Ascultă Radio România Reșița Live

9 Mai – o zi cu multiple semnificații

Data de 9 Mai are o triplă semnificație pentru România, Ziua Independenței, când România devine stat independent, Ziua Victoriei, care marchează victoria puterilor aliate în fața Germaniei naziste și Ziua Europei.

9 Mai – o zi cu multiple semnificații

Articol editat de Anca Bălălău, 9 mai 2024, 06:50 / actualizat: 9 mai 2024, 22:24

„Va veni o zi în care voi, francezi, ruşi, italieni, germani, voi toate naţiunile continentului, fără să vă pierdeţi calităţile distincte şi glorioasa voastră individualitate, veţi fonda o unitate superioară şi veţi construi fraternitatea europeană“, perora Victor Hugo, în anul 1849 şi iată, timpul a confirmat zicerea sa, fiindcă astăzi sărbătorim Ziua Europei, cunoscută și sub numele de „Ziua Schuman”, marcată în fiecare an, la data de 9 mai.

Totul a început la 9 mai 1950, la cinci ani după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, când ministrul francez de externe, Robert Schuman, în cadrul unui discurs ţinut la Paris, propunea plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub controlul unei autorităţi comune, pentru a se controla în acest fel producţia de armament şi posibilitatea ca un viitor conflict militar să poată fi evitat, potrivit europa.eu. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

„Drumul spre Europa unită va trebui să pornească de la realizări concrete, care să creeze o solidaritate de fapt (…) Reunirea naţiunilor europene cere eliminarea opoziţiei seculare dintre Franţa şi Germania“, conchidea Robert Schuman în Declaraţia de la 9 mai 1950.

Dând curs apelului lui Robert Schuman, statele Beneluxului şi Italia s-au alăturat Franţei şi Germaniei şi, la 18 aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) între Germania, Franţa, Belgia, Italia, Luxemburg şi Olanda. Aceste state au semnat, la 25 martie 1957, Tratatele de la Roma, ce instituiau Comunitatea Economică Europeană (CEE), cunoscută şi ca Piaţa Comună, şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA, astăzi EURATOM). Atât Tratatul de la Roma, cât şi Tratatul CEEA au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.

Pe parcurs, procesul de integrare economică a fost acompaniat de procesul de integrare politică a statelor membre. Ulterior, acestui complex proiect de construcţie europeană i s-a alăturat Irlanda, Marea Britanie şi Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania şi Portugalia (1986), Suedia, Austria şi Finlanda (1995). De la 31 ianuarie 2020 (data ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană – Brexit) Uniunea Europeană are 27 de state membre:

  1. Austria
  2. Belgia
  3. Bulgaria
  4. Cipru
  5. Croația
  6. Danemarca
  7. Estonia
  8. Finlanda
  9. Franța
  10. Germania
  11. Grecia
  12. Irlanda
  13. Italia
  14. Letonia
  15. Lituania
  16. Luxemburg
  17. Malta
  18. Olanda
  19. Polonia
  20. Portugalia
  21. Republica Cehă
  22. România
  23. Slovacia
  24. Slovenia
  25. Spania
  26. Suedia
  27. Ungaria

Decizia serbării Zilei Europei în fiecare an, la 9 Mai, a fost luată de Consiliul European de la Milano, din 1985.

Drapelul European
Cercul celor 12 stele aurii pe fond albastru. Această emblemă a fost adoptată în 1955 de către Comitetul Miniștrilor în urma propunerii Adunării Parlamentare. Prin dispoziția acestora, cele 12 stele simbolizează unitatea popoarelor Europei. Numărul lor este invariabil, douăsprezece fiind simbolul perfecțiunii și plenitudinii.

Sigla Uniunii Europene este un steag albastru dreptunghiular a cărui lungime este o dată și jumătate mai mare decât înălțimea. Cele 12 stele galbene ale steagului UE, situate la intervale egale, formează un cerc imaginar al cărui centru se află la intersecția diagonalelor dreptunghiului (stelele sunt poziționate asemenea cifrelor pe cadranul unui ceas). Raza acestui cerc este egală cu o treime din înălțimea steagului. Fiecare stea are cinci vârfuri așezate pe circumferința unui cerc imaginar a cărui rază este egală cu 1/18 din înălțimea steagului. Toate stelele sunt așezate având unul din vârfuri dispus vertical și îndreptat în sus și alte două vârfuri așezate pe o linie care face un unghi drept cu catargul steagului.

