Ascultă Radio România Reșița Live

Aproape 100 de pompieri din Mehedinţi au fost înaintaţi în grad la termen

Ceremonia militară organizată cu prilejul înaintării în grad la termen pentru 94 de salvatori ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului Mehedinţi a avut loc astăzi, 31 iulie, în cadrul tuturor subunităţilor de intervenţie.
La Detaşamentul de pompieri Dr.Tr.Severin, noile grade le-au fost înmânate pompierilor de către inspectorul şef ISU, colonelul Florentin Dragomir, cel care a condus ceremonia militară, în timp ce la celelalte subunităţi, avansările în grad au fost făcute de către comandadanţii acestora.
Astfel, 94 de salvatori din care 4 ofiţeri şi 90 de subofiţeri au fost avansaţi în gradul următor, acesta fiind rezultatul confirmării maturităţii profesionale şi a dezvoltării capacităţilor operaţionale în domeniul situaţiilor de urgenţă.
În cadrul ceremoniei, conform Ordinului Ministrului Afacerilor Interne, au fost avansaţi în grad patru ofiţeri, unul dintre aceştia fiind avansat în gradul de maior, unul în gradul de căpitan şi alţi doi în gradul de locotenent. În acelaşi cadru festiv, conform Ordinului Inspectorului şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului Mehedinţi au fost avansaţi în grad 90 de subofiţeri, 37 dintre aceştia primind gradul de plutonier adjutant şef, 44 gradul de plutonier adjutant, 6 gradul de plutonier şi alţi 3 gradul de sergent major.

Inspectorul şef le-a urat pompierilor succes în parcurgerea tuturor etapelor specifice carierei militare. De asemenea, le-a mulţumit pentru devotamentul şi tenacitatea dovedite în sprijinul populaţiei la misiunile încredinţate.
Ceremonia de avansare a debutat cu intonarea Imnului Naţional.

Articol editat de Radio Resita, 31 iulie 2019, 17:50

Etichete:
Amenzi de minimum 1.000 de lei pentru utilizatorii de trotinete electrice din Reșița
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 13:05

Amenzi de minimum 1.000 de lei pentru utilizatorii de trotinete electrice din Reșița

Utilizatorii de trotinete electrice din municipiul Reșița au intrat oficial în vizorul autorităților. După o perioadă de grație de două...

Amenzi de minimum 1.000 de lei pentru utilizatorii de trotinete electrice din Reșița
Ziua Mondială a Siguranței Pacientului, marcată la Centrul Medical Cristian Șerban din Buziaș. „Îngrijire sigură pentru întreaga viață”
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:49

Ziua Mondială a Siguranței Pacientului, marcată la Centrul Medical Cristian Șerban din Buziaș. „Îngrijire sigură pentru întreaga viață”

Ziua Mondială a Siguranței Pacientului este marcată astăzi, 17 septembrie, și la Centrul Medical pentru Copii și Tineri „Cristian Șerban”...

Ziua Mondială a Siguranței Pacientului, marcată la Centrul Medical Cristian Șerban din Buziaș. „Îngrijire sigură pentru întreaga viață”
Primăria Timișoara a finalizat modernizarea locului de joacă de pe strada Mureș
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:30

Primăria Timișoara a finalizat modernizarea locului de joacă de pe strada Mureș

Primăria Timișoara a finalizat lucrările de modernizare a locului de joacă de pe strada Mureș nr. 121.  Municipalitatea anunță că programul...

Primăria Timișoara a finalizat modernizarea locului de joacă de pe strada Mureș
Lacul Trei Ape, golit controlat pentru lucrări la baraj.
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 08:38

Lacul Trei Ape, golit controlat pentru lucrări la baraj.

Golirea controlată a lacului de acumulare Trei Ape din Caraș-Severin a început la începutul lunii septembrie, pentru lucrări complexe de...

Lacul Trei Ape, golit controlat pentru lucrări la baraj.
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 16:51

Platforma E-Sănătatea Mea ridică semne de întrebare în Caraș-Severin. Ce probleme reclamă medicii și farmaciștii

Digitalizarea serviciilor medicale prin noul portal E-Sănătatea Mea vine cu promisiunea unui acces mai rapid la informațiile medicale, însă...

Platforma E-Sănătatea Mea ridică semne de întrebare în Caraș-Severin. Ce probleme reclamă medicii și farmaciștii
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 16:35

Zece voluntari din vestul țării, premiați pentru implicarea în comunitate

Câștigătorii campaniei „10 voluntari de 10” vor primi biciclete electrice Fundația Comunitară Timișoara a anunțat cei 10 câștigători ai...

Zece voluntari din vestul țării, premiați pentru implicarea în comunitate
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:49

Medicamentele pentru urgențe, asigurate la Reșița. Managerul Cristian Toader: „Sănătatea pacientului este prioritară!”

Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență Reșița nu se confruntă, în acest moment, cu o criză de medicamente sau...

Medicamentele pentru urgențe, asigurate la Reșița. Managerul Cristian Toader: „Sănătatea pacientului este prioritară!”
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:39

Bărbat căutat în Austria pentru furt, prins la Câlnic de polițiștii din Caraș-Severin

Un bărbat de 25 de ani, căutat de autoritățile din Austria pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt, a fost depistat de polițiștii din...

Bărbat căutat în Austria pentru furt, prins la Câlnic de polițiștii din Caraș-Severin