Ascultă Radio România Reșița Live

Între carte și rugăciune – în curtea Colegiului Național „Traian Lalescu” din Reșița se ridică o capelă, simbol al credinței și al unității

În inima Reșiței, în curtea Colegiului Național „Traian Lalescu”, prinde contur o capelă de rugăciune — un lăcaș de lemn care poartă în el credința, recunoștința și dragostea unei întregi comunități. Proiectul, intitulat sugestiv „Între carte și rugăciune”, a fost inițiat de părintele inspector Nicolae Chiosa, profesor de religie, și susținut cu bucurie de profesori, elevi, părinți și oameni de suflet din Reșița și din alte colțuri ale judeţului şi ale țării.

Între carte și rugăciune – în curtea Colegiului Național „Traian Lalescu” din Reșița se ridică o capelă, simbol al credinței și al unității

Articol editat de Gerhard Chwoika, 23 octombrie 2025, 17:30 / actualizat: 23 octombrie 2025, 22:10

Această capelă nu este doar o construcție, ci o mărturie vie a legăturii dintre educație și spiritualitate. Ea amintește că adevărata formare nu se limitează la cunoaștere, ci înseamnă și cultivarea inimii, a iubirii și a respectului pentru valorile care unesc o comunitate.

„Dorința de a face mai mult pentru tinerii din orașul nostru a fost punctul de plecare”, a mărturisit părintele Nicolae Chiosa pentru Radio Reşiţa. „M-am întrebat adesea ce pot face eu pentru orașul în care trăiesc și pe care îl iubesc. Așa a apărut acest vis — o capelă școlară în curtea colegiului, un loc al liniștii și al reflecției pentru generațiile de azi și de mâine”.

Sprijinul a venit, rând pe rând, din partea oamenilor de bine. Un gest impresionant a fost cel al unei familii din Borșa, Maramureș, care a donat întreaga cantitate de lemn necesară construcției. Oamenii au lucrat cu drag la realizarea bisericuței, inspirându-se din tradiția maramureșeană a bisericilor de lemn. „Ne-au spus că vor să ne ajute fără nicio ezitare, și au făcut-o cu toată inima”, a adăugat părintele Chiosa.

Transportul lemnului de la Borșa la Reșița a fost, la rândul său, o dovadă de solidaritate. „Un alt om de suflet din Prigor, pe care nu îl cunoșteam până atunci, a acceptat să transporte gratuit întreaga încărcătură. Sunt momente care arată că Dumnezeu lucrează prin oameni.”

Primul donator al proiectului a fost domnul Ciprian Duca din Costinești, o localitate deosebit de dragă mie, unde mergem în fiecare an, alături de elevii colegiului, în tabără. Din dorința de a susține tinerii și ca semn de prietenie, domnul Duca a decis să contribuie cu 10% din valoarea investiției, donând suma de 4.500 de euro în sprijinul proiectului nostru. Inițiativei i s-au alăturat și reprezentanții Casei Ecologice din Băile Herculane, locul unde Colegiul Naţional „Traian Lalescu_ îşi desfășoară cea mai mare parte a activităților școlare.

La ridicarea capelei s-au implicat profesori, elevi și chiar personalul auxiliar al școlii. „Femeia de serviciu a fost printre primele care a venit și a spus: cu ce pot să ajut? Administratorul școlii, din puținul lui, a fost primul care a donat. Așa se clădește credința adevărată — din gesturi mici, dar pline de dragoste”, a subliniat părintele.

Capela, aflată momentan în curtea clădirii învățământului primar, urmează să fie amplasată definitiv pe un platou special amenajat în grădina colegiului, spaţiu pus la dispoziţie de Primăria Reşiţa, alături de care va fi dus la bun sfârşit acest proiect. Se speră ca până la sărbătoarea Sfântului Nicolae, piatra de temelie să fie deja pusă, urmând ca bisericuța să fie finalizată în primăvara anului viitor.

Lăcașul va purta hramul „Sfântului Nicolae” din 6 decembrie, sfinţirea urmând să fie săvârşită cu prilejul „Sfântului Nicolae de Vară”, sărbătorit pe 9 mai, zi care amintește de mutarea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae de la Mira Lichiei la Bari, în Italia.

„Nu vrem doar să construim o biserică din lemn”, spune părintele Chiosa. „Vrem să ridicăm o filă vie de istorie spirituală, o mărturie a faptului că între carte și rugăciune se află sufletul unei comunități unite”.

Capela de la Colegiul Național „Traian Lalescu” va rămâne, astfel, un simbol al credinței, iubirii și dăruirii Reșiței, un loc în care tinerii vor găsi nu doar liniștea rugăciunii, ci și inspirația de a construi un viitor ancorat în valori.