Imnul european
În ianuarie 1972, Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei a adoptat un imn european: aranjamentul muzical fără text realizat de Herbert von Karajan, al preludiului la “Oda bucuriei” din Simfonia a 9-a de Beethoven, iar în 1985, Șefii de Stat și de Guvern din țările membre reuniți în cadrul Consiliului European, la Milano l-au adoptat ca imn oficial. Imnul este interpretat cu prilejul ceremoniilor europene. Alegerea acestei melodii ca imn subliniază aspirația spre valorile comune, unitatea în diversitate și idealurile de libertate, pace și solidaritate care stau la baza Uniunii Europene.
Euro este moneda oficială a 19 dintre 28 statele membre ale UE. Introducerea monedelor și bancnotelor euro, în 2002, a fost pregătită timp de peste 40 de ani. Banca Centrală Europeană și Comisia Europeană sunt responsabile cu menținerea valorii și stabilității monedei euro și cu definirea criteriilor de aderare la zona euro.

Deviza Uniunii Europene
„Unitate în diversitate” este deviza Uniunii Europene și este rodul unui concurs la care au participat, cu propuneri, 80.000 de tineri, între 10 și 20 de ani.
A fost folosită pentru prima dată în 2000 și a fost pentru prima dată menționată oficial în Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa, încheiat în 2004. Semnificația devizei este ca, prin Uniunea Europeană, europenii își unesc eforturile pentru a lucra împreună pentru menținerea păcii și pentru prosperitate, și că numeroasele culturi, tradiții și limbi diferite care coexistă în Europa sunt un atu pentru continentul nostru.

Uniunea Europeană este fondată pe principiul unitate în diversitate: diversitatea culturilor, obiceiurilor, credințelor și limbilor. Tocmai această diversitate face ca Uniunea Europeană să fie ceea ce este: un spațiu al diversității celebrate ca sursă de bogăție și nu un creuzet în care diferențele se topesc.

În istoria Bătrânului Continent „Părinții Europei” sunt Konrad Adenauer alături de Charles de Gaulle, Robert Schuman, ministru de externe al Franței, Alcide De Gasperi, ministru de externe al Italiei și Jean Monnet, autorii planului unificării industriilor vesteuropene.

În România, în semn de recunoştinţă pentru contribuția lor la fondarea Uniunii Europene, există 12 busturi de oameni politici reunite în Monumentul Părinților Fondatori ai Uniunii Europene, inaugurat la București, la 9 Mai 2006, de Ziua Europei, pe Insula Trandafirilor din Parcul Herăstrău.

De asemenea, în ţara noastră această dată de 9 Mai are şi alte două importante semnificaţii: Ziua Independenței, când România devine stat independent, Ziua Victoriei, care marchează victoria puterilor aliate în fața Germaniei naziste.

Ziua Independenţei proclamată în 1877
Războiul româno-ruso-turc din anul 1877, denumit și Războiul de Independență, a dus la ruptura definitvă a țărilor române în raportul de vasalitate față de Imperiul Otoman. Armata Imperiului Rus, mult mai numeroasă, cu sprijinul militarilor români, reușesc să îi învingă pe turci. La 9 mai 1877 Mihail Kogălniceanu, ministrul de Externe de la acea vreme, ține un discurs în Parlament în care spune că „suntem liberi, suntem o națiune de sine stătătoare”, aspect care confirmă cele subliniate mai sus. Adunarea Deputaţilor a proclamat Independenţa de stat a României, deschizând astfel drumul spre recunoaşterea internaţională a dreptului naţiunii române de a-şi decide singură soarta.

Victoria puterilor aliate în fața Germaniei naziste
La distanță de mai bine de jumătate de secol, pe data de 9 mai 1945, are loc capitularea celui de-al treilea Reich. Au semnat actul de capitulare Germania, prin generalul Alfred Jodl, Uniunea Sovietică, generalul-maior Ivan Susloparov şi SUA, prin generalul Bedell Smith. Ziua Victoriei, ce marchează finalul celui de-al Doilea Război Mondial, este serbată prin ample manifestări şi acum atât de ţările nordice, dar mai ales de Federaţia Rusă şi statele aflate sub influenţa ei.

