Ascultă Radio România Reșița Live

[VIDEO] Explozii în lanţ la Mihăileşti: un tir cu 800 de butelii a luat foc

Mai multe explozii au fost auzite vineri, 10 iunie, în jurul orei 10.00, la Mihăileşti, comuna buzoiană în care a avut loc în 2004 cea mai gravă tragedie rutieră petrecută în România în ultimii 25 de ani. Un tir încărcat cu 800 de butelii a luat foc chiar pe raza localităţii. Mai mulţi şoferi au oprit pentru a stinge flăcările care au pornit de la un cauciuc, însă incendiul a cuprins repede încărcătura de butelii.

[VIDEO] Explozii în lanţ la Mihăileşti: un tir cu 800 de butelii a luat foc

Articol editat de Mirabela Afronie, 10 iunie 2016, 13:44

Reprezentanţii ISU Buzău au trimis un comunicat de presă în care arată că echipajele de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Buzău au intervenit cu tehnica specifică pentru localizarea şi lichidarea incendiului izbucnit la un tir încărcat cu aproximativ 800 butelii tip GPL, pe drumul european 85, la intrare în localitatea Mihăileşti. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă 60 de pompieri, cu opt autospeciale de apă şi spumă şi două ambulanţe SMURD, pentru gestionarea situaţiei, sub coordonarea grupei operative şi a Preşedintelui Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Buzău. Misiunea a fost dificilă din cauza pericolului de explozie, iar pentru siguranţa salvatorilor şi populaţiei din zona de manifestare, s-a acţionat de la distanţă cu tunuri de apă, iar persoanele au fost evacuate pe o rază de 500 m. Situaţia este sub control, zona este securizată şi nu s-au înregistrat victime. Echipajele angrenate în misiune după stingerea incendiului acţionează în continuare pentru asigurarea zonei. Incendiul izbucnit la un TIR încărcat cu butelii a fost stins după aproximativ o oră şi jumătate, pompierii intervenind în continuare pentru a răci resturile autotrenului şi buteliile rămase. Acolo au ajuns procurori şi criminalişti, care fac măsurători şi cercetări, astfel că traficul este restricţionat în continuare. Deflagraţia s-a produs la intrarea în localitatea Mihăileşti, iar pompierii au evacuat dapoximativ 30 de case. Explozia a afectat un gard, pe o lungime de 50 de metri, şi reţeaua de electricitate. Câţiva martori spun că au auzit mai multe explozii, din cauza buteliilor. Fostul primar al comunei Mihăileşti Stan Stan a povestit că incendiul a pornit la o roată a camionului, că şoferul a coborât şi a încercat să stingă focul cu un extinctor, fără succes. El a spus că acolo au mai oprit două camioane, iar şoferii au ajutat la stingerea focului, însă nu s-a reuşit şi au fost anunţaţi pompierii. Poliţia a oprit circulaţia în zonă, iar traficul este deviat pe rute ocolitoare. După ce au venit pompierii, buteliile au început să explodeze pe rând. „Bine că nu au explodat toate odată, cum ştim că au mai fost alte probleme, că dacă ar fi explodat toată odată ar fi fost probabil un dezastru la fel de mare ca în 2004“, a afirmat Stan Stan citat de News.ro. La faţa locului au ajuns cinci autospeciale, iar la sosirea acestora incendiul se manifesta la încărcătură, 60% din butelii explodând. Jandarmii au asigurat zona, pentru a nu lăsa pe nimeni să se apropie, iar poliţiştii au reuşit să ia legătura cu şoferul TIR-ului, care le-a comunicat că incendiul a pornit de la o roată şi s-a extins către încărcătură. „Au început să explodeze, pe rând, buteliile. S-a adoptat un regim defensiv de intervenţie, s-a luat măsura asigurării cetăţenilor şi evacuării pe o distanţă de 500-700 de metri, traficul rutier a fost întrerupt la distanţa de siguranţă. Am mai solicitat două autospeciale de la Râmnicu Sărat, în total sunt 8 autospeciale, 6 de la Buzău, două de la Ialomiţa, alimentarea se face din localitate, sunt două ambulanţe. După stingerea incendiului, buteliile se stropesc fiecare cu apă, au fost 800 de butelii încărcate cu GPL. Incendiul a izbucnit cu flacără, a cuprins buteliile, au explodat pe rând. Nu avem răniţi, nu avem persoane afectate, nici populaţie, nici personal de intervenţie, nici din trafic”, a spus şeful ISU Buzău. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău au declarat că pompierii au acţionat doar de la distanţă, pericolul fiind foarte mare.

La rândul său, prefectul de Buzău, George Sava, a declarat că, în momentul de faţă, nu mai este niciun pericol. „Se răceşte camionul, mormanul de fiare contorsionate, sunt pe tot drumul numai butelii explodate, vom trece, imediat după ce Poliţia face ancheta, la degajarea drumului. Nu avem nicio victimă, nici o rănire superficială în rândul populaţiei. Sunt afectate inclusiv cablurile Electrica, Electrica trebuie să înlocuiască aceste fire, sperăm să dăm drumul la trafic curând. Şoferul TIR-ului nu este rănit, este în custodia organelor de la faţa locului, urmeaza sa dea declaraţii pentru a vedea cum a decurs situaţia”, a spus Sava.

