Darius Lăpădat: tânărul din Caraș-Severin care vrea să deschidă Europa pentru elevii din mediul rural
Un proiect european dedicat tinerilor cu oportunități reduse din Caraș-Severin capătă o puternică componentă inspirațională prin experiența personală a lui Darius Lăpădat. Este unul dintre inițiatorii programului „DiscoverEU – Prinde curaj! Împreună descoperim Europa și viitorul nostru”.
Articol editat de Cristina Corocan, 6 mai 2026, 14:06 / actualizat: 6 mai 2026, 15:44
După o experiență internațională extinsă, tânărul spune că propria călătorie din 2023 i-a schimbat complet perspectiva asupra vieții și a rolului educației informale.
„În cadrul călătoriei mele Discovery, eu am vizitat 13 țări pe parcursul unei luni de zile.Consider că această experiență m-a făcut să depășesc limitele și absolut tot ceea ce fac astăzi este un rezultat direct sau indirect al acestei călătorii.”
O experiență personală transformată în proiect pentru alți tineri
Inspirat de această experiență, Darius Lăpădat a inițiat un proiect care își propune să ofere aceeași șansă și altor tineri din județ.
„Am vrut să dau această oportunitate cât mai multor tineri și, în special, tinerilor din județul Caraș-Severin. În mod specific, tinerilor din mediul rural, pentru că sunt foarte mulți care își pot depăși limitele, dar au nevoie de această flacără.”
Accentul cade pe reducerea inegalităților de acces la oportunități educaționale și de mobilitate. Mai ales pentru elevii din zonele rurale, unde astfel de experiențe sunt mai rare.
Program european cu sprijin extins pentru participanți
Proiectul „DiscoverEU – Prinde curaj!” este derulat de Asociația Nevo Parudimos Reșița și este cofinanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+. Inițiativa se adresează tinerilor cu vârste între 18 și 21 de ani care se confruntă cu bariere financiare, sociale sau geografice.
Coordonatoarea proiectului, Andrada Manciu, a explicat că grupul țintă este format din aproximativ 10 tineri. Aceştia vor avea ocazia să descopere Europa printr-o experiență complet finanțată.
Participanții vor parcurge o călătorie de 21 de zile cu trenul, prin sistemul Interrail. Vor vizita capitale europene și organizații internaționale, beneficiind în același timp de cazare, masă, mentorat și sprijin educațional.
Oportunitate extinsă pentru tinerii din Caraș-Severin
Termenul de înscriere în program a fost prelungit până la 10 mai 2026. Aceasta pentru a permite cât mai multor tineri să aplice. Organizatorii subliniază că proiectul este gândit ca o experiență de formare personală și profesională, nu doar ca o simplă călătorie.
Pentru Darius Lăpădat, miza rămâne clară: transformarea unei experiențe personale într-un punct de plecare pentru tinerii din mediul rural care au nevoie de expunere, încredere și acces la oportunități internaționale.
Sursa foto: Asociația Nevo Parudimos Reșița/Darius Lăpădat
Urmărește-ne și pe Google News
Acest articol este proprietatea Radio România Reșița și este protejat de legea drepturilor de autor. Reproducerea integrală sau parțială a conținutului este permisă doar cu acordul scris al editorului. Pentru solicitări de republicare, vă rugăm să ne contactați la redactie@radioresita.ro