Dolly Parton a murit la 80 de ani. Legenda muzicii country lasă în urmă o carieră de șapte decenii
Dolly Parton, una dintre cele mai cunoscute și iubite artiste din istoria muzicii country, a murit marți, 25 august 2026, la vârsta de 80 de ani. Cântăreața, compozitoarea, actrița și filantroapa americană s-a stins din viață la Nashville, potrivit anunțului publicat de familia sa.
Articol editat de Valentina Adam, 26 august 2026, 08:33
Informația a fost făcută publică de nepotul artistei, Bryan Seaver, printr-un mesaj video postat pe Instagram. Decesul a fost confirmat și pe site-ul oficial al lui Dolly Parton, unde familia a precizat că artista a murit în pace, la Nashville.
Potrivit People, reprezentanții vedetei au anunțat că Dolly Parton s-a confruntat cu o formă de cancer. Artista fusese internată în spital cu patru zile înainte de deces.
Moartea sa survine la numai câteva zile după ce vorbise public despre problemele de sănătate și despre dorința de a continua proiectele începute.
Dolly Parton s-a confruntat cu probleme de sănătate
Într-un interviu acordat publicației People, Dolly Parton mărturisea că nu acordase suficientă atenție propriilor probleme medicale în perioada în care îl îngrijise pe soțul său, Carl Dean. Acesta a murit în martie 2025, după aproape 60 de ani de căsnicie.
În 2025, artista și-a amânat seria de spectacole programată la Las Vegas, explicând că medicii îi recomadaseră mai multe proceduri medicale. Proiectul a fost anulat ulterior, în mai 2026.
În ciuda problemelor de sănătate, Dolly Parton continua să lucreze și declara, cu doar câteva zile înainte de moarte, că mai are numeroase proiecte pe care își dorește să le finalizeze.
De la o copilărie modestă la statutul de regină a muzicii country
Dolly Rebecca Parton s-a născut pe 19 ianuarie 1946, în Tennessee, într-o familie numeroasă și modestă. A început să cânte și să compună încă din copilărie, iar după absolvirea liceului s-a mutat la Nashville, orașul în care avea să-și construiască impresionanta carieră.
Debutul său discografic a avut loc în 1967, odată cu lansarea albumului „Hello, I’m Dolly”.
În deceniile următoare, Dolly Parton a devenit una dintre cele mai influente artiste country din lume. Printre cele mai cunoscute melodii ale sale se numără:
- „Jolene”;
- „9 to 5”;
- „I Will Always Love You”;
- „Coat of Many Colors”;
- „Here You Come Again”.
„I Will Always Love You” a fost compusă de Dolly Parton în momentul despărțirii profesionale de Porter Wagoner. Melodia a devenit un fenomen internațional în 1992, după ce Whitney Houston a înregistrat propria versiune pentru coloana sonoră a filmului „The Bodyguard”.
O carieră impresionantă în muzică și cinematografie
Dolly Parton s-a bucurat de succes și la Hollywood. Artista a jucat în producții precum „9 to 5”, „The Best Little Whorehouse in Texas”, „Rhinestone” și „Steel Magnolias”.
De-a lungul carierei sale, a obținut 11 premii Grammy din 54 de nominalizări, iar în 2011 a primit distincția Grammy pentru întreaga activitate, potrivit Recording Academy.
Dolly Parton a fost inclusă în Country Music Hall of Fame în 1999 și în Rock & Roll Hall of Fame în 2022.
În 2025, artista a primit Premiul Umanitar Jean Hersholt din partea Academiei Americane de Film, pentru implicarea sa constantă în acțiuni caritabile. Distincția este diferită de Oscarul onorific acordat pentru realizări cinematografice.
Artista a vândut peste 100 de milioane de înregistrări la nivel mondial și a avut 25 de piese ajunse pe primul loc în clasamentul Billboard Hot Country Songs.
Dolly Parton, o viață dedicată și faptelor caritabile
Dincolo de cariera artistică, Dolly Parton a devenit una dintre cele mai importante filantroape americane.
În 1995, ea a înființat „Imagination Library”, un program care oferă gratuit cărți copiilor cu vârste de până la cinci ani. Inițiativa a fost inspirată de tatăl artistei, care nu a avut posibilitatea să învețe să scrie și să citească.
Conform site-ului oficial al artistei, programul a distribuit de-a lungul timpului peste 300 de milioane de cărți copiilor din mai multe țări.
Dolly Parton a fost implicată și în administrarea parcului de distracții Dollywood din Tennessee, precum și în numeroase proiecte din domeniile divertismentului, educației, afacerilor și carității.
Familia a anunțat că ceremonia funerară va fi una restrânsă, rezervată rudelor apropiate. În locul florilor, fanii sunt îndemnați să facă donații către Dolly Parton’s Imagination Library.
Moartea lui Dolly Parton marchează dispariția uneia dintre cele mai reprezentative personalități ale culturii americane. Prin muzica, filmele și acțiunile sale caritabile, artista lasă în urmă o moștenire care depășește granițele genului country.
Foto wikipedia