Ascultă Radio România Reșița Live

Reșița, din nou în centrul excelenței în matematică. APEX Maths 2026 reunește tineri din șapte țări

Reșița își consolidează statutul de centru al educației de excelență. Municipiul va găzdui pentru al treilea an consecutiv școala de vară APEX Maths 2026, unul dintre cele mai importante programe dedicate tinerilor pasionați de matematică.

Reșița, din nou în centrul excelenței în matematică. APEX Maths 2026 reunește tineri din șapte țări

Articol editat de Casandra Silitra, 5 august 2026, 14:50

Evenimentul se desfășoară în perioada 24 iulie – 13 august. Este organizat parteneriat cu Primăria Reșița și Centrul Universitar Reșița al Universității Babeș-Bolyai.

În acest an, 40 de elevi și tineri cercetători din România, Statele Unite ale Americii, Franța, Italia, Macedonia, China și Japonia participă la un program intensiv de matematică avansată, bazat pe cercetare, colaborare și descoperire.

Profesori de renume internațional susțin cursurile APEX Maths 2026

Programul îi aduce în fața participanților pe unii dintre cei mai apreciați profesori și cercetători în domeniul matematicii:

  • Olivier Schiffmann – Universitatea Paris-Saclay;
  • Alina Cojocaru – University of Illinois at Chicago;
  • Javier Fresan – Sorbonne University, Paris.

Pe lângă prelegerile susținute de aceștia, participanții sunt îndrumați de doctoranzi și postdoctoranzi din România, Germania și Franța, într-un format care pune accent pe explorarea fenomenelor matematice și pe dezvoltarea gândirii de cercetare.

„Este al treilea an în care APEX Maths revine la Reșița pentru o experiență imersivă și intensivă în matematica avansată. Abordarea adoptată de APEX este de a stimula participanții să exploreze și să descopere fenomene matematice, ghidați în această căutare de doctoranzi și postdoctoranzi și de prelegeri susținute de profesori de la instituții de top din lume”, a transmis Olivier Schiffmann, coordonatorul științific al APEX Maths 2026.

Burse integrale pentru elevii cu rezultate deosebite

Organizatorii pun un accent deosebit pe accesul la educație de înaltă performanță, oferind burse integrale elevilor merituoși.

Prin parteneriatul cu Primăria Reșița, doi tineri reșițeni pasionați de matematică, Mihai Enuică și Călin Schindler, beneficiază de burse complete pentru participarea la ediția din acest an.

Totodată, sponsorul principal al proiectului, Editura Litera, acordă o bursă integrală lui Alexandru Ciobotea, prezent pentru al treilea an consecutiv la APEX Maths, desfășurat la Reșița.

Reșița susține educația de excelență prin parteneriate solide

Organizarea APEX Scientific 2026 este posibilă datorită implicării unor parteneri și sponsori care sprijină dezvoltarea tinerilor cu performanțe deosebite.

Sponsor principal:

  • Editura Litera

Sponsori:

  • ROMGAZ
  • Aqua Carpatica

Parteneri:

  • Primăria și Consiliul Local Reșița;
  • Centrul Universitar Reșița al Universității Babeș-Bolyai;
  • Institutul de Matematică „Simion Stoilow” al Academiei Române.

Partenerii media ai proiectului sunt AGERPRES și Radio România Reșița.

APEX Scientific, un program care promovează România pe harta excelenței academice

APEX Scientific (Advanced Program for Excellence) este o inițiativă destinată pregătirii pentru cercetare a tinerilor talentați din România și din străinătate în domeniul științelor exacte. Programul urmărește dezvoltarea competențelor de cercetare prin metode colaborative și facilitează accesul la educație de nivel internațional.

Primul program, APEX Maths 2024, organizat la Reșița, a reunit 47 de elevi din nouă țări și a atras atenția prestigiosului Massachusetts Institute of Technology (MIT), care a recomandat tabăra pe site-ul său oficial.

În 2025, proiectul s-a extins prin organizarea taberelor APEX Chemistry la București și APEX Maths la Reșița, iar în 2026 continuă dezvoltarea internațională prin lansarea unei noi ediții APEX Maths la Chișinău, în Republica Moldova.

