Cod galben de inundații în Caraș-Severin. Râul Cerna și afluenții Dunării, sub avertizare hidrologică până luni
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 22:00

Cod galben de inundații în Caraș-Severin. Râul Cerna și afluenții Dunării, sub avertizare hidrologică până luni

Județul Caraș-Severin se află sub avertizare cod galben de inundații, valabilă de duminică, 1 noiembrie, până luni, 2 noiembrie 2026, la ora...

Cod galben de inundații în Caraș-Severin. Râul Cerna și afluenții Dunării, sub avertizare hidrologică până luni
Medicii de familie din Caraș-Severin, descurajați de cheltuielile tot mai mari și veniturile insuficiente
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 20:45

Medicii de familie din Caraș-Severin, descurajați de cheltuielile tot mai mari și veniturile insuficiente

Deschiderea unui cabinet de medicină de familie în Caraș-Severin devine tot mai puțin atractivă pentru tinerii medici. Numărul redus de...

Medicii de familie din Caraș-Severin, descurajați de cheltuielile tot mai mari și veniturile insuficiente
Șapte stații de încărcare pentru mașini electrice, pregătite pentru utilizare în Lugoj. Ce tarif propune Primăria
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 20:15

Șapte stații de încărcare pentru mașini electrice, pregătite pentru utilizare în Lugoj. Ce tarif propune Primăria

Șapte stații de încărcare pentru mașini electrice, pregătite pentru utilizare în Lugoj. Ce tarif propune Primăria Cele șapte stații de...

Șapte stații de încărcare pentru mașini electrice, pregătite pentru utilizare în Lugoj. Ce tarif propune Primăria
Parcul „Mihai Eminescu” din Arad va fi modernizat cu 2,8 milioane de euro. 88 de arbori noi vor fi plantați
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 20:00

Parcul „Mihai Eminescu” din Arad va fi modernizat cu 2,8 milioane de euro. 88 de arbori noi vor fi plantați

Parcul „Mihai Eminescu”, unul dintre spațiile de relaxare preferate ale arădenilor, va trece printr-un amplu proces de modernizare, cu ajutorul...

Parcul „Mihai Eminescu” din Arad va fi modernizat cu 2,8 milioane de euro. 88 de arbori noi vor fi plantați
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 18:15

Siguranța elevilor din Timiș, în atenția autorităților. Un grup de lucru va analiza vulnerabilitățile din școli

Siguranța elevilor și a cadrelor didactice din unitățile de învățământ din județul Timiș va fi evaluată de un grup de lucru. acesta va fi...

Siguranța elevilor din Timiș, în atenția autorităților. Un grup de lucru va analiza vulnerabilitățile din școli
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 15:05

Caraş-Severin: accident mortal pe DN 6, la Jupa. Un tânăr de 28 de ani a murit după o coliziune frontală cu un TIR

Un accident rutier mortal s-a produs sâmbătă, 31 octombrie 2026, pe DN 6, la ieșirea din localitatea Jupa, județul Caraș-Severin. Un tânăr de...

Caraş-Severin: accident mortal pe DN 6, la Jupa. Un tânăr de 28 de ani a murit după o coliziune frontală cu un TIR
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 13:48

Congresul USR, la Timișoara: Partidul a adoptat rezoluţia „Ne ţinem de treabă. Ne ţinem de cuvânt”

Congresul Uniunii Salvați România (USR), desfășurat sâmbătă, 31 octombrie 2026, la Timișoara, a adoptat rezoluția politică „Ne ținem de...

Congresul USR, la Timișoara: Partidul a adoptat rezoluţia „Ne ţinem de treabă. Ne ţinem de cuvânt”
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 12:21

Restricții de trafic la Porțile de Fier I: intrarea camioanelor în România, suspendată până pe 1 noiembrie 2026

Traficul autovehiculelor de transport marfă prin Punctul de Trecere a Frontierei Porțile de Fier I este suspendat temporar, pe sensul de intrare...

Restricții de trafic la Porțile de Fier I: intrarea camioanelor în România, suspendată până pe 1 noiembrie 2026