Ascultă Radio România Reșița Live

Doliu național în Republica Moldova joi, ziua funeraliilor lui Ilie Ilașcu

Doliu național în Republica Moldova joi, ziua funeraliilor lui Ilie Ilașcu

Doliu național în Republica Moldova joi, ziua funeraliilor lui Ilie Ilașcu

Articol editat de Casandra Silitra, 20 noiembrie 2025, 09:51

Președinta Maia Sandu a decretat o zi de doliu național în Republica Moldova joi, 20 noiembrie, ziua în care Ilie Ilașcu – unul dintre liderii mișcării de eliberare națională din anii 1990, condamnat la moarte de regimul separatist de la Tiraspol – va fi înmormântat la Cimitirul Bellu din București, informează media de peste Prut.

Totodată, la Palatul Național ‘Nicolae Sulac’ din Chișinău va avea loc în aceeași zi, între orele 10:00 – 13:00, o ceremonie simbolică de rămas-bun.

‘Joi, când Ilie Ilașcu va fi înmormântat la Cimitirul Bellu din București, declarăm zi de doliu în amintirea eroului Republicii Moldova. Un om care a stat față-n față cu un stat agresor. Și care a rezistat. Nu doar a rezistat – ci a rămas liber’, a transmis Maia Sandu.

Ilie Ilașcu: ‘un simbol al rezistenței și al luptei pentru integritate’.

Potrivit președintei R. Moldova, Ilie Ilașcu va rămâne în memoria generațiilor drept ‘un simbol al rezistenței și al luptei pentru integritate’.

În cei nouă ani de detenție ilegală, el a fost torturat, amenințat, a trecut prin execuții simulate cu gloanțe oarbe pentru a-l dărâma. Dar el nu și-a trădat țara. Ilie Ilașcu a ales, cu fruntea mereu sus, să meargă la moarte pentru independența Republicii Moldova și va rămâne un simbol al tuturor moldovenilor. Important este să transmitem lecția lui de patriotism și către generațiile tinere. Sacrificiile lui să rămână în memoria noastră și să ne ofere – în momentele de cumpănă – acea credință, atât de necesară, în puterea neamului de a-și construi destinul’, a subliniat Maia Sandu, citată de Radio Moldova.

Ilie Ilașcu, fost deținut politic al regimului separatist de la Tiraspol în perioada anilor 1992 – 2001, a decedat pe 17 noiembrie, la vârsta de 73 de ani.

Sicriul cu trupul său neînsuflețit este depus în aceste zile la capela Bisericii Sfânta Sofia de la București.

În continuare, Radio Moldova prezintă date din biografia sa. Ilie Ilașcu s-a născut pe 30 iulie 1952 la Taxobeni, raionul Fălești, s-a numărat printre fondatorii Mișcării de Eliberare Națională și a condus, până în 1992, filiala de la Tiraspol a Frontului Popular din Moldova. A participat direct la luptele de pe Nistru, în calitate de comandant al trupelor ale Ministerului Securității Naționale al Republicii Moldova.

Pe 2 iunie 1992, Ilie Ilașcu, Andrei Ivanțoc, Alexandru Leșco și Tudor Petrov-Popa au fost arestați de forțele speciale ruse, un an mai târziu fiind condamnat la moarte de către o instanță nelegitimă din stânga Nistrului. Ilașcu a stat în închisorile transnistrene din 1992 până în 2001, în condiții extrem de dificile, detenția însemnând izolare, presiune psihologică, restricții arbitrare și încălcarea sistematică a drepturilor sale. A fost scos din celula sa de patru ori pentru a asculta citirea sentinței capitale și tot de patru ori s-a tras în gol asupra sa la perete.

Pe 5 mai 2001, în urma insistenței Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și Uniunii Europene, Ilașcu a fost transferat la Chișinău și predat serviciilor secrete ale Republicii Moldova și României.

Ceilalți membri ai grupului au fost eliberați treptat: Alexandru Leșco, în iunie 2004, după executarea celor 12 ani de detenție; Andrei Ivanțoc – la 2 iunie 2007, după 14 ani de închisoare; iar Tudor Petrov-Popa – la 4 iunie 2007, tot după 14 ani de detenție.