Prin organizarea celei de-a treia ediții consecutive a APEX Maths, Reșița își confirmă rolul de gazdă a unuia dintre cele mai importante programe internaționale dedicate tinerilor talentați în matematică și cercetare, contribuind la promovarea educației de excelență și a orașului pe plan internațional.

Urmărește-ne și pe Google News

Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Etichete:
Lugoj reduce intensitatea iluminatului public pe timpul nopții. Măsura, aliniată practicilor din marile orașe europene
Actualitate miercuri, 5 august 2026, 12:00

Lugoj reduce intensitatea iluminatului public pe timpul nopții. Măsura, aliniată practicilor din marile orașe europene

Municipiul Lugoj a introdus, începând din această săptămână, un program de reducere a intensității iluminatului public pe timpul nopții....

Lugoj reduce intensitatea iluminatului public pe timpul nopții. Măsura, aliniată practicilor din marile orașe europene
Caraș-Severin: Prefectura cere măsuri urgente pentru prevenirea incendiilor de vegetație pe fondul codului roșu de caniculă
Actualitate miercuri, 5 august 2026, 11:30

Caraș-Severin: Prefectura cere măsuri urgente pentru prevenirea incendiilor de vegetație pe fondul codului roșu de caniculă

În contextul temperaturilor extreme prognozate pentru perioada următoare și al avertizării meteorologice de cod roșu de caniculă, Instituția...

Caraș-Severin: Prefectura cere măsuri urgente pentru prevenirea incendiilor de vegetație pe fondul codului roșu de caniculă
Polițist din Caraș-Severin, obligat să poarte brățară electronică. IPJ a deschis dosar penal și cercetare disciplinară
Actualitate miercuri, 5 august 2026, 11:12

Polițist din Caraș-Severin, obligat să poarte brățară electronică. IPJ a deschis dosar penal și cercetare disciplinară

Un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin este vizat de un ordin de protecție emis de Tribunalul Caraș-Severin....

Polițist din Caraș-Severin, obligat să poarte brățară electronică. IPJ a deschis dosar penal și cercetare disciplinară
Alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă la CJAS Caraș-Severin. Recomandări pentru asigurați
Actualitate miercuri, 5 august 2026, 10:18

Alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă la CJAS Caraș-Severin. Recomandări pentru asigurați

Casa de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin (CJAS) informează asigurații și furnizorii de servicii medicale că activitatea instituției va fi...

Alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă la CJAS Caraș-Severin. Recomandări pentru asigurați
Actualitate miercuri, 5 august 2026, 10:17

Garda de Mediu Timiș a aplicat amenzi de 845.000 de lei în luna iulie. 86 de controale și o lucrare desființată

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș au desfășurat, în luna iulie 2026, o amplă activitate de control,...

Garda de Mediu Timiș a aplicat amenzi de 845.000 de lei în luna iulie. 86 de controale și o lucrare desființată
Actualitate miercuri, 5 august 2026, 10:14

Copil de 11 ani, accidentat pe o trecere de pietoni din Reșița. Poliția a deschis dosar penal

Un copil în vârstă de 11 ani a fost rănit în urma unui accident rutier produs în seara zilei de 4 august 2026. Incidentul a avut loc pe...

Copil de 11 ani, accidentat pe o trecere de pietoni din Reșița. Poliția a deschis dosar penal
Actualitate marți, 4 august 2026, 16:21

Restricții de circulație pentru camioanele de peste 7,5 tone pe drumurile județene din Caraș-Severin

Măsura intră în vigoare începând cu 5 august 2026 și are scopul de a proteja infrastructura rutieră afectată de caniculă. Restricțiile sunt...

Restricții de circulație pentru camioanele de peste 7,5 tone pe drumurile județene din Caraș-Severin
Actualitate marți, 4 august 2026, 16:20

Grupul Adrem intenționează să preia participația majoritară la Electroechipament Industrial

Grupul Adrem își extinde activitatea în sectorul energetic și a semnat un acord pentru preluarea participației majoritare în cadrul grupului...

Grupul Adrem intenționează să preia participația majoritară la Electroechipament Industrial