Ascultă Radio România Reșița Live

La schimbarea de prefix, 70 de ani, profesorul Sorin Pescariu își dorește să ridice un Monument al Almăjului!

„Ca să-ţi dai seama de nivelul culturii generale a unei naţii, trebuie să vezi ce idoli are”, perora Mihai Eminescu, cu deplină și adevărată dreptate. Fac trimitere la Mihai Eminescu, cel care a vizitat Banatul de Munte, într-o zi specială pentru o personalitate bănățeană, a cărei notorietate a depășit demult granițele locale, naționale și internaționale, profesorul universitar doctor Sorin Pescariu, coordonator PN la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara, născut pe Valea Almăjului în Dalboșeț, într-o zi de 13 februarie 1955.

La schimbarea de prefix, 70 de ani, profesorul Sorin Pescariu își dorește să ridice un Monument al Almăjului!

Articol editat de Anca Bălălău, 13 februarie 2025, 10:02 / actualizat: 13 februarie 2025, 13:37

Schimbarea de prefix, cum se spune popular, a vârstei domniei sale-împlinirea celor 70 de ani, este un prilej emoționant atât pentru familia, prietenii, pacienții, cititorii săi, cât și pentru postul de radio pe care îl ascultă, evaluează și mai ales îl îndrăgește, Radio România Reșița.

Sărbătoritul zilei a învăţat la Reşiţa şi a devenit unul dintre cei mai buni medici cardiologi din Banat şi din ţară.


A realizat o carieră profesională de excepţie, dar pasiunea pentru sport nu a abandonat-o niciodată, înregistrând de-a lungul timpului multe performanţe ce i-au confirmat aptitudinile sportive și în continuare obţine rezultate de podium în plan naţional şi international, dar paralel cu vocația de medic este și un foarte bun scriitor, analist politic și jurnalist.


Este, de altfel, cunoscut în istorie faptul că foarte mulți medici au ajuns și scriitori valoroși și cu permisiunea ta cititorule, aș nominaliza de la Hipocrate la Anton Pavlovici Cehov, Vasile Voiculescu, Emil Brumaru, Victor Babeș, Friedrich Schiller, Mihail Bulgakov, Augustin Buzura sau Francois Rabelais, doar o infimă parte dintre ei. Medicina a contribuit, așadar, cu ‘’ostașii săi în halate albe’’ la bogăția literaturii universale.


Și-a dovedit harul de foarte bun jurnalist reporter, prin cartea sa ”DE-A ROSTOGOLUL PRIN AMÂNARIA”, în care face un serial de suflet ce dezvăluie stări ce l-au marcat pe fiecare an scurs de la Revoluție. Toate articolele publicate în carte te poartă cu sufletul autorului prin fiecare vis, cădere sau speranță a societății românești, resuscitată sau victorioasă, în funcție de anvergura fiecărui eveniment.
Iubește locurile copilăriei, își iubește semenii, iar la finalul anului 2022, la inițiativa domniei sale, s-a desfășurat festivitatea aniversării a 120 de ani de la înființarea asociației „Reuniunea de Cetire şi Cântări” din Dalboşeţ în incinta căminului cultural din localitate. Personalități născute în comuna din preajma Bozoviciului au participat alături de localnici la întrunirea de familie, dacă este să subliniem atmosfera prietenoasă guvernată de emoția trecerii anilor.


’’Ăsta-i Dalboşeţul, ăsta-i Caraşul, ăsta-i Banatul!’’ cu aceste cuvinte încărcate de semnificaţie, rostite de dr. Sorin Pescariu, a fost binecuvântat evenimentul de aniversare a 120 de ani de la înființarea asociației „Reuniunea de Cetire şi Cântări” din Dalboşeţ!


De altfel, are un proiect dedicat istoriei locale ce prevede ridicarea ‘’Monumentului Almăjului’’, o inițiativă pentru care se zbate și speră să o ducă la finalizare, fiindcă importanța sa istorică și morală este mult mai mare decât putem realiza acum.


Profesorul Pescariu este un model pe care tinerele generații trebuie să-l cunoască

Cred că adevăratul patriotism este de a face cunoscute adevăratele personalități ale zilei, de a vorbi copiilor despre istoria reală a țării, iar dacă în vacanța unui copil nu se află ca reper, Ipoteștiul lui Eminescu, Sarmizegetusa, Albastrul de Voroneț, Cascada Bigăr, Memorialul de la Sighet, unde în regimul comunist au fost întemnițați liderii României Mari, Fenomenul Pitești, nu avem dreptul ca oameni maturi să vorbim despre Patriotism.


