Ce mâncau românii pe vremea lui Ceauşescu: o jumătate de pâine pe zi, un litru de ulei, un kilogram de zahăr pe lună şi pui de mărimea porumbeilor

Aproape un deceniu, sub dictatura lui Ceauşescu, românii au supravieţuit mâncând cu porţia. Pentru că economia socialistă nu funcţiona prea bine şi Ceauşescu se încăpăţânase să achite în avans datoria externă, s-a impus găsirea unor soluţii pentru a se face economii la buget, iar marea economie s-a făcut luându-se de la gura poporului. Pâinea, zahărul şi uleiul se cumpărau numai pe cartelă şi doar de la alimentarele de cartier. Raţionalizarea pâinii a fost introdusă în 1982 şi a fost pregăitită treptat de comunişti prin adoptarea mai multor legi menite să oficializeze reducerea porţiilor de mâncare.

Articol editat de Mirabela Afronie, 6 martie 2016, 08:54 / actualizat: 6 martie 2016, 17:21

La data de 19 decembrie 1980 a apărut  „Legea pentru constituirea, repartizarea şi folosirea pe judeţe a resurselor pentru aprovizionarea populaţiei”. Decretul stabilea raţionalizarea consumului de alimente în funcţie de judeţ, iar cartelele la zahăr şi ulei erau diferenţiate pe categorii de populaţie. Primeau raţii mai mari cei de la oraşe şi raţii mai mici ţăranii din mediul rural.

În procesul prin care Ceauşescu intenţiona să reducă alimentaţia românilor la limita supravieţuirii, a urmat programul ştiinţific creat la cererea dicatorului de specialiştii din Comitetul Central. În 1982 a fost inventat ”Programul de alimentaţie ştiinţifică a populaţiei”, document care stabilea necesarul de calorii, raţiile de mâncare şi inclusiv standardele de greutate ale românilor.

Comuniştii au concluzionat că românii au nevoie doar de 2.700-2.800 de calorii. Pentru asta aveau voie, anual, de cel mult: 60-70 de kilograme de carne şi produse din carne, 8-10 kilograme de peşte şi produse din peşte, 210-230 litri de lapte sau produse din lapte, 260-280 de ouă, 16 kilograme de grăsimi, ulei, margarină, 170-180 de kilograme de legume, 70-90 de kilograme de cartofi, 304 kilograme de legume boabe, 65-95 kilograme de produse din fructe, 22-26 de kilograme de zahăr.

Prin decret, în 1984, s-a adoptat un nou standard alimentar şi mai redus. Românii aveau, anual, dreptul, la 39 de kilograme de carne, 78 de litri de lapte şi 166 de kilograme de legume. Uleiul şi zahărul se dădeau o dată pe lună, raţia fiind de un kilogram.

Cartelele, modalitatea prin care comuniştii controlau porţiile   

Limitarea consumului de alimente a fost controlată de vechiul regim prin introducerea cartelelor. Fiecare familie era arondată unui magazin din cartierul unde avea domiciliul.

Capul familiei se prezenta la gestionarul magazinului cu cartea de imobil pentru a dovedi domiciliul şi cu buletinul pentru a dovedi identitatea şi toate datele erau trecute pe cartelă. ”Câţi membrii locuiau în casa respectivă, atâţia apăreau pe cartelă. Dacă aveau chiriaşi se treceau şi ei. Era important să treci datele reale pentru că primeai alimentele în funcţie de câţi membri apăreau pe cartelă. Nu puteai să minţi pentru că se făceau verificări, exista sectoristul de cartier care ştia tot şi nimeni nu risca să fie sancţionat”, povesteşte Iulica Soare, o vânzătoarea de la Alimentara care funcţiona pe vremea lui Ceauşescu pe strada Alexandru Ghica. Gestionarul magazinului calcula ce raţie revine fiecărei familii, iar alimentele erau date în baza informaţiilor înregistrate la magazin şi trecute în cartelă.

O jumătate de pâine pe zi

Pentru a induce opiniei publice impresia că raţionalizarea pâinii este o iniţiativă în folosul orăşenilor, Ceauşescu a dat vina pe ţăranii din mediul rural. În buletinele de ştiri, propaganda comunistă acuza ţăranii că vin la oraş şi încarcă zeci de pâini în sacoşe pentru a le duce la ţară că să le dea de mâncare porcilor. Începând cu 1982, orăşenilor li s-a transmis prin canalele media controlate de comunişti că vor primi pâine pe cartelă pentru ca ţăranii să nu poată cumpăra în exces. Cartelele pentru pâine aveau culori diferite, de la oraş la oraş. Fiecare avea dreptul doar la o jumătate de pâine pe zi. ”Cine venea la magazin, venea cu cartela. Fără cartelă nu primea pâine. Cartela avea 30-31 de rubrici, câte zile avea luna şi în fiecare zi bifam când primeau raţia”, explică vânzătoarea.

n unele judeţe cartele se eliberau pentru o lună, în altele pentru trei luni. Aproape un deceniu au supravieţuit românii cumpărând şi mâncând pâine cu raţia pe cartelă. În decembrie 89, cartele au mai fost meţinute două zile după fuga lui Nicolae Ceauşescu.

