Proiectul Atelierele de Antropologie Teatrală „Cătălina Buzoianu”, ajuns la cea de-a IV-a ediție, un regal cultural!
Se spune, pe bună dreptate, că niciodată cultura nu a avut și nu are granite, teritorii, ci există liber oriunde niște oameni se strâng în jurul unor idei.
Articol editat de Anca Bălălău, 28 iulie 2026, 20:24
Cultura la țară, într-un sat ce dispărea fizic de pe harta județului Caraș-Severin, Socolari, devenit de niște ani buni rezidență de vară pentru câțiva artiști și medici timișoreni, este un mod de a fi și o destinație rafinată europeană pentru 12 zile.
Socolari este un sat aflat în comuna Ciclova Română, din județul Caraș-Severin, la nici 5 kilometri distanță de Oravița, unde arta a pus stăpânire pe sat, un loc de inspirație, unde și-au găsit casa, atelierul de lucru, mai bine de 25 de pictori, sculptori, muzicieni, oameni de teatru, ori scriitori. Aici și-au găsit fericirea și aici este locul turistic ce include în pachetul de cazare fericire pură prin cultură.
Proiectul Atelierele de Antropologie Teatrală „Cătălina Buzoianu”, ajuns la cea de-a IV-a ediție este un demers unic în peisajul cultural-educațional din România, realizat de copiii regretatei artiste, Velica Panduru, scenograf și Ștefan Iordănescu, regizor. Devenită cunoscută și relevantă în regiunea Banatului, manifestarea s-a extins la nivel internațional.
Dealtfel, proiectul este unic în România, fiind singura inițiativă de acest fel concretizată în workshopuri, conferințe, spectacole și întâlniri profesionale, care valorifică moștenirea culturală și educațională lăsată de unul dintre cei mai mari regizori români și europeni, regretata Cătălina Buzoianu.
Totul se desfășoară într-un spațiu neconvențional, gestionat de singura enclavă culturală din România-Socolari.
Întâlnirea dintre artiștii rezidenți în „enclava Socolari”, artiștii și speakerii din cadrul Artist Talk și Guest Talk, precum și studenții participanți, generează dialoguri multidisciplinare și colaborări internaționale.
Plasarea activităților într-o zonă cu acces limitat la cultură asigură premisele atragerii unui public nou pentru edițiile viitoare și contribuie la promovarea internațională a proiectului.
Ediția se deschide pe 1 august cu vernisajul expoziției „Noi”, prezentat de Marcel Tolcea, urmat de concertul Lucian Ban & Alex Harding — Dark Blue, European Tour. Gheorghe Fikl propune un tur ghidat și un Artist Talk la Fikl Art Stage, apoi urcă pe scenă alături de Horea Crișovan.
Anul acesta dimensiunea internațională a proiectului crește prin UTE Academy, realizată împreună cu Uniunea Teatrelor Europene, și prin colaborarea cu Freiburger Schauspielschule.
Regizorul portughez Nuno Cardoso coordonează laboratorul din care se naște spectacolul SHAKESPEARE NOW — THE SICKNESS: Socolari the „Magic Mountain”, o interogație despre textul clasic, colapsul geopolitic și repetiția viitorului Europei.
În paralel, workshopul condus de Rolando Macrini are ca rezultat producția „Theory of a Bomb”. Sunt spectacole care se nasc, sub ochii publicului, din chiar munca de atelier.
În fiecare seară, Socolari se deschide către public.
Artiști mari transmit un mesaj important de pe scena de la Socolari.
Maia Morgenstern și Cabiria Morgenstern aduc spectacolul-lectură „Mergeți în sufletul meu!”, după romanul lui Cătălin Mihuleac; Horațiu Mălăele joacă „Sunt un orb”; Giorgio Bongiovanni vine cu „Il Naufragio”.
Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” din Timișoara prezintă „THE WINDOW”, în regia lui David Zuazola, iar proiectul româno-italian SORESCU.EXPERIMENTAL. — Capitolul 2 — Paracliserul, semnat de Asociația Ataraxia și Teatrul „Anton Pann” în parteneriat cu La MaMa Umbria International, aduce pe scenă un Sorescu văzut prin ochi noi. Ediția de anul acesta se încheie, firesc, tot cu Shakespeare: „Hamlet Mortuus Est”, producție Arte-Factum.
