Ascultă Radio România Reșița Live

[VIDEO] Un avion bimotor civil a survolat la joasă înălţime spaţiul aerian al Ungariei, României, Serbiei şi Bulgariei

Ministerul Apărării Națonale a confirmat miercuri seara că o aeronavă bimotor de mici dimensiuni, tip Beechcraft, la bordul căreia se aflau două persoane, a survolat la joasă înălțime spațiul aerian al Ungariei, României, Serbiei și Bulgariei.

[VIDEO] Un avion bimotor civil a survolat la joasă înălţime spaţiul aerian al Ungariei, României, Serbiei şi Bulgariei

Articol editat de Valentina Adam, 8 iunie 2022, 23:03 / actualizat: 9 iunie 2022, 21:19

Precizăm că aeronava în discuție, care a evoluat în spațiul aerian al României pe traiectul Oradea – Caransebeș – Drobeta Turnu Severin, nu a manifestat un comportament ostil sau periculos. În niciun moment, pilotul aeronavei nu a răspuns interogărilor radio și nici semnalelor vizuale transmise de aeronavele militare interceptoare, potrivit normelor internaționale.

Din datele disponibile la acest moment, aeronava a decolat din Ungaria, din zona Debrețin, în jurul orei 17.30, fără a avea un plan de zbor aprobat și fără a avea pornite mijloacele electronice de identificare de tip transponder.

Aeronava a fost interceptată în spațiul aerian al Ungariei de două aeronave militare ale Forțelor Aeriene Ungare, de tip JAS 39 Gripen, la ora 17.38. Aeronava nu a răspuns interogărilor radio și nici semnalelor vizuale transmise de aeronavele militare. În jurul orei 17.49, aeronava a intrat în spațiul aerian al României, în zona Oradea, fiind însoțită de cele două aeronave militare maghiare, în baza acordului cross-border dintre România și Ungaria.

La ora 17.58 aeronavele maghiare s-au întors către bază, ținta fiind preluată de două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene ale SUA, dislocate pe Baza 86 Aeriană Fetești, care se aflau în misiune de patrulare în spațiul aerian al României. Misiunea celor două aeronave americane a fost similară, de interogare radio, identificare vizuală și escortare a aeronavei țintă.

La ora 18.36, aeronavele americane au solicitat aprobarea de revenire pe Baza 86 Aeriană, misiunea de poliție aeriană fiind preluată de două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, decolate de pe aceeași bază aeriană.

Aeronavele militare române au interceptat aeronava-țintă la ora 18.42 și au continuat misiunea de interogare și escortare. Aeronava țintă, care a continuat să nu răspundă interogărilor radio și semnalelor vizuale, a intersectat, în jurul orei 19.00, pentru un interval de aproximativ două minute și spațiul aerian al Serbiei, într-o zonă aflată între Drobeta Turnu Severin și Korbovo.

În jurul orei 19.09, aeronava-țintă a traversat în spațiul aerian al Bulgariei. Cele două aeronave F-16 române au încheiat misiunea de poliție aeriană și au aterizat la Fetești în jurul orei 19.46.

Autoritățile bulgare investighează, la acest moment, la sol, zona ultimei poziții cunoscute a țintei, pentru identificarea aeronavei și stabilirea detaliilor, transmite MApN.

Filmare publicată de martorii oculari din Caransebeș care au declarat că zgomotele făcute de avion erau foarte puternice și aeronava zbura la mică înălțime.

Sursa video/Facebook

Foto MApN

Ziua Națională de Curățenie 2026: 32 de puncte de înregistrare în Caraș-Severin. Peste 270.000 de voluntari, înscriși în țară
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:44

Ziua Națională de Curățenie 2026: 32 de puncte de înregistrare în Caraș-Severin. Peste 270.000 de voluntari, înscriși în țară

Peste 270.000 de persoane s-au înscris pentru Ziua Națională de Curățenie, organizată sâmbătă, 19 septembrie 2026, de Let’s Do It,...

Ziua Națională de Curățenie 2026: 32 de puncte de înregistrare în Caraș-Severin. Peste 270.000 de voluntari, înscriși în țară
160 de elevi care au studiat în străinătate s-au întors în școlile din Caraș-Severin
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:00

160 de elevi care au studiat în străinătate s-au întors în școlile din Caraș-Severin

160 de elevi care au urmat perioade de studii în străinătate și-au echivalat studiile în Caraș-Severin în anul școlar 2025–2026. Datele...

160 de elevi care au studiat în străinătate s-au întors în școlile din Caraș-Severin
Crosul OncoHelp Timişoara 2026: au început să fie distribuite kiturile pentru participanți
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 11:44

Crosul OncoHelp Timişoara 2026: au început să fie distribuite kiturile pentru participanți

Pregătirile pentru Crosul OncoHelp 2026, eveniment caritabil organizat la Timișoara, au intrat pe ultima sută de metri. Participanții înscriși...

Crosul OncoHelp Timişoara 2026: au început să fie distribuite kiturile pentru participanți
MAI a deschis înscrierile pentru sesiunea de admitere septembrie – decembrie 2026 în școlile postliceale
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 11:23

MAI a deschis înscrierile pentru sesiunea de admitere septembrie – decembrie 2026 în școlile postliceale

Tinerii din Caraș-Severin care visează la o carieră în structurile de ordine publică și siguranță națională au la dispoziție locuri în...

MAI a deschis înscrierile pentru sesiunea de admitere septembrie – decembrie 2026 în școlile postliceale
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 10:45

Transport Urban Reșița își extinde echipa și rețeaua metropolitană

Societatea Transport Urban Reșița își va mări echipa și va scoate noi posturi la concurs. Măsurile aprobate la nivel executiv permit...

Transport Urban Reșița își extinde echipa și rețeaua metropolitană
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 06:17

Șase persoane reținute după furturi de cabluri de pe șantierul Termocentralei Mintia. Prejudiciu de 590.000 de euro

Șase persoane au fost reținute pentru 24 de ore într-un dosar privind furtul unor cabluri din cupru de pe șantierul Termocentralei Mintia....

Șase persoane reținute după furturi de cabluri de pe șantierul Termocentralei Mintia. Prejudiciu de 590.000 de euro
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:00

Meci de ping-pong între deputatul Plujar și președintele Hurduzeu, pe marginea Drumului Județean 571

Deputatul USR Andrei Plujar și președintele Consiliului județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu se acuză reciproc pe marginea celui mai scump...

Meci de ping-pong între deputatul Plujar și președintele Hurduzeu, pe marginea Drumului Județean 571
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:55

Percheziții într-un dosar de trafic de droguri de risc în Caraș-Severin

Cinci percheziții domiciliare au fost făcute, joi, în județul Caraș-Severin, într-un dosar privind traficul de droguri de risc. Patru persoane,...

Percheziții într-un dosar de trafic de droguri de risc în Caraș-Severin