Mircea Eliade, un intelectual recunoscut pe toate continentele

Sunt oameni care fac parte din noi indiferent dacă sunt aici sau pe acoperământul lumii, în cer.
Despre ei vorbim rar, dar ne sunt întotdeauna aproape… în singurătate ori în perioadele zbuciumate, în liniște sau în tu-multul vieții. Sunt sufletele noastre cu rădăcin în Cer.

Articol editat de Anca Bălălău, 13 martie 2026, 21:37

Astăzi despre Mirceea Eliade, savant, istoric al religiilor, filosof, eseist, romancier, autor de proză scurtă și de jurnale de călătorie, memorialist, jurnalist și profesor, cel care încă din copilărie a manifestat o serioasă formație filosofică bazată pe un intens studiu solitar, iar din anul 1925 a primit recunoaşterea de „șef al generației” sale.

De ce trebuie amintit Mircea Eliade, fie și într-o modestă compilație?

Răspunsul ni-l dă chiar marele roman universal:

„Cea mai preţioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, către noi înşine. Călătorie ce o facem în singurătate. Dacă uiţi, te rătăceşti”. A fost recunoscut de “Times”drept un ”savant al simbo-lurilor”, un arheolog al sacrului, care a căutat constant sensul pro-fund al existenței umane, un om a cărui viață și operă a încercat să ”spargă acoperișul lumii”.

Mircea Eliade, venit pe lume pe 13 martie 1907 în Bucureşti, acum 119 ani!

A fost fiul lui Gheorghe Eliade și al Jeanei născută Vasilescu. A avut o soră, Corina, mama semioticianului Sorin Alexandrescu. Familia s-a mutat între Tecuci și București, în ultimă instanță, sta-bilindu-se în capitală în 1914, și și-a achiziționat o casă pe strada Melodiei, în apropiere de Piața Rosetti, unde Mircea Eliade a locuit până târziu în adolescență. Deși inițial numele său de familie era Ie-remia, tatăl său și-l schimbă din marea admirație pe care o avea pentru personalitatea lui Ion Heliade Rădulescu, scriitor, filolog și om politic român, membru fondator al Academiei Române și primul său președinte, considerat cel mai important ctitor din cultura română prepașoptistă.

Studii

După terminarea învățământului primar la școala de pe strada Mîntuleasa, Eliade devine elev al Colegiului Spiru Haret fiind coleg cu Arșavir Acterian, Haig Acterian, Petre Viforeanu, Constantin Noi-ca și Barbu Brezianu.

Devine interesat de științele naturii și de chimie, ca și de occultism, și a scris piese scurte pe subiecte entomologice. În ciuda tatălui său care era îngrijorat de faptul că-și pune în pericol vederea și așa slabă, Eliade citește cu pasiune. Unul dintre autorii preferați este Honoré de Balzac.
Încă de la vârsta de 14 ani, începuse să scrie articole de entomolo-gie, ce trădează o surprinzătoare imaginație, iar ceva mai târziu, primele romane.

Începe învățarea limbilor italiană și engleză, în particular şi să stud-ieze persana și ebraica. Este interesat de filosofie și studiază lu-crările lui Vasile Conta, Marcus Aurelius și Epictet, citește lucrări de istorie și în special pe Nicolae Iorga și Bogdan Petriceicu Haşdeu. Prima sa operă a fost publicată în 1921 Inamicul viermelui de mătase urmată de ‘’Cum am găsit piatra filosofală.’’

Din anul 1925 Eliade urmează Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, având ca profesori personalităţi ilustre ale culturii române: Rădulescu-Motru, P.P.Neguleseu, Mircea Florian, Dimitrie Guşti, Tudor Vianu, Nicolae lorga.

Carieră și mentori

Cel care a exercitat o puternică influenţă asupra lui Mircea Eliade este profesorul Nae lonescu, titularul cursului de Logică şi Metafizi-că, în al cărui periodic, „Cuvântul”, va publica.

Nae Ionescu i-a dat o slujbă în redacția ziarului Cuvântul şi este de necontestat meritul său de a fi sprijinit tinere talente ca Mircea Eli-ade sau Mihail Sebastian.

„Nae Ionescu nu vorbea ca un profesor, nu ţinea o lecţie, nici o conferinţă. Începuse o convorbire şi ni se adresa direct, fiecăruia în parte, parcă ar fi povestit ceva, ar fi prezentat o serie de fapte, propunându-ne o interpretare şi aşteptînd apoi comentariile noas-tre. Aveai impresia că lecţia întreagă e doar o parte dintr-un dialog, că fiecare din noi era invitat să ia parte la discuţie, să-şi mărtur-isească părerile la sfârşitul orei. Simţeai că ce spune Nae Ionescu nu se găsea în nici o carte. Era ceva nou, proaspăt gândit şi organ-izat acolo, în faţa ta, pe catedră. Era o gândire personală şi, dacă te interesa acest fel de gândire, ştiai că nu o puteai întâlni al-tundeva, că trebuie să vii aici s-o primeşti de la un izvor. Omul de pe catedră ţi se adresa direct, îţi deschidea probleme şi te învăţa să le rezolvi, te silea să gândeşti”, spunea Mircea Eliade despre mentorul său.