Ultima seară, 12 august, se stinge în sunetul trupei Radical din Val.
Cea de-a IV-a ediție a Atelierelor de Antropologie Teatrală „Cătălina Buzoianu” însumează douăsprezece zile în care teatrul dialoghează, fără complexe, cu filmul, muzica și artele vizuale.
De apreciat susținerea, în acest an extrem de greu, a Ministerului Culturii, a domnului ministru Andras Demeter, proiectul fiind finanțat în totalitate de minister.
Organizator: Asociația No Sheep
Parteneri strategici: Uniunea Teatrelor Europene – UTE;
Parteneri educaționali: UNATC „I.L. Caragiale” București; Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – Facultatea de Teatru și Film; Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – Departamentul de Jurnalism și Media Digitală; Universitatea de Arte din Târgu Mureș – Facultatea de Arte în Limba Română; Universitatea de Vest din Timișoara – Facultatea de Muzică și Teatru; Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu – Facultatea de Litere și Arte, Departamentul de Artă Teatrală
Parteneri culturali: Pinacoteca Socolari; Galeriile Fikl; Galeria URMA, Socolari
Cu sprijinul: Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara; Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad; Teatrul de Vest Reșița și al Primăriei Ciclova Română.
Parteneri media: Radio România Reșița; LiterNet; TVR Timișoara.
Dealtfel, Radio România Reșița este de la prima ediție partener media al manifestării!

Nota redacției:
Cătălina Buzoianu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică “I. L. Caragiale” din Bucureşti (1965 – 1970), la clasa de regie a profesorului Ion Olteanu. A participat, în paralel, la atelierele de creaţie ale profesorilor Radu Penciulescu şi David Esrig.
Regizorul care a influenţat teatrul românesc jumătate de secol în România,Cătălina Buzoianu, s-a născut la 13 aprilie 1938, în Brăila, și-a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică București, în anul 1969.
Primul teatru unde a fost repartizată a fost Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, apoi Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, până în anul 1973, când a venit în București.
Din 1990 a colaborat şi cu alte teatre, precum Teatrum Mundi, unde a regizat „Teatrul descompus”, de Matei Vişniec şi „Levantul”, după Mircea Cărtărescu, Teatrul de Comedie, Teatrul Levant, Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, Teatrul Evreiesc de Stat, şi Teatrul Dramatic din Constanţa. A montat piese şi în Polonia, Israel şi Franţa.
A scris istoria Teatrului Mic din capitală între anii 1979-1985, apoi a fost regizor permanent la Teatrul Bulandra, din 1985, până la pensionare, în 2006.
Printre spectacolele memorabile regizate de Cătălina Buzoianu s-au numărat: „Să-i îmbrăcăm pe cei goi” şi „Uriaşii munţilor”, de Luigi Pirandello, „Maestrul şi Margareta”, de Mihail Bulgakov, „Yvona, principesa Burgundiei”, de Witolt Gombrowicz, „Dama cu camelii”, de Alexandre Dumas, „O dimineaţă pierdută”, după romanul Gabrielei Adameşteanu, „Patul lui Procust”, după Camil Petrescu, „Pescăruşul” de Cehov, şi „Furtuna” de Shakespeare.
Pe lângă activitatea regizorală, Cătălina Buzoianu a fost și un eminent pedagog al școlii românești de teatru, drept pentru care i s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa, în 2013. Din 1975 a fost profesor la catedra de regie teatru, iar din 1990 – decan al secției de teatru din cadrul UNATC București.
Și-a dedicat viața scenei și învățământului teatral și a pus în scenă peste o sută de spectacole montate în țară și în străinătate, activitatea sa artistică fiind recompensată cu numeroase premii românești și internaționale.
Din 3 august 2019, Cătălina Buzoianu își reface trupa în Ceruri… Despre Cătălina Buzoianu vorbește opera sa-Teatrul.