Uleiul şi zahărul se dădeau o dată pe lună  

O dată pe lună se prezenta capul de familie la Alimentară pentru a ridica zahărul şi uleiul, câte un kilogram pe cap de membru de familie. ”Totul era vrac. Veneau cu sticle pentru ulei şi cu sacoşe de rafie pentru zahăr. Ratia lunară pentru fiecare persoană era de un litru de ulei si un kilogram de zahar si de faina. Se bifa cine şi-a terminat cota pe luna respectivă. Dacă erau două persoane, luau doi litri de ulei şi mai veneau luna următoare”, îşi mai aminteşte vânzătoarea Iulica Soare.

Chiar dacă fiecare îşi primea raţia de ulei, zahăr şi făină, o dată pe lună, chiar şi aşa în zilele în care” se băga ulei” la alimentarele de cartier se făceau cozi.

Pentru puii ”Fraţii Petreuş” se stătea la cozi  

Începând cu 1984, raţia de carne anuală era de 39 de kilograme. Însă nu atât raţia mică de carne era marea problemă, ci mai ales raritatea produselor de origine animală din magazinele comuniste. Pentru că aprovizionarea cu pui întregi se făcea rar, ziua în care se vindeau produsele de carne congelate devenea un eveniment.

”Puii erau de regulă câte doi la pungă. Îi numeam ”Fraţii Petreuş”. Cântăreau cam cât un porumbel. Nu se găseau aproape niciodată, iar în zilele în care se băgau puii, lumea se călca în picioare. Nu îi vindeam la intrarea din faţă, ci la intrarea din spate unde se făcea buluc”, mai spune vânzătoarea din Alexandria.   Pentru a prinde mai multe pungi de pui, membrii unei familii stăteau cu toţii la coadă. ”Se mai întâmpla să vină şi mama şi tata şi copilul să stea separat la rând ca să apuce trei pungi de pui. Unii se făceau că nu se cunosc între ei”, îşi mai aminteşte Iulica Soare.

  Alimente ” pe sub mână”

”O pilă în comunism este mai valoroasă decât o moşie în capitalism”. Acesta era principiul după care românii privaţi de alimente încercau să lege prietenii cu vânzătoarele sau gestionarele de la alimentară. O ”cunoştinţă” la pâine însemna şansa la o franzelă la proaspătă sau mai bine coaptă, o pilă la ”pui” însemna  să afli din timp când se aprovizionează magazinul şi să fii primul la coadă. Pe lângă avantajele de acest gen, românii înfometaţi de pe vremea lui Ceauşescu puteau obţine alimente ”pe sub mână” dacă aveau pile şi relaţii la depozitele unde ajungea marfa de la stat. ”Cine avea cunoştinţe mai făcea rost de cafea, portocale, ciocolată sau bomboane, chestii care rar ajungeau la magazin pentru că de obicei se distribuiau pe pile şi relaţii direct din depozit. Conta să cunoşti pe cineva, conta mai mult decât să ai bani, că şi dacă aveau bani, nu aveai ce să iei cu ei”, îşi mai aminteşte lucrătoarea în comerţul din vremea lui Ceauşescu.

Sarmale din salam cu soia, tort de biscuiţi şi pâine încălzită la aburi

Sub Ceauşescu, românii au inventat reţete alimentare de sărăcie. În lipsa cărnii de porc, sarmalele se umpleau cu salam tocat de soia, care se găsea la discreţie în galantare. În lipsa cărnii de pui, lângă cartofii prăjiţi românii se obişnuiseră să pună salam prăjit. Cum raţia de ouă nu permitea românilor de la oraş să prepare prea des prăjituri în casă, biscuiţii de casă tocaţi erau substitut pentru blaturile de tort sau prăjituri.

Românii găsiseră soluţie şi pentru frăgezirea pâinii vechi de la alimentară. Franzela se ţinea desupra aburilor până se înmuia şi căpăta o consistenţă aparent proaspătă.

Bananele şi portocalele care apăreau în galantare numai de Crăciun şi de cele mai multe ori necoapte se ţineau înfăşurate în ziar, lângă o sursă de căldură pentru a se coace mai repede.

Sursa> adevarul.ro