Profesorul Sorin Pescariu este un apărător al valorilor demnității umane de pe poziția creștin-democratului, singura cupola sub care oamenii își pot trăi credințele proprii, astfel încât coexistența dintre noi să nu devină imposibilă. Este un bănățean de fală, un român cu adevărat patriot și confirm această zicere prin ceea ce filosoful și scriitorul Gabriel Liiceanu precizează:

„Astăzi, gradul de civilizație al unei societăți se măsoară exact după succesul pe care ea îl obține în educarea rezistenței la provocare a fiecărui membru al societății. Un individ e cu atât mai civilizat, cu cât reușește să-și inhibe mai eficace riposta agresivă. În franceză există o expresie, se faire violence, „a te constrânge”, a-ți ține în frâu pornirile și emoțiile, a te abține, a te înfrâna, a te violenta pe tine, pentru a nu întoarce violența în afară.”


La împlinirea frumoasei vârste de 70 de ani, transmitem domnului profesor cu prețuire, un sincer La Mulți Ani!

Pianistul Mircea Tiberian a murit!
Poveşti de viaţă sâmbătă, 18 octombrie 2025, 16:26

Pianistul Mircea Tiberian a murit!

Pianistul de jaz Mircea Tiberian a murit la un hotel din Galaţi, după ce, vineri seară, susţinuse un recital în oraş. El avea 70 de ani....

Pianistul Mircea Tiberian a murit!
„Adrian Pintea era Hamlet. Ştia atât de bine să biciuiască verbul, fiindcă era un actor hărăzit de Dumnezeu”
Poveşti de viaţă joi, 9 octombrie 2025, 08:00

„Adrian Pintea era Hamlet. Ştia atât de bine să biciuiască verbul, fiindcă era un actor hărăzit de Dumnezeu”

„Când am să mor, să mă îngropi în lumina ochilor tăi„, este începutul unei poezii a lui Grigore Vieru și pornind de la aceste...

„Adrian Pintea era Hamlet. Ştia atât de bine să biciuiască verbul, fiindcă era un actor hărăzit de Dumnezeu”
In memoriam, Ion Voicu – unul dintre primii cinci violonişti ai lumii
Poveşti de viaţă miercuri, 8 octombrie 2025, 18:25

In memoriam, Ion Voicu – unul dintre primii cinci violonişti ai lumii

Unul dintre cei mai mari virtuosi care a ajuns în casele tuturor românilor prin intermediul Radio România este Ion Voicu care venea pe lume pe 8...

In memoriam, Ion Voicu – unul dintre primii cinci violonişti ai lumii
Mircea Cavadia, sub titlul „Dimensiunile creației”75/10
Poveşti de viaţă luni, 6 octombrie 2025, 14:24

Mircea Cavadia, sub titlul „Dimensiunile creației”75/10

Una dintre personalitățile care au marcat viața culturală și gazetărească a județului Caraș-Severin este Mircea Cavadia. Greu de ignorat,...

Mircea Cavadia, sub titlul „Dimensiunile creației”75/10
Poveşti de viaţă sâmbătă, 4 octombrie 2025, 16:07

Cum ar fi fost Florian Pittiș azi, la 82 de ani?

„Mi-a rămas în minte teribil de bine unul dintre dialogurile lui Platon în care se spunea: «Nu mă interesează părerile filosofice ale...

Cum ar fi fost Florian Pittiș azi, la 82 de ani?
Poveşti de viaţă sâmbătă, 4 octombrie 2025, 13:19

Laudatio in memoriam, Mircea Albulescu #91

O mare voce care a ajuns în casele românilor prin intermediul Radio România este Mircea Albulescu, cel care spunea: ‘’Radioul este locul unde...

Laudatio in memoriam, Mircea Albulescu #91
Poveşti de viaţă vineri, 26 septembrie 2025, 22:10

La mulți ani, Miklos Bacs!

Aniversatul zilei, Miklos Bacs, este unul din marii mentori contemporani, un om, o viziune, un caracter! Dealtfel, Școala ’’Miklos Bacs’’,...

La mulți ani, Miklos Bacs!
Poveşti de viaţă vineri, 26 septembrie 2025, 22:09

Ștefan Iordănescu, Pater Familias de Socolari, la 67 de ani!

Cu siguranță nu își asumă rolul de unul din ultimii romantici ai teatrului românesc, nu-I place să i se vadă lacrima și nici să recunoască...

Ștefan Iordănescu, Pater Familias de Socolari, la 67 de ani!