În 2004, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunțat hotărârea în cauza ‘Ilașcu și alții c. Moldovei și Rusiei’, menționând responsabilitatea Federației Ruse și a R. Moldova pentru tortură, privațiune ilegală de libertate și încălcarea dreptului la corespondență.

Ilie Ilașcu a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova în două legislaturi: 1994 – 1998 și 1998 – 2000, precum și senator în România în două mandate: 2000 – 2004 și 2004 – 2008. Între 2001 și 2008, a fost membru titular al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din partea delegației României.

La 10 mai 2001, președintele României, Ion Iliescu, i-a conferit Ordinul Național ‘Steaua României’ în grad de Cavaler. Pe 2 august 2010, membrii ‘Grupului Ilașcu’ au primit ‘Ordinul Republicii’ din partea președintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu. A fost ‘Cetățean de onoare’ în cel puțin 40 de orașe din România, inclusiv la Chișinău și București.

Sursa: AGERPRES

Comisia Europeană vrea să interzică accesul copiilor la reţelele sociale
Internațional marți, 12 mai 2026, 16:04

Comisia Europeană vrea să interzică accesul copiilor la reţelele sociale

Comisia Europeană confirmă că pregăteşte o propunere legislativă prin care accesul copiilor la reţelele sociale ar putea fi restricţionat la...

Comisia Europeană vrea să interzică accesul copiilor la reţelele sociale
#Ucraina: Atac aerian asupra Kievului după expirarea armistițiului
Internațional marți, 12 mai 2026, 06:49

#Ucraina: Atac aerian asupra Kievului după expirarea armistițiului

Un atac aerian este în desfășurare marți în zori asupra Kievului, după expirarea unui armistițiu de trei zile, a anunțat pe Telegram șeful...

#Ucraina: Atac aerian asupra Kievului după expirarea armistițiului
Grevă în transportul public şi zboruri anulate la Bruxelles
Internațional luni, 11 mai 2026, 21:50

Grevă în transportul public şi zboruri anulate la Bruxelles

Înaintea protestului din transportul public, angajaţii aeroportului din Bruxelles, cel mai mare din Belgia, au intrat în grevă. Ministerul...

Grevă în transportul public şi zboruri anulate la Bruxelles
Prețurile petrolului cresc pe fondul escaladării tensiunilor între SUA și Iran
Internațional luni, 11 mai 2026, 09:25

Prețurile petrolului cresc pe fondul escaladării tensiunilor între SUA și Iran

Prețurile petrolului au crescut luni dimineață, după ce președintele Donald Trump a respins duminică răspunsul Iranului la propunerile...

Prețurile petrolului cresc pe fondul escaladării tensiunilor între SUA și Iran
Internațional luni, 11 mai 2026, 09:10

Un pasager american de pe vasul MV Hondius, testat pozitiv la hantavirus

Unul dintre pasagerii americani de pe vasul de croazieră MV Hondius, evacuat pentru a fi repatriat în Statele Unite, a fost testat pozitiv la...

Un pasager american de pe vasul MV Hondius, testat pozitiv la hantavirus
Internațional luni, 11 mai 2026, 09:08

Trump respinge răspunsul Iranului la propunerile americane

Președintele american Donald Trump a respins brutal duminică răspunsul Iranului la propunerile americane de încetare a războiului, agitând din...

Trump respinge răspunsul Iranului la propunerile americane
Internațional luni, 11 mai 2026, 07:35

Ministrul apărării leton a demisionat după ce drone ucrainene au lovit rezervoare cu petrol

Ministrul apărării din Letonia, Andris Spruds, şi-a dat demisia duminică, după ce joi două drone ucrainene au pătruns dinspre Rusia în...

Ministrul apărării leton a demisionat după ce drone ucrainene au lovit rezervoare cu petrol
Internațional sâmbătă, 9 mai 2026, 20:48

Péter Magyar a depus jurământul ca premier al Ungariei

Tânărul în vârstă de 45 de ani l-a învins pe Viktor Orbán, lider naționalist aflat la putere timp de 16 ani, în urma alegerilor din 12...

Péter Magyar a depus jurământul ca premier al Ungariei