Controverse la Spitalul Judeţean din Reșița: ziua de 7 aprilie, între acuzații de discriminare și justificări legale
Tensiuni la Spitalul Județean din Reșița, după ce modul de acordare a zilei libere de 7 aprilie „Ziua Mondială a Sănătății” a generat nemulțumiri în rândul unor angajaţi și reacții dure din partea sindicaliștilor de la Solidaritatea Sanitară Vest. În centrul disputei se află interpretarea prevederilor din contractul colectiv de muncă și aplicarea concretă a acestora.
Articol editat de Daiana Rosca, 16 aprilie 2026, 17:15
Reprezentanții Sindicatului Solidaritatea Sanitară Vest susțin că decizia conducerii spitalului creează diferențe nejustificate între salariați. Potrivit acestora, ziua de 7 aprilie ar trebui acordată tuturor angajaților din sistem, nu doar celor programați la muncă.
Președintele sindicatului, Marius Posipal, afirmă că situația de la Reșița este diferită față de practica din alte unități sanitare:
„La spitalul din Reșița se înțelege greșit această zi liberă, în sensul că se discriminează o categorie de personal față de alte spitale. Peste tot, 7 aprilie, Ziua Mondială a Sănătății, a fost o zi liberă acordată ca atare, chiar cu sporuri, ca și sărbătoare legală.”
Acesta subliniază că prevederea există deja în contractele colective de muncă încă din 2023 și nu ar fi fost nevoie de o solicitare suplimentară pentru aplicarea ei:
„Ziua de 7 aprilie apare în contractele colective de muncă la nivel de unitate și se acordă ca atare. Nu trebuie făcută o adresă pentru asta.”
Sindicaliștii critică și faptul că, potrivit notei interne emise de conducere, doar angajații care ar fi fost la muncă în acea zi beneficiază de ziua liberă plătită, în timp ce salariații aflați în concediu de odihnă, concediu medical sau liberi conform graficului nu primesc nicio compensare.
„Ziua liberă este o zi liberă plătită pentru toți, nu doar pentru cei care erau programați la lucru. Cei aflați în concediu nu pot fi dezavantajați”, a mai declarat Posipal.
Conducerea spitalului: „Nu am vrut să privăm pe nimeni de acest drept”
De cealaltă parte, managerul Spitalului Județean Reșița, Cristian Toader, respinge acuzațiile și susține că decizia a fost luată legal, în cadrul Comitetului Director, cu avizul compartimentelor de specialitate.
„Această decizie referitoare la ziua de 7 aprilie a fost luată în cadrul Comitetului Director. Nu este o decizie personală. S-a ținut cont de punctul de vedere al oficiului juridic și al serviciului de resurse umane”, a explicat managerul.
Potrivit acestuia, dreptul la zi liberă nu este anulat, ci aplicat în conformitate cu legislația muncii și cu prevederile contractului colectiv:
„În contractul colectiv de muncă este prevăzut clar că salariații au dreptul la o zi liberă plătită pe 7 aprilie. Nu am dorit să privăm pe nimeni de această zi, este mai degrabă o chestiune de interpretare.”
Cristian Toader a invocat și prevederile Codului Muncii, explicând că această zi nu se adaugă concediului de odihnă, ci se exclude din calculul acestuia:
„Această zi liberă se exclude din durata concediului de odihnă, nu vine ca o zi suplimentară. Practic, angajatul nu pierde nimic, își poate lua acea zi ulterior, asta trebuie să înţeleagă toată lumea.”
Un alt argument adus de conducerea spitalului ține de volumul mare de activitate din unitate în perioada respectivă. Managerul spune că nu a fost posibilă oprirea activității pentru a trata ziua de 7 aprilie ca pe o sărbătoare legală.
„Nu am putut trata această zi ca o zi legală de odihnă, pentru că activitatea era foarte intensă: operații programate, intervenții, multe urgențe. A primat asigurarea continuității actului medical, aşa cum se întâmplă în toate spitalele judeţene.”
În aceste condiții, soluția adoptată a fost ca personalul aflat la lucru să își continue activitatea, urmând să beneficieze de ziua liberă în termen de 30 de zile.
Deși conducerea spitalului vorbește despre o „nuanță de interpretare” și chiar își cere scuze pentru eventualele confuzii, sindicaliștii cer revizuirea deciziei și aplicarea unitară a dreptului la zi liberă pentru toți angajații.
Urmărește-ne și pe Google News
Acest articol este proprietatea Radio România Reșița și este protejat de legea drepturilor de autor. Reproducerea integrală sau parțială a conținutului este permisă doar cu acordul scris al editorului. Pentru solicitări de republicare, vă rugăm să ne contactați la redactie@radioresita.ro