Epilog

„Europa e formată din trei familii de popoare: familia popoarelor germane, a celor latine şi familia popoarelor slave. Latinitatea e dominanta europeană.” Petre Ţuţea

Cernobîl, la 40 de ani de la dezastru: explozia reactorului 4 rămâne unul dintre cele mai grave accidente nucleare din istorie
Fapt divers duminică, 26 aprilie 2026, 06:00

Cernobîl, la 40 de ani de la dezastru: explozia reactorului 4 rămâne unul dintre cele mai grave accidente nucleare din istorie

La 26 aprilie 1986, explozia reactorului 4 de la Centrala Nucleară de la Cernobîl, din Ucraina, a provocat unul dintre cele mai mari dezastre...

Cernobîl, la 40 de ani de la dezastru: explozia reactorului 4 rămâne unul dintre cele mai grave accidente nucleare din istorie
Scoate violența școlară din anonimat!
Fapt divers vineri, 24 aprilie 2026, 09:43

Scoate violența școlară din anonimat!

Elevii din ciclul gimnazial sunt invitați de polițiști să participe la concursul național de creație audio „Scoate violența școlară din...

Scoate violența școlară din anonimat!
Festivalul „Stropi de Soare” la Reșița: aproape 200 de copii cu cerințe educaționale speciale au urcat pe scenă la ediția a VI-a
Fapt divers joi, 23 aprilie 2026, 18:03

Festivalul „Stropi de Soare” la Reșița: aproape 200 de copii cu cerințe educaționale speciale au urcat pe scenă la ediția a VI-a

Aproximativ 200 de copii cu cerințe educaționale speciale din mai multe județe ale țării au participat, joi, la cea de-a VI-a ediție a...

Festivalul „Stropi de Soare” la Reșița: aproape 200 de copii cu cerințe educaționale speciale au urcat pe scenă la ediția a VI-a
Olimpiada Națională de Limba și Literatura Ucraineană Maternă 2026 a reunit la Reșița elevi din 7 județe și a adus o performanță de excepție: eleva Marta Shendyruk din Suceava a obţinut punctajul maxim
Fapt divers joi, 23 aprilie 2026, 18:00

Olimpiada Națională de Limba și Literatura Ucraineană Maternă 2026 a reunit la Reșița elevi din 7 județe și a adus o performanță de excepție: eleva Marta Shendyruk din Suceava a obţinut punctajul maxim

Olimpiada Națională de Limba și Literatura Ucraineană Maternă s-a încheiat la Reșița, după câteva zile de competiție intensă în care...

Olimpiada Națională de Limba și Literatura Ucraineană Maternă 2026 a reunit la Reșița elevi din 7 județe și a adus o performanță de excepție: eleva Marta Shendyruk din Suceava a obţinut punctajul maxim
Fapt divers joi, 23 aprilie 2026, 07:12

Într-o lume care și-a pierdut umorul, decența și inspirația, astăzi, de „Ziua internaţională a cărţii şi a drepturilor de autor”, dăruiți o carte

În fiecare an, pe 23 aprilie, întreaga lume sărbătoreşte cititul – cărţile, autorii, ilustraţiile, editurile.Cărţile au un loc special...

Într-o lume care și-a pierdut umorul, decența și inspirația, astăzi, de „Ziua internaţională a cărţii şi a drepturilor de autor”, dăruiți o carte
Fapt divers joi, 23 aprilie 2026, 00:25

Sfântul Gheorghe – obiceiuri și tradiții. Peste 900 de mii de români îşi sărbătoresc onomastica

În fiecare an, la 23 aprilie, lumea creştină îl prăznuişte pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă.   Gheorghe s-a...

Sfântul Gheorghe – obiceiuri și tradiții. Peste 900 de mii de români îşi sărbătoresc onomastica
Fapt divers miercuri, 22 aprilie 2026, 12:45

Ziua Pământului, sărbătorită pe 22 aprilie: cum a început și ce putem face zilnic pentru mediu

22 aprilie este Ziua Pământului, un moment dedicat protejării mediului și conștientizării impactului pe care fiecare dintre noi îl are asupra...

Ziua Pământului, sărbătorită pe 22 aprilie: cum a început și ce putem face zilnic pentru mediu
Fapt divers marți, 21 aprilie 2026, 15:25

Caraș-Severin: Festivitatea de premiere a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă – etapa județeană

Festivitatea de premiere a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă – etapa județeană, Caraș-Severin. Ministerul Educației...

Caraș-Severin: Festivitatea de premiere a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă – etapa județeană