Ascultă Radio România Reșița Live

Alianța vestului, întâlnire de lucru la Arad

Atăzi la Arad a avut loc prima întâlnire de lucru a Alianţei Vestului condusă de primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă. Au fost prezenţi reprezentanţii executivi ai celor 4 oraşe: Arad, Timişoara, Oradea şi Cluj Napoca.  

Articol editat de Radio Resita, 20 decembrie 2018, 18:14

Prima parte a întâlnirii a fost rezervată discuţiilor pe partea de statut, paşii premergători entităţii juridice în care se constituie Alianţa. În acest sens la începutul săptămânii viitoare va fi finalizat primul draft al documentelor constitutive ale Asociaţei, iar în primele două luni ale anului viitor ele vor fi supuse votului în cele patru Consilii Locale.

În a doua parte a întâlnirii s-a discutat despre armonizarea calendarelor culturale a celor 4 orase şi s-a decis modalitatea prin care municipiile din Alianţa Vestului vor sprijini Timişoara care devine capitală culturală europeană în 2021.  

Tot cu ocazia întâlnirii de la Arad s-a stabilit calendarul următoarelor întâlniri tehnice. Prima va fi la Timişoara în perioada 11-13 ianuarie 2019, iar cea de a doua, la Cluj Napoca în perioada 18-20 ianuarie 2019.

În cea de a doua întâlnire vor participa  atât edilii celor patru oraşe cât şi personalul tehnic desemnat pentru a discuta despre realizarea unei platforme digitale comune, menite să lege municipiile pe partea de IT şi de destinaţii. Se intenţionează ca prin intermediul acestei platforme să se acceseze de exemplu, anumite trasee sau circuite turistice, corelate între ele, cu tot ce înseamnă acces la partea rutieră, feroviară, transport în comun şamd. 

Finele lunii ianuarie, va fi marcat de întâlnirea de lucru a reprezentaţilor Asociaţiei cu cei ai Băncii Mondiale.

Prefectul județului Timiș, Cornelia Micicoi, își anunță demisia și face precizări privind ancheta Parchetului European
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:37

Prefectul județului Timiș, Cornelia Micicoi, își anunță demisia și face precizări privind ancheta Parchetului European

Prefectul județului Timiș, Cornelia Micicoi, a transmis joi un punct de vedere oficial ca urmare a materialelor apărute în presă privind o...

Prefectul județului Timiș, Cornelia Micicoi, își anunță demisia și face precizări privind ancheta Parchetului European
Simpozionul Internațional „Banatul – memorie vie a diversității” a deschis la Reşiţa seria manifestărilor dedicate Zilei Banatului Montan
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:33

Simpozionul Internațional „Banatul – memorie vie a diversității” a deschis la Reşiţa seria manifestărilor dedicate Zilei Banatului Montan

Manifestările dedicate Zilei Banatului Montan au debutat vineri, 12 unie 2026, la Reșița, odată cu deschiderea Simpozionului Internațional...

Simpozionul Internațional „Banatul – memorie vie a diversității” a deschis la Reşiţa seria manifestărilor dedicate Zilei Banatului Montan
Punctul de frontieră de pe Canalul Bega se redeschide din 13 iunie. Cicliștii și pietonii pot traversa din nou între Timișoara și Zrenjanin
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 14:25

Punctul de frontieră de pe Canalul Bega se redeschide din 13 iunie. Cicliștii și pietonii pot traversa din nou între Timișoara și Zrenjanin

Punctul de frontieră de pe Canalul Bega se redeschide din 13 iunie. Cicliștii și pietonii pot traversa din nou între Timișoara și Zrenjanin...

Punctul de frontieră de pe Canalul Bega se redeschide din 13 iunie. Cicliștii și pietonii pot traversa din nou între Timișoara și Zrenjanin
Timișoara investește peste 1,6 milioane de lei în două muzee dedicate copiilor și turiștilor. Noi atracții interactive vor fi dezvoltate până la finalul anului
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 13:33

Timișoara investește peste 1,6 milioane de lei în două muzee dedicate copiilor și turiștilor. Noi atracții interactive vor fi dezvoltate până la finalul anului

Municipiul Timișoara continuă investițiile în cultură și turism, propunând alocarea a peste 1,6 milioane de lei pentru dezvoltarea Muzeului...

Timișoara investește peste 1,6 milioane de lei în două muzee dedicate copiilor și turiștilor. Noi atracții interactive vor fi dezvoltate până la finalul anului
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 13:17

„Putere din sângele studenților – 15 ani pentru viață”. Campania de donare de sânge a reunit studenți, jandarmi și membri ai comunității la Reșița

Campania de donare de sânge „Putere din sângele studenților – 15 ani pentru viață”, organizată de Casa de Cultură a Studenților...

„Putere din sângele studenților – 15 ani pentru viață”. Campania de donare de sânge a reunit studenți, jandarmi și membri ai comunității la Reșița
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 12:44

Controale intensificate pe șoselele din Caraș-Severin în cadrul acțiunii ROADPOL „Alcohol & Drugs”

Polițiștii verifică șoferii care conduc sub influența alcoolului sau a drogurilor Polițiștii rutieri din Caraș-Severin participă, în...

Controale intensificate pe șoselele din Caraș-Severin în cadrul acțiunii ROADPOL „Alcohol & Drugs”
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 12:43

Carnavalul Bela Crkva 2026, promovat la Timișoara

Carnavalul Bela Crkva 2026 transformă orașul din Banatul sârbesc, în perioada 22–28 iunie, într-o destinație de vară pentru iubitorii de...

Carnavalul Bela Crkva 2026, promovat la Timișoara
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 09:37

Centrul de Voluntariat Reșița, partener la prima Tabără de Sculptură de la Muzeul Satului Bănățean Timișoara

Muzeul Satului Bănățean Timișoara găzduiește, în perioada 12–14 iunie, prima ediție a Taberei de Sculptură, un proiect cultural care aduce...

Centrul de Voluntariat Reșița, partener la prima Tabără de Sculptură de la Muzeul Satului Bănățean Timișoara