Ascultă Radio România Reșița Live

Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte, audiat la DNA

Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte al României Traian Băsescu, s-a prezentat vineri la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), refuzând însă să dea declaraţii în legătură cu motivul pentru care a ajuns în faţa procurorilor. Pe 8 ianuarie 2016, Mircea Băsescu a fost condamnat de Tribunalul Constanţa la 4 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, însă decizia nu a fost definitivă şi a fost atacată la Curtea de Apel Constanţa. Potrivit procurorilor DNA, în perioada 20 februarie 2011 – 22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit 250.000 de euro de la denunţătorul Florin Anghel, prin intermediul inculpatului Marian Căpăţână, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de Sandu Anghel (tatăl lui Florin Anghel), precum şi a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obţine o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte, audiat la DNA

Articol editat de Mirabela Afronie, 3 iunie 2016, 11:47

Sursa: adevarul.ro

Etichete:
Cazul dronei rusești prăbușite la Galați, în dezbaterea Consiliului de Securitate al ONU
Naţional luni, 1 iunie 2026, 13:58

Cazul dronei rusești prăbușite la Galați, în dezbaterea Consiliului de Securitate al ONU

România a solicitat convocarea unei reuniuni speciale a Consiliului de Securitate al ONU în urma incidentului produs la Galați, unde o dronă de...

Cazul dronei rusești prăbușite la Galați, în dezbaterea Consiliului de Securitate al ONU
Salvați Copiii: Trei din zece copii români trăiesc în sărăcie, iar mortalitatea infantilă a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu
Naţional luni, 1 iunie 2026, 10:49

Salvați Copiii: Trei din zece copii români trăiesc în sărăcie, iar mortalitatea infantilă a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu

Trei din zece copii din România trăiesc în risc de sărăcie sau excluziune socială, tot mai mulți sunt expuși riscurilor cauzate de lipsa...

Salvați Copiii: Trei din zece copii români trăiesc în sărăcie, iar mortalitatea infantilă a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu
Locatarii blocului din Galați lovit de o dronă militară se pot întoarce în apartamente. Structura de rezistență nu a fost afectată
Naţional sâmbătă, 30 mai 2026, 14:00

Locatarii blocului din Galați lovit de o dronă militară se pot întoarce în apartamente. Structura de rezistență nu a fost afectată

Locatarii blocului din Galați peste care s-a prăbușit o dronă militară, în noaptea de joi spre vineri, se pot întoarce în imobil, după ce...

Locatarii blocului din Galați lovit de o dronă militară se pot întoarce în apartamente. Structura de rezistență nu a fost afectată
Au apărut noile tarife de referință RCA. Cât se plătește acum în funcție de mașină și șofer
Naţional sâmbătă, 30 mai 2026, 09:55

Au apărut noile tarife de referință RCA. Cât se plătește acum în funcție de mașină și șofer

Autoritatea de Supraveghere Financiară a publicat noul raport semestrial privind tarifele de referință RCA, document elaborat de compania...

Au apărut noile tarife de referință RCA. Cât se plătește acum în funcție de mașină și șofer
Naţional vineri, 29 mai 2026, 21:22

Guvernul acordă ajutoare de urgență după prăbușirea dronei în Galați

Decizia a fost adoptată în ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), convocată de premierul Ilie Bolojan, potrivit...

Guvernul acordă ajutoare de urgență după prăbușirea dronei în Galați
Naţional vineri, 29 mai 2026, 16:08

Consulatul General al Federației Ruse la Constanța se va închide. Nicușor Dan, după ședința CSAT: „Întreaga responsabilitate revine Rusiei”

Consulatul General al Federației Ruse la Constanța se va închide, iar consulul general rus a fost declarat persona non grata, a anunțat...

Consulatul General al Federației Ruse la Constanța se va închide. Nicușor Dan, după ședința CSAT: „Întreaga responsabilitate revine Rusiei”
Naţional vineri, 29 mai 2026, 15:08

România închide Consulatul Rusiei de la Constanța după incidentul cu drona de la Galați

Șeful statului a declarat că responsabilitatea Federației Ruse în acest caz este „indubitabilă”. El nu a precizat însă dacă...

România închide Consulatul Rusiei de la Constanța după incidentul cu drona de la Galați
Naţional vineri, 29 mai 2026, 11:50

Dronă căzută la Galați/ Consiliul Suprem de Apărare a Țării s-a reunit la Palatul Cotroceni

Consiliul Suprem de Apărare a Țării s-a reunit vineri, la Palatul Cotroceni, sub conducerea președintelui Nicușor Dan, după incidentul de la...

Dronă căzută la Galați/ Consiliul Suprem de Apărare a Țării s-a reunit la Palatul Cotroceni