În anul 1927 face o călătorie în Italia şi îl vizitează pe Giovanni Papini.

La 20 noiembrie 1928 pleacă în India, trăieste în Calcutta unde o întîlnește pe Maitreyi, imediat după susţinerea tezei de licenţă la Bucureşti. Eliade studiază la Universitatea din Calculta sanscrita şi filosofia hindusă, locuind o vreme în casa profesorului Dasgupta.

Întors în ţară, în anul 1931, pentru satisfacerea stagiului militar, fondează o grupare, „Crilerion”, împreună cu mai mulţi prieteni, în-tre care Mircea Vulcănescu, Petre Comamescu, Mihail Sebastian, Constantin Noica şi Emil Cioran.

În anul 1933 îşi susţine doctoratul în filosofie şi devine cadru universitar, calitate din care predă cursuri de istoria religiilor.

După război se stabileşte la Paris, unde va preda la Şcoala de Înalte Studii, apoi la marile Universităţi ale lumii.

Din anul 1956 devine profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea „Loyola” din Chicago,care astăzi îi poartă numele, continuându-şi în tot acest timp activitatea publicistică şi literară, iar în anul 1976 începe publicarea operei sale capitale, „Istoria credinţelor şi ideilor religioase”, ce-l va consacra definitiv între sa-vanţii secolului al XX-lea.

La Universitatea din Chicago, din anul 1957, a fost titular al catedrei de istoria religiilor, naturalizat cetățean american în anul 1966, iar la 11 mai 1966 devine membru al Academiei Americane de Arte și Şti-ințe. Câțiva ani mai tîrziu vizitează Suedia şi Norvegia şi participă la Congresul de istorie a religiilor.
În anul 1977 Mircea Eliade primește premiul Bordin al Academiei Franceze, iar în anul 1985 devine Doctor Honoris Causa al Univer-sităţii din Washington.

A pus amprenta românească în cultura umanităţii ca istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filosof și profesor român la Universi-tatea din Chicago.

Discipoli

La rândul său, Eliade l-a avut discipol și protejat pe Ioan Petru Culi-anu, istoric al religiilor, scriitor și eseist. A fost profesor de istoria religiilor invitat la Divinity School, University of Chicago, asasinat prin împușcare, la 21 mai 1991, în WC-ul din clădirea Universității din Chicago, după ce primise cartea verde și urma să fie angajat ca profesor asociat la Divinity School.

Iubirea

Emil Cioran naș de cununie al lui Mircea Eliade!

După povestea de iubire din India, după eșecul primei căsătorii, o altă poveste de iubire, merită amintita de ziua Maestrului:

“Doamna Christinel și-a dorit și era aproape sigură că va muri de ziua de naștere a sotului ei. Christinel Eliade, născuta Cotescu și cunoscută în cercul celor apropiați și sub prenumele de Georgette, a fost cea de-a doua soție a lui Mircea Eliade. Cei doi s-au întâlnit la Paris, în anul 1945, când Mircea Eliade vizita cercurile de români aflați acolo dinainte sau din timpul celui de-al Doilea Război Mondi-al. Familia lui Christinel Cotescu se stabilise în capitala Franței cu mulți ani înainte. Cei doi s-au căsătorit, fiind cununați de filosoful Emil Cioran. În anii ’50, Mircea și Christinel Eliade au plecat la Chi-cago, în SUA, unde și-au petrecut tot restul vieții.

Mircea Eliade a scris 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filosofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate.

Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite.

Epilog

„Am visat întotdeauna un cititor nonconformist, care să nu se mulţumească numai cu lectura romanelor sau eseurilor mele, ci să-şi păstreze curiozitatea intactă şi pentru celelalte scrieri, mai puţin facile, se-nţelege, dar poate tot atât de semnificative. Amintirile sunt icoanele timpului pierdut. Cine ştie de ce lăcrimez? Poate iubesc sau poate aştept; şi nădejdele mele încep să le irosească anii. Cine ştie de ce privesc în gol? Poate îmi amintesc sau poate presimt du-rerea vieţii care cere să fie vieţuită toată”, este mărturisirea de credință a lui Mircea Eliade

Din anul 1990 este membru post-mortem al Academiei Române.

Mircea Eliade a plecat în veșnicie la vârsta de 79 de ani, la 22 aprilie 1986, la Chicago şi a fost incinerat la Capela Rockfeller din Hyde Park.

Urmărește-ne și pe Google News