Personalități românești: Amza Pellea, 93 de ani de la naștere

„Personal, ca actor de teatru, am avut numai de câştigat făcând film. Din arsenalul teatrului m-a ajutat foarte mult sistemul construcţiei unui personaj, desfăşurarea evoluţiei cronologice a unui destin. Apoi, marcarea punctelor culminante, de tensiune. De la film, am învăţat necesitatea folosirii economice a expresiei, concentrarea maximă pe o perioadă scurtă,” mărturisea Amza Pellea – pentru Revista Teatrul.

Articol editat de Anca Bălălău, 7 aprilie 2024, 09:11 / actualizat: 7 aprilie 2024, 14:33

Amza Pellea cred că este unul dintre puținii români care a fost și este iubit de toată suflarea românească, Amza Pellea este ca o rugăciune, un ADN al bunului simț românesc, o verigă din etrenitatea acestui neam.
Amza este fereastra mea către emoție, mirare, copleșire sau iubire. Prin Amza îmi iubesc bunicii, părinții, pentru că el ne-a ținut împreună și încă ne ține, el este bucuria primului televizor din copilărie, revelația Revelioanelor de atunci, dar și primul fior din sala de cinema.

Amza m-a însoțit peste tot și a rămas în amprenta aducerii aminte. Amza Pellea este actorul de film, radio, teatru, televiziune și vocea care a pătruns în memoria inimii mele.
Da, pentru că oamenii au nevoie de exemple, de modele şi ei caută – de fapt se caută pe ei înşişi, aşa cum s-ar dori, buni şi frumoşi, într-o imagine ideală – pe scenă. De aici cred că vine şi fascinaţia pentru spectacol. Pentru că, altfel, se întâmplă lucruri senzaţionale pe stradă, dar oamenii nu se caută în ele, ci vin la teatru sau la film.Și Amza a rămas în tot ce-am fost și în cee ace am devenit.

Omul Amza Pellea s-a născut acum 93 de ani la 7 aprilie 1931 în Băileşti, judeţul Dolj.

Anul acesta cei cărora le-a dat naționalitatea de olteni, locuitorii din Băilești au adus un omagiu special.
Casa memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă pe 7 aprilie, chiar de ziua regretatului actor.
Casa Memorială „Amza Pellea”, din orașul doljean Băilești, a fost închisă în urmă cu doi ani, fiica celebrului actor, Oana Pellea, invocând atunci starea în care ajunsese locuința și lipsa de implicare a autorităților pentru pastrarea acesteia.
Anul trecut, Muzeul Olteniei, cu bani de la Consiliul Județean, a făcut ample lucrări de renovare a clădirii construite în anul 1908, păstrându-i autenticitatea. S-au făcut și mai multe dotări, aici fiind expuse acum zeci de obiecte personale și fotografii ale regretatului actor, dar și obiecte de recuzită de film.
Deschiderea oficială a Casei Memoriale Amza Pellea a fost programată pentru data de 7 aprilie.
În Parcul Tineretului din Băilești a avut loc proiecția filmului Nea Mărin miliardar. Evenimentele de marcare a momentului au început din 6 aprilie, seara.
Pe esplanada Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova au fost proiectate spre cer lumini tip laser, în memoria marelui actor român.
Pe scena teatrului a avut loc evenimentul „In Memorian Amza Pellea”, la care au luat parte personalități marcante ale teatrului și filmului românesc.

Iubirea pentru teatru a lui Amza a apărut din fragedă pruncie:
„Am făcut şcoala primară în sat şi am debutat în clasa I în rolul Lupului din „Scufiţa Roşie”. Am ales acest rol pentru că, timid fiind, puteam apărea mascat. Îmi plăceau foarte mult poeziile, drept care apăream mereu în festivaluri şcolare”, îşi amintea cu nostalgie.
A absolvit cursurile Colegiului Naţional “Carol I” din Craiova. A absolvit IATC în 1957, fiind unul dintre reprezentanţii Promoţiei de aur a teatrului românesc.

A jucat la Teatrul Naţional din Craiova, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie şi la Teatrul Naţional din Bucureşti. De asemenea, a fost profesor la IATC.
„Am început să-mi iubesc meseria în timp ce eram la Craiova, în timpul unui spectacol cu Hamlet. Jucam Horaţiu. După moartea lui Hamlet, Horaţiu are un monolog care încheie piesa. În timp ce îl debitam, am simţit dintr-o dată liniştea nefirească a sălii. Ştiam că nu e datorată exclusiv interpretării mele. Înţelegeam exact mecanismul: era un spectacol bun şi toată emoţia acumulată pe parcurs se concentra în mod firesc pe final. Dar liniştea aceea m-a făcut să realizez marea forţă a cuvântului rostit de pe scenă, să înţeleg legăturile secrete care se încheagă între noi şi oamenii din sală, psihologia spectatorului şi a spectacolului. Forţa şi utilitatea artei…”, aşa definea harul pe care l-a primit la naştere, Amza Pellea.