Arafat: Nu există victime în urma exploziilor de la Mihăileşti

 

Autorităţile spun că nu există victime în urma accidentului de la Mihăileşti (Buzău) şi că focul este în regresie. Populaţia a fost evacuată preventiv, pe o rază de 500-700 de metri. Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a spus că nicio persoană nu a fost rănită, iar zona a fost izolată cât timp pompierii au stins incendiul. Forţele de intervenţie au fost suplimentate, însă când încărcătura a început să explodeze pompierii s-au retras.

În 24 mai 2004, la ora 5.50 în aceeaşi localitate, un camion care transporta azotat de amoniu a fost implicat într-un accident, explozia care a urmat soldându-se cu moartea a 18 persoane şi cu rănirea gravă a altor 13

Sursa: adevarul.ro

PNL a decis prin vot să nu intre la guvernare alături de PSD. Robert Sighiartău: „39 pentru, 10 împotrivă, 5 abţineri”
Naţional luni, 15 iunie 2026, 18:28

PNL a decis prin vot să nu intre la guvernare alături de PSD. Robert Sighiartău: „39 pentru, 10 împotrivă, 5 abţineri”

Conducerea Partidului Naţional Liberal a reconfirmat, prin vot, decizia ca PNL să nu facă parte dintr-un Guvern alături de PSD. Hotărârea a...

PNL a decis prin vot să nu intre la guvernare alături de PSD. Robert Sighiartău: „39 pentru, 10 împotrivă, 5 abţineri”
Grevă de avertisment a angajaților din Vamă
Naţional luni, 15 iunie 2026, 15:13

Grevă de avertisment a angajaților din Vamă

Sindicatul Național Meridian, organizație reprezentativă a angajaților din cadrul Autorității Vamale Române, a anunțat declanșarea unei...

Grevă de avertisment a angajaților din Vamă
Federația „Solidaritatea Sanitară” cere amânarea noii legi a salarizării. Sindicaliștii avertizează asupra riscurilor pentru angajații din sănătate
Naţional luni, 15 iunie 2026, 12:33

Federația „Solidaritatea Sanitară” cere amânarea noii legi a salarizării. Sindicaliștii avertizează asupra riscurilor pentru angajații din sănătate

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) solicită Guvernului, Ministerului Muncii și Ministerului Sănătății continuarea...

Federația „Solidaritatea Sanitară” cere amânarea noii legi a salarizării. Sindicaliștii avertizează asupra riscurilor pentru angajații din sănătate
Dosarul 10 august: Foștii șefi ai Jandarmeriei, care au coordonat intervenția violentă din timpul protestului, au fost achitați
Naţional luni, 15 iunie 2026, 11:35

Dosarul 10 august: Foștii șefi ai Jandarmeriei, care au coordonat intervenția violentă din timpul protestului, au fost achitați

Judecătorul Nicolae George Octavian de la Tribunalul Militar București a decis luni achitarea foștilor șefi ai Jandarmeriei implicați în...

Dosarul 10 august: Foștii șefi ai Jandarmeriei, care au coordonat intervenția violentă din timpul protestului, au fost achitați
Naţional luni, 15 iunie 2026, 08:59

Adrian Veștea: ”Voi prelua integral programul de guvernare integral al lui Ilie Bolojan, fără a modifica nicio virgulă”

Premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat luni dimineață la Radio România Actualități că va prelua ”integral” programul de guvernare pe...

Adrian Veștea: ”Voi prelua integral programul de guvernare integral al lui Ilie Bolojan, fără a modifica nicio virgulă”
Naţional duminică, 14 iunie 2026, 13:10

Adrian Veștea: Nominalizarea mea ca premier nu este o amenințare pentru PNL, ci un moment de responsabilitate

Premierul desemnat Adrian Veștea susține că nominalizarea sa pentru funcția de prim-ministru nu trebuie interpretată ca o amenințare la adresa...

Adrian Veștea: Nominalizarea mea ca premier nu este o amenințare pentru PNL, ci un moment de responsabilitate
Naţional duminică, 14 iunie 2026, 11:15

Bolojan, după desemnarea lui Veștea ca premier: Nici conducerea PNL și nici eu, personal, nu am fost informați anterior de președinte

Liderul liberal a anunțat convocarea de urgență a Biroului Politic Național al PNL, organism care urmează să stabilească poziția oficială a...

Bolojan, după desemnarea lui Veștea ca premier: Nici conducerea PNL și nici eu, personal, nu am fost informați anterior de președinte
Naţional duminică, 14 iunie 2026, 10:18

VIDEO Nicușor Dan: Eugen Tomac și-a depus mandatul; îl desemnez ca prim-ministru pe Adrian Veștea

Eugen Tomac și-a depus mandatul de premier desemnat, a anunțat duminică președintele Nicușor Dan, care a informat că îl propune în locul...

VIDEO Nicușor Dan: Eugen Tomac și-a depus mandatul; îl desemnez ca prim-ministru pe Adrian Veștea