Obezitatea, periculoasă la pubertate. Ce trebuie să facă părinţii?

Articol editat de Gerhard Chwoika, 2 aprilie 2017, 18:49 / actualizat: 2 aprilie 2017, 21:00

Modificările hormonale duc la schimbări importante atât la nivel fizic, cât şi psihic, iar mulţi dintre adulţi nu ştiu cum să se comporte astfel încât să îi ajute pe adolescenţi. Iată câteva sfaturi.

Cel mai mare risc, avertizează medicii, este că cei mici să se îngraşe. Obezitatea infantilă afectează deja aproximativ 40% dintre copiii europeni.

Prof. dr. Constantin Dumitrache, medic primar endocrinolog: „Să nu ocolească nimeni sportul! Toţi copiii să aibă unde să sară, unde să bată o minge, unde să se caţere. Dacă în urmă cu 50 de ani aveai un copil gras întâmplător, îţi venea unul pe lună, acum normal e unul pe lună! Restul toţi sunt grăsunici sau graşi!”

Cât despre alimentaţie, adolescenţii trebuie feriţi de fast-food şi mâncare procesată.

Prof. dr. Constantin Dumitrache, medic primar endocrinolog: „O alimentaţie în care dulciurile să fie pe planul 2, 3… pentru că dulcele este dezastrul acestui mileniu, în pâine, în tot ce se face se pune zahăr! Gândiţi-vă la carnea la care s-au folosit hormonii estrogeni, la pui pare-se că se da. Poate la fete să apară pubertatea mai devreme, iar la băieţi să mi-o întârzie, deci grijă trebuie să fie foarte mare!”

Cei aflaţi la pubertate au nevoie în special de înţelegere din partea părinţilor.

Prof. dr. Constantin Dumitrache, medic primar endocrinolog: „Copiii care îşi încep pubertatea au nişte ieşiri din cadrul normalităţii. Dacă tu pui mâna pe el şi îi dai două palme ăla e un lucru care deranjează şi mai mult! Soluţia o găseşti numai discutând cu el! Nu ce-ţi trece ţie prin cap, nu! Trebuie să vezi ce l-a făcut pe el să ajungă la reacţia pe care a avut-o.”

Vera Sandor, psiholog clinician: „Părinţii trebuie să fie deschişi să comunice, dar nu pot forţa comunicarea şi, apoi, ce înseamnă să comunici? Înseamnă să îi intuieşti starea, să fii empatic cu adolescentul, copilul tău, eventual să o numeşti, fără să devii abuziv.În primul rând părinţii să nu uite că este greu pentru adolescenţi, nu pentru ei. În al doilea rând ca să facă faţă trebuie să facă doliul faptului că nu-i mai pot proteja pe adolescenţi ca pe nişte copii, pentru că nu au cum să îi protejeze. Ei deja sunt independenţi, ei deja caută, experimentează, nu au cum să îi protejeze până în pânzele albele. În al treilea rând trebuie să îşi amintească propria lor adolescenţă, propriul lor război cu părinţii, cu societatea, propriul lor efort de a deveni bărbaţi sau femei, deci propriile lor experienţe.”

Dacă simt că nu fac faţă, adolescenţii, dar şi părinţii sunt încurajaţi să apeleze, la nevoie, la sfaturile medicilor sau psihologilor.

sursa:digi24