Pentru cei care vor să se alăture poveștii de suflet a elevilor şi profesorilor de la Colegiul Naţional „Traian Lalescu” din Reşiţa, părintele-inspector Nicolae Chiosa a pus la dispoziţie:

Cont LEI
RO67 RNCB 0100 0381 1543 0012
RNCBROBU

Cont EURO
RO40 RNCB 0100 0381 1543 0013
RNCBROBU

Sursa foto/ video: Nicolae Chiosa

Urmărește-ne și pe Google News

Acest articol este proprietatea Radio România Reșița și este protejat de legea drepturilor de autor. Reproducerea integrală sau parțială a conținutului este permisă doar cu acordul scris al editorului. Pentru solicitări de republicare, vă rugăm să ne contactați la redactie@radioresita.ro

CJAS Caraș-Severin: Plățile către farmacii sunt la zi, fără datorii pentru medicamente
Actualitate sâmbătă, 3 octombrie 2026, 08:40

CJAS Caraș-Severin: Plățile către farmacii sunt la zi, fără datorii pentru medicamente

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) precizează că, în prezent, plățile către farmaciile și furnizorii de medicamente sunt la...

CJAS Caraș-Severin: Plățile către farmacii sunt la zi, fără datorii pentru medicamente
Centrul ProFamilia, sprijin pentru victimele violenței domestice din Banatul Montan
Actualitate sâmbătă, 3 octombrie 2026, 07:40

Centrul ProFamilia, sprijin pentru victimele violenței domestice din Banatul Montan

„Niciodată nu se oprește la o palmă” Despre violența împotriva femeilor și despre femicid s-a vorbit deschis, la Reșița, în cadrul unei...

Centrul ProFamilia, sprijin pentru victimele violenței domestice din Banatul Montan
Incendiu la un gater din Victor Vlad Delamarina
Actualitate vineri, 2 octombrie 2026, 21:48

Incendiu la un gater din Victor Vlad Delamarina

Un incendiu puternic a izbucnit vineri seară, 2 octombrie 2026, la o hală de prelucrare a lemnului din localitatea Victor Vlad Delamarina. Potrivit...

Incendiu la un gater din Victor Vlad Delamarina
Școala Poliției de Frontieră Drobeta-Turnu Severin va forma noi generații de agenți
Actualitate vineri, 2 octombrie 2026, 18:20

Școala Poliției de Frontieră Drobeta-Turnu Severin va forma noi generații de agenți

Școala Poliției de Frontieră Drobeta-Turnu Severin își extinde misiunea și va asigura, începând din acest an, formarea inițială a...

Școala Poliției de Frontieră Drobeta-Turnu Severin va forma noi generații de agenți
Actualitate vineri, 2 octombrie 2026, 17:51

Timișoara: motociclist rănit după ce a fost lovit de o mașină care ieșea din parcare

Un accident rutier s-a produs vineri, 2 octombrie 2026 în municipiul Timișoara, după ce o femeie care efectua o manevră de mers înapoi a intrat...

Timișoara: motociclist rănit după ce a fost lovit de o mașină care ieșea din parcare
Actualitate vineri, 2 octombrie 2026, 16:29

Vaccinarea antigripală în Caraș-Severin: aproape 500 de persoane imunizate în prima zi de campanie

Campania de vaccinare antigripală se desfășoară fără probleme în județul Caraș-Severin, iar interesul populației este mai mare decât în...

Vaccinarea antigripală în Caraș-Severin: aproape 500 de persoane imunizate în prima zi de campanie
Actualitate vineri, 2 octombrie 2026, 15:21

Lucrările de amenajare a Băilor Venera au început la Băile Herculane. Herculane Project revine cu Tabăra de toamnă – Baia de Arhitectură

Lucrările de amenajare a zonei Băilor Venera din Băile Herculane au început vineri, 2 octombrie 2026, în cadrul unei noi sesiuni a proiectului...

Lucrările de amenajare a Băilor Venera au început la Băile Herculane. Herculane Project revine cu Tabăra de toamnă – Baia de Arhitectură
Actualitate vineri, 2 octombrie 2026, 13:30

Lucrări pentru reducerea riscului de inundații pe cursul de apă Hisiaș, în județul Timiș

Lucrări pentru reducerea riscului de inundații sunt în desfășurare pe cursul de apă Hisiaș. Acestea se desfăşoară în zona localității cu...

Lucrări pentru reducerea riscului de inundații pe cursul de apă Hisiaș, în județul Timiș