Ascultă Radio România Reșița Live

Numărul redus de studenţi şi lipsa banilor, cauze ale fuziunii cu Universitatea de Vest din Timişoara

doina

Numărul redus de studenţi şi lipsa banilor, cauze ale fuziunii cu Universitatea de Vest din Timişoara

Articol editat de Gerhard Chwoika, 16 septembrie 2015, 10:00 / actualizat: 16 septembrie 2015, 11:06

Negocierile dintre Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea “Eftimie Murgu” din Reşiţa, privind fuziunea prin absorbție, vor începe joi, 17 septembrie la sediul instituţiei din municipiul de pe Bega. Vor participa 17 reprezentanţi ai mediului academic cărăşan, respectiv 10 din cel timişorean.

Şi dacă au existat voci care ar fi vrut ca ingineria să revină la Universitatea Politehnica, iar restul să fie preluat de cei de la Vest, s-a decis ca toate structurile forului să aibă o soartă comună. Potrivit rectorului Doina Frunzăverde, programele de studii deschise la Universitatea “Eftimie Murgu” din Reşiţa vor fi menţinute, ba mai mult chiar programele de inginerie de la noi vor putea diversifica pe cele de la Vest. Toată forma de organizare rămâne la Reşiţa, iar diplomele viitorilor absolvenţi ar putea fi emise şi semnate de Universitatea de Vest Timișoara. Dacă protocolul de fuziune nu va aduce rezultatele scontate, această măsură nu va avea loc, iar din lipsa studenţilor şi a fondurilor necesare susţinerii anului universitar, acesta va începe doar la programele care vor întruni un număr minim de studenţi, 30 şi nu 50 ca până acum, a mai spus Doina Frunzăverde.

Aceasta a lansat şi un apel public prin care îi îndeamnă pe cei care dețin o diplomă de bacalaureat să urmeze cursurile la zi ale mediului academic reşiţean şi nu vor avea decât de câştigat. Dacă fuziunea va avea totuşi loc şi vor fi acceptate condiţiile impuse de ambele părţi, Universitatea “Eftimie Murgu” din Reşiţa va deveni centru de studii al Universității de Vest din Timișoara. Studenții înscriși la Reșița, își vor face studiile aici. “Nu trebuie nimeni să se sperie că în urma înscrierii vor fi obligați să meargă la Timișoara. Exclus așa ceva!”, a declarat Doina Frunzăverde. Potrivit rectorului, este extrem de important ca toate locurile, măcar cele bugetate de stat, să fie ocupate. În rest, nu se va schimba nimic, decât, poate, că în viitor vor veni studenți mai mulți din alte județe în așa fel încât instituția să își poată asigura fondurile necesare pentru a exista.

Doina Frunzăverde a mai spus că din toate mediile universitare din România, Universitatea de Vest din Timişoara a fost singura din România care a sărit în ajutorul instituţiei universitare din