Pe scena Teatrului Naţional din Craiova a realizat, în perioada stagiaturii (1957-1959), 14 roluri în spectacole ca “Ce înseamnă să fii onest” de Oscar Wilde, “Ani de pribegie” de Aleksei Arbuzov, “Tudor din Vladimiri” de Mihnea Gheorghiu, “Tragedia optimistă” de Vsevolod Visnevski, “Gâlcevile din Chioggia” de Carlo Goldoni, “Hamlet” de Shakespeare, “Ecaterina Teodoroiu” de Nicolae Tăutu, “Soldatul Svejk” de Jaroslav Hasek, “Fântâna turmelor” de Lope de Vega.

La Teatrul de Comedie a creat personaje ca Brettschneider (“Svejk în al doilea război mondial” de Brecht – 1962), Pietro (“Umbra” de E. Svart – 1963), Manole (“Somnoroasa aventură” de Teodor Mazilu – 1964), Subcomisarul (“Capul de răţoi” de G. Ciprian – 1966), Platonov (“Un Hamlet de provincie” de Cehov – 1967), Voievodul Basarab (“Croitorii cei mari din Valahia” de Al.T. Popescu – 1969), Noah (“Arca bunei speranţe” de I.D. Sârbu – 1970), Hrisanide (“Interesul general” de Aurel Baranga – 1972), Hickok (“Buffalo Bill şi indienii” de A. Kopit – 1973).

Naţionalul bucureştean l-a distribuit pe Amza Pellea în roluri memorabile – Petre Dinoiu (“Comoara din deal” de Corneliu Marcu – 1977), Vlad Ţepeş (“A treia ţeapă” de Marin Sorescu – 1979). Ultimul rol creat la teatru a fost pe scena Teatrului de Comedie, în regia lui Gheorghe Harag – Muromski în “Procesul” de Suhovo-Kobilin, 1983.

Din bogata filmografie a lui Amza Pellea amintim: “Setea” (1960), “Darclée” (1961), “Tudor” (1963), “Pisica de mare” (1964), “Camera albă” (1965), “Neamul Şoimăreştilor (1965), “Răscoala” (1965), “Haiducii” (1966), “Dacii” (1967), “Columna” (1968), “Războiul domniţelor” (1969), “Mihai Viteazul” (1971), “Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” (1972), “Puterea şi adevărul” (1972), “Ultimul cartuş” (1973), “Nemuritorii” (1974), “Un august în flăcări” (1974), “Porţile albastre ale oraşului” (1974), “Un comisar acuză” (1974), “Stejar – extremă urgenţă” (1974), “Cantemir” (1975), “Tată de duminică” (1975), “Osânda” (1976), “Tufă de Veneţia” (1977), “Împuşcături sub clar de lună” (1977), “Accident” (1977), “Eu, tu, şi… Ovidiu” (1978), “Pentru patrie” (1978), “Revanşa” (1978),”Ecaterina Teodoroiu” (1978), “Nea Mărin miliardar” (1979), “Duios Anastasia trecea” (1980), “Casa dintre câmpuri” (1980), “Şantaj” (1981), “Capcana mercenarilor” (1981), “Rămân cu tine” (1982), “Cucerirea Angliei” (1982), “Imposibila iubire” (1983).
A jucat multe roluri în piese la teatru radiofonic, a realizat memorabile scenete umoristice în emisiuni de televiziune, cele mai cunoscute fiind cele în care interpreta rolul personajului Nea Mărin.

În perioada 22 martie 1973-24 septembrie 1974 a fost director al Teatrului Naţional din Craiova.
Rămas, probabil, în conștiința publicului prin rolul domnitorului din „Mihai Viteazul” și prin „Nea Mărin”, reușește în „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte” să atingă ambele personaje. Umilul, și câteodată veselul Ipu recapătă, în finalul filmului, figura dârză și tragică a soldatului țăran din primul război.

Din căsătoria cu Domnica Mihaela din familia Policrat din Craiova s-a ivit pe lume cea care avea să-I ducă povestea mai departe, actriţa Oana Pellea.

Omul Amza Pellea a plecat cu o zi înaintea prietenului său Nichita Stănescu, la 12 decembrie 1983, la Bucureşti, la vârsta de doar 52 de ani.

Amza Pellea cred că este unul dintre puținii români care a fost și este iubit de toată suflarea românească, Amza Pellea este ca o rugăciune, un ADN al bunului simț românesc, o verigă din etrenitatea acestui neam.
Laudatio, Maestre! Mulțumesc că m-ai crescut, mulțumesc că ne-ai lăsat-o pe Oana Pellea ca pe o dovadă că România ta este aceeași cu România noastră!

Sursa foto: Facebook/Oana Pellea