Ascultă Radio România Reșița Live

„Moromeţii 2” va fi lansat în cinematografe

Lungmetrajul „Moromeţii 2”, cu Horaţiu Mălăele în rol principal, va fi lansat în cinematografele româneşti pe 16 noiembrie, iar premiera de gală va avea loc, în prezenţa regizorului Stere Gulea şi a actorilor, la Sala Palatului, pe 5 noiembrie, scrie News.ro

„Moromeţii 2” va fi lansat în cinematografe

Articol editat de Valentina Adam, 4 octombrie 2018, 13:29

Filmările pentru continuarea lungmetrajului lansat în urmă cu trei decenii au avut loc anul trecuţ la Talpa, în judeţul Teleorman, unde a fost turnat şi primul film realizat de acelaşi cineasţ şi la Bucureşti.

Imaginea filmului este alb-negru şi este semnată de Vivi Drăgan Vasile, unul dintre cei mai apreciaţi directori de imagine din România.

Dacă primul film a fost o adaptare fidelă a romanului lui Marin Preda, continuarea are la bază un scenariu inspirat din volumul al doilea, din „Viaţa ca o pradă” şi publicistica lui Preda.

Scenariul reia firul poveştii familiei Moromete după cel de-Al Doilea Război Mondial, într-un context istoric extrem de frământat: instalarea comunismului. Cele două personaje principale, Ilie Moromete şi fiul său Niculae, văd aceste schimbări cu ochi diferiţi, prilej permanent de conflict. Ele sunt interpretate de Horaţiu Mălăele şi Iosif Paştină, student la UNATC aflat la primul rol important.

„E un film care se petrece într-o perioadă mai dură, mai agitată, se instaurează un nou sistem politic, e multă îngrijorare şi teamă. Iar lumea aceea pe care o ştiam dispare, de fapt. Asta m-a şi atras la ideea unei continuări, am vrut să duc până la capăt epopeea acestor personaje care au supravieţuit până în anii ‘50 colectivizării. E un omagiu adus acestei lumi”, a transmis Stere Gulea.

Din distribuţie mai fac parte Dana Dogaru (Catrina Moromete), Răzvan Vasilescu (Cocoşilă), Gheorghe Visu (Matei Dimir), Oana Pellea (Fica), Andi Vasluianu (Vasile al Moaşei), Florin Zamfirescu (Ţugurlan), George Mihăiţă (Aristide), Ioana Bugarin (Ileana), Paul Ipate (Paraschiv), Vlad Logigan (Notarul Oprescu), Cuzin Toma (Oauăbei), Marian Râlea (Cârcâdat), Dorina Chiriac (Mărioara Bâzdoveică), Liviu Pintileasa (Zdroncan) şi Ion Caramitru (Directorul şcolii).

„Este un film ce va arăta istoria dulce-amară, tragică de multe ori, a ţăranului român în general, a familiei Moromete în particular. O armonie milenară spulberată de experienţe sociale dezastruoase”, a spus actorul Horaţiu Mălăele.

Preproducţia părţii a doua a durat mai bine de un an – casa Moromeţilor a fost refăcută de scenograful Cristian Niculescu după schiţele şi imaginile celei vechi, iar centrul satului a fost recreat de la zero. Dana Păpăruz, premiată cu Gopo pentru „Aferim!” şi „Inimi cicatrizate” ale lui Radu Jude, este creatoarea costumelor. Montajul filmului a fost realizat de Dana Bunescu şi Alexandra Gulea, muzica este semnată de Vasile Şirli, iar coloana sonoră este gândită de aceeaşi Bunescu, câştigătoare a 6 premii Gopo până în prezent şi a unui Urs de Arginţ pentru montaj şi sunet. Machiajul şi coafura sunt semnate de Dana Roşeanu, Iulia Roşeanu şi Domnica Bodogan. Producătorii filmului sunt Oana Giurgiu şi Tudor Giurgiu.

sursa foto news.ro

„Întâlnirea Broscuțelor din Banat” revine la Poiana Mărului. Pasionații de Volkswagen old-timer se reunesc în acest weekend
Fapt divers vineri, 19 iunie 2026, 20:38

„Întâlnirea Broscuțelor din Banat” revine la Poiana Mărului. Pasionații de Volkswagen old-timer se reunesc în acest weekend

Evenimentul se desfășoară în zilele de 19, 20 și 21 iunie și aduce împreună proprietari de modele Volkswagen old-timer, dar și posesori ai...