Programul
1 AUGUST
19:00 | Vernisaj Pinakoteka
Prezintă: Marcel Tolcea
21:00 | Deschiderea oficială a Atelierelor
Cuvânt de bun venit al organizatorilor și prezentarea Galeriilor Fikl și Fikl Art Stage de către Gheorghe Fikl
Locație: Fikl Art Stage
21:30 | Concert Lucian Ban & Alex Harding- Dark Blue – European Tour
Locație: Fikl Art Stage
2 AUGUST
18:00 | Proiecție de film – „Un mal rebel”
Regia: Bogdan Pușlenghea
Locație: Pinakoteka Socolari
20:00 | Artist talk
Cu Mircea Rusu și Ștefan Iordănescu
Locație:
21:00 | „THE WINDOW”
Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara
Regia: David Zuazola
Cu: Robert Copoț și Laurențiu Pleșa
Locație: Pinakoteka Socolari
3 AUGUST
21:30 | Proiecție de film documentar – „Păr”
Regia: Florin Iepan | Montaj: Călin Meda
Locație: Pinakoteka Socolari
4 AUGUST
18:00 | Proiecție de film documentar – „Familia Ilidia”
Un film de Grațian Gâldău
Locație: Pinakoteka Socolari
21:00 | „Mergeți în sufletul meu!” – spectacol-lectură
Cu Maia Morgenstern și Cabiria Morgenstern
Dramatizare: Nicoleta Dabija, după romanul „America de peste Pogrom” de Cătălin Mihuleac
Scenografie: Corina M. Irimiță
Locație: Pinakoteka Socolari
5 AUGUST
18:00 | Proiecție de film – „Recviem pentru efemeride”
Un film de Gheorghe Șfaițer
România, 2014
Locație: Pinakoteka Socolari
20:00 | Artist talk cu Claudiu Bleonț
21:30 | Proiecție specială – „Navetistul bănățean goes punk – Revisited”
Un proiect de Flavius Băican
Locație: Pinakoteka Socolari
6 AUGUST
21:00 | „Sunt un orb”
Prestige Art Production
Spectacol de și cu Horațiu Mălăele
Locație: Pinakoteka Socolari
7 AUGUST
20:00 | Tur ghidat și artist talk cu Gheorghe Fikl
Locație: Fikl Art Stage
21:00 | Concert Gheorghe Fikl & Horea Crișovan
Locație: Fikl Art Stage
8 AUGUST
21:00 | SHAKESPEARE NOW- THE SICKNESS: Socolari the “Magic Mountain”
A UTE Laboratory for Classical Text, Geopolitical Collapse & the Rehearsal of Europe’s Future – spectacol creat în cadrul workshopului susținut de Nuno Cardoso.
Locație: Pinakoteka Socolari9 AUGUST
9 AUGUST
20:00 | Artist talk cu Velica Panduru
Locație:
21:00 | „IL NAUFRAGIO”
Spectacol de și cu Giorgio Bongiovanni
Locație: Pinakoteka Socolari
10 AUGUST
20:00 | Artist talk cu Mihaela Sârbu
Locație:
21:00 | SORESCU.EXPERIMENTAL.- Capitolul 2- Paracliserul
Asociația Ataraxia & Teatrul Anton Pann, în parteneriat cu LaMama Umbria International
Regia: Mateea Marin
Cu: Richard Butler, Andreea Radu și Alexandru Beteringhe
Spectacol Ro/IT
Locație: Pinakoteka Socolari
11 AUGUST
20:00 | Artist talk cu Carmen Lidia Vidu, Rolando Macrini și Mateea Marin
Locație:
21:00 | „Theory of a Bomb”
Spectacol creat în cadrul workshopului susținut de Rolando Macrini
Locație: Pinakoteka Socolari
12 AUGUST | ÎNCHIDEREA EDIȚIEI
19:00 | „Hamlet Mortuus Est”
după „Hamlet” de William Shakespeare
Compania de teatru independent Arte-Factum
Adaptare și text: Mona Donici
Concept și interpretare: Levente Kocsárdi
Locație: Pinakoteka Socolari
21:00 | Concert Radical din Val
Locație: Pinakoteka Socolari
Urmărește-ne și pe Google News