Ascultă Radio România Reșița Live

Dosare penale pentru modificarea voită a aspectului unor animale

În primele 6 luni din 2022, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Caraș-Severin au constatat 5 infracțiuni privind tăierea cozii și cuparea urechilor unor animale, fiind întocmite dosare penale în care se efectuează cercetări pentru tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate.

Dosare penale pentru modificarea voită a aspectului unor animale

Articol editat de Gerhard Chwoika, 21 iulie 2022, 16:03

Astfel de fapte se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Conform Legii nr. 205/ 2004 (republicată) privind protecția animalelor, intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale, ablația ghearelor, coltilotul ciocului și dinților constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

În cazul săvârșirii de două ori a faptelor de către proprietarul animalelor, pe lângă sancțiuni, se aplică și măsura confiscării animalelor. Condițiile speciale ce impun intervențiile chirurgicale estetice la animale sunt stabilite doar de medicul veterinar care este abilitat de lege să rezolve problema medicală. Cu toate acestea, dacă o operație estetică s-a efectuat ca urmare a unui moft al proprietarului, atât medicul veterinar care a efectuat respectiva intervenție cât și proprietarul pot răspunde penal, conform legii.

Nu recurgeți la astfel de practici ilegale și dureroase pentru animalul dumneavoastră de comapnie dacă nu există o problemă medicală!

Voluntarii Asociației For Life, premiați la un concurs național de film. Tinerii din Caraș-Severin au câștigat două premii I
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:19

Voluntarii Asociației For Life, premiați la un concurs național de film. Tinerii din Caraș-Severin au câștigat două premii I

Voluntarii Asociației For Life din Caraș-Severin au obținut două premii I la un concurs național de film, cu documentare realizate despre Radio...

Voluntarii Asociației For Life, premiați la un concurs național de film. Tinerii din Caraș-Severin au câștigat două premii I
Marea Pedalare RO Bike Valley 2026: sute de oameni din vestul țării vor ieși pe biciclete în Săptămâna Europeană a Mobilității
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 11:00

Marea Pedalare RO Bike Valley 2026: sute de oameni din vestul țării vor ieși pe biciclete în Săptămâna Europeană a Mobilității

Sute de oameni din vestul României sunt așteptați să participe, în perioada 16–22 septembrie 2026, la Marea Pedalare RO Bike Valley, eveniment...

Marea Pedalare RO Bike Valley 2026: sute de oameni din vestul țării vor ieși pe biciclete în Săptămâna Europeană a Mobilității
Muzeul Banatului Montan din Reșița se redeschide după ample lucrări de modernizare și reabilitare energetică
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 08:23

Muzeul Banatului Montan din Reșița se redeschide după ample lucrări de modernizare și reabilitare energetică

Evenimentul, organizat de Consiliul Județean Caraș-Severin și Muzeul Banatului Montan, marchează revenirea instituției în mijlocul...

Muzeul Banatului Montan din Reșița se redeschide după ample lucrări de modernizare și reabilitare energetică
Bănățenii sunt chemați la crosul organizat de OncoHelp Timişoara. Fondurile strânse vor susține tratamentul tumorilor de mici dimensiuni
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 16:56

Bănățenii sunt chemați la crosul organizat de OncoHelp Timişoara. Fondurile strânse vor susține tratamentul tumorilor de mici dimensiuni

OncoHelp Timişoara îi invită pe bănățeni să participe la cea de-a opta ediție a Crosului OncoHelp, unul dintre cele mai importante evenimente...

Bănățenii sunt chemați la crosul organizat de OncoHelp Timişoara. Fondurile strânse vor susține tratamentul tumorilor de mici dimensiuni
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 16:50

Investiții în educație la Bocșa: două obiective modernizate prin fonduri europene

Două obiective importante pentru educație au fost finalizate la Bocșa. Centrul de Educație Incluzivă „Christiana” și grădinița cu program...

Investiții în educație la Bocșa: două obiective modernizate prin fonduri europene
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 16:35

Achiziția vaccinului BCG, anulată. Sute de copii din Caraş-Severin așteaptă vaccinarea

Procedura de achiziție a vaccinului BCG, administrat nou-născuților pentru prevenirea formelor grave de tuberculoză, a fost anulată după ce...

Achiziția vaccinului BCG, anulată. Sute de copii din Caraş-Severin așteaptă vaccinarea
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:18

Siguranța pietonilor, prioritate zero!

Polițiștii cărășeni intensifică acțiunile pe șoselele din județ în această perioadă, acordând o atenție deosebită pietonilor. Pe tot...

Siguranța pietonilor, prioritate zero!
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:50

Șase artiști transformă patrimoniul din Coronini în artă contemporană. Lucrările vor intra într-un nou punct muzeal

Șase artiști contemporani încep, la Coronini, în Clisura Dunării, un program de creație dedicat patrimoniului local. Timp de trei săptămâni,...

Șase artiști transformă patrimoniul din Coronini în artă contemporană. Lucrările vor intra într-un nou punct muzeal