Astăzi se împlinesc 80 de ani de la naşterea lui Marin Sorescu.
Marin Sorescu s-a născut la 19 februarie 1936 în Bulzesti, judetul Dolj şi a decedat la 8 decembrie 1996 la Bucuresti.
Sorescu a fost poet, dramaturg, prozator, eseist şi traducător. Operele lui au fost traduse în mai mult de 20 de ţări, totalizând peste 60 de cărţi apărute în străinătate. S-a făcut remarcat şi prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziţii în ţară şi în străinătate. Fără a se înscrie într-un partid politic după Revoluţia română din 1989, a ocupat funcţia de Ministru al Culturii în cadrul cabinetului Nicolae Văcaroiu în perioada 25 nov. 1993 – 5 mai 1995.
După debutul ca poet în reviste literare, în 1964 a avut loc şi debutul editorial, cu volumul de parodii ”Singur printre poeţi”, stilul sau original impunându-se şi prin volumele de versuri publicate ulterior: ”Poeme” (1965, Premiul Uniunii Scriitorilor din România), ”Moartea ceasului” (1966), ”Tinereţea lui Don Quijote” (1968), ”Tuşiţi” (1970), ”Suflete, bun la toate” (1972), ”La lilieci” (vol. I-V, 1973-1995; I – 1973, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie, II – 1977, Premiul Academiei Române, III – 1980, IV – 1988, V – 1995), ”Astfel” (1973), ”Descântoteca” (1976), ”Sărbători itinerante” (1978), ”Ceramica” (1979), ”Fântâni în mare” (1982), ”Apa vie, apa moarta” (1987), ”Poezii alese de cenzură” (1991), ”Traversarea” (1994).
Ca dramaturg, autorul a continuat experienţa teatrului existenţialist şi a teatrului absurdului, oglindită excepţional de piesele sale: ”Iona” (1968, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie şi apoi, Premiul Academiei Române), ”Există nervi” (1968), ”Paracliserul” (1970), ”Matca” (1973), ”Pluta meduzei” (1974), ”Setea muntelui de sare” (1974, culegere de piese, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie), ”Răceala” (1976), ”A treia ţeapă” (1980), ”Ieşirea prin cer” (1984), ”Vărul Shakespeare” (1988).
Critici de talie internaţională au opinat ca a fost unul dintre cei mai reprezentativi poeţi contemporani ai lumii, nominalizat pentru Premiul Nobel pentru literatură.
Doar faptul că era un autor dintr-o ţară a lagărului comunist, fara a fi disident a determinat membrii juriului sa îi refuze binemeritata recompensă a genialităţii sale lirice. Dar mai bine să lăsăm versurile sale să vorbească despre asta:
Eminescu n-a existat
A existat numai o ţară frumoasă/ La o margine de mare/ Unde valurile fac noduri albe./ Ca o barbă nepieptanată de crai./ Şi nişte ape ca nişte copaci curgători/ În care luna îşi avea cuibar rotit/ Si, mai ales au existat nişte oameni simpli/ Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân,/ Ştefan cel Mare,/ Sau mai simplu: ciobani şi plugari,/ Cărora le placea să spună/ Seara în jurul focului poezii,/ „Mioriţa” şi „Luceafărul” şi „Scrisoarea a III-a”./ Dar fiindcă auzeau mereu/ Lătrând la stâna lor câinii,/ Plecau să se bată cu tătarii/ Şi cu avarii şi cu hunii şi cu leşii/ Şi cu turcii./ În timpul care le ramânea liber/ Între doua primejdii,/ Aceşti oameni faceau din fluierele lor/ Jgheaburi/ Pentru lacrimile pietrelor înduioşate,/ De curgeau doinele la vale/ Pe toţi munţii Moldovei şi ai Munteniei/ Şi ai ţării Bârsei şi ai ţarii Vrancei/ Şi ai altor ţări româneşti./ Au mai existat şi nişte codri adânci/ Şi un tânar care vorbea cu ei,/ Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt?/ Acest tânar cu ochi mari,/ Cât istoria noastră,/ Trecea bătut de gânduri/ Din cartea chirilică în cartea vieţii,/ Tot numărând plopii luminii, ai dreptăţii,/ ai iubirii,/ Care îi ieşeau mereu fără soţ./ Au mai existat şi nişte tei,/ Şi cei doi îndrăgostiţi/ Care ştiau să le troienească toată floarea/ Într-un sărut./ Şi nişte păsari ori nişte nouri/ Care tot colindau pe deasupra lor/ Ca lungi şi mişcătoare şesuri./
Şi pentru că toate acestea/ Trebuiau să poarte un nume,/ Un singur nume,/ Li s-a spus/ Eminescu.
Marin Sorescu a mai publicat şi literatură pentru copii: ”Unde fugim de acasa?” (1967, proza), ”O aripa şi-un picior ( Despre cum era să zbor)” (1970, versuri), ”Cocostârcul Gât-Sucit” (1987, versuri), ”Cirip-Ciorap” (1993, versuri).
A semnat şi proză umoristica şi satirică (romanele ”Trei dinţi din faţă”, 1977; ”Viziunea vizuinii”, 1981), eseuri (”Teoria sferelor de influenţă”, 1969; ”Insomnii”, 1971; ”Starea de destin”, 1976), cronici literare (”Uşor cu pianul pe scări”, 1986, Premiul ”George Calinescu” şi al Uniunii Scriitorilor pentru critică literară), interviuri despre poezie (”Tratat de inspiraţie”, 1985). A tradus integral creaţia poetică a lui Boris Pasternak (traduceri adunate în volumul ”Lirice”).