„Întâlnirea Broscuțelor din Banat” revine la Poiana Mărului. Pasionații de Volkswagen old-timer se reunesc în acest weekend
Tur ghidat pentru copii la Reșița: descoperă istoria industrială a orașului pe 20 iunie
Fapt divers vineri, 19 iunie 2026, 17:53

Tur ghidat pentru copii la Reșița: descoperă istoria industrială a orașului pe 20 iunie

Evenimentul, desfășurat sub forma unei aventuri urbane, va începe la ora 10:00 și va avea ca punct de întâlnire Centrul Civic din Reșița, în...

Tur ghidat pentru copii la Reșița: descoperă istoria industrială a orașului pe 20 iunie
Tur ghidat gratuit la Timișoara: „Germanii din Banat – colonizări, evoluții, revoluții și tradiții”
Fapt divers joi, 18 iunie 2026, 21:46

Tur ghidat gratuit la Timișoara: „Germanii din Banat – colonizări, evoluții, revoluții și tradiții”

  Turul face parte din proiectul „Turist la tine acasă”, un program dedicat promovării patrimoniului multicultural și istoric al...

Tur ghidat gratuit la Timișoara: „Germanii din Banat – colonizări, evoluții, revoluții și tradiții”
Troiță ridicată la Oravița în memoria deportaților în Bărăgan. 75 de ani de la una dintre cele mai dureroase pagini din istoria României
Fapt divers joi, 18 iunie 2026, 19:00

Troiță ridicată la Oravița în memoria deportaților în Bărăgan. 75 de ani de la una dintre cele mai dureroase pagini din istoria României

Ceremonia a fost organizată în curtea Bisericii Ortodoxe Adormirea Maicii Domnului din Oravița, lăcaș de cult cu o istorie de peste 240 de ani,...

Troiță ridicată la Oravița în memoria deportaților în Bărăgan. 75 de ani de la una dintre cele mai dureroase pagini din istoria României
Fapt divers joi, 18 iunie 2026, 10:36

Topul Firmelor din Județul Arad 2026: CCIA Arad anunță condiții esențiale pentru includerea în clasament

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a Județului Arad (CCIA Arad) a început pregătirile pentru ediția a XXXIII-a a „Topului Firmelor...

Topul Firmelor din Județul Arad 2026: CCIA Arad anunță condiții esențiale pentru includerea în clasament
Fapt divers miercuri, 17 iunie 2026, 12:29

Școala de vară „Vara de AR.TE” revine la Arad. Activități gratuite pentru copii în vacanța de vară 2026

Vacanța de vară vine cu noi oportunități de învățare și distracție pentru copiii din Arad. Școala de vară „Vara de AR.TE” revine în...

Școala de vară „Vara de AR.TE” revine la Arad. Activități gratuite pentru copii în vacanța de vară 2026
Fapt divers luni, 15 iunie 2026, 19:25

Reșița găzduiește Transylvania eClassic Banatul Montan 2026, competiția dedicată exclusiv mașinilor electrice

  Evenimentul aduce la Reșița proprietari și pasionați de vehicule electrice din România și din străinătate, într-o competiție care...

Reșița găzduiește Transylvania eClassic Banatul Montan 2026, competiția dedicată exclusiv mașinilor electrice
Fapt divers luni, 15 iunie 2026, 13:37

A fost târnosită biserica Schitului „Sfinții Români” din Borloveni, în Valea Almăjului

În Duminica Sfinților Români, Preasfințitul Părinte Lucian Mic a săvârșit slujba de târnosire a bisericii de lemn a schitului, la doi ani...

A fost târnosită biserica Schitului „Sfinții Români” din Borloveni, în Valea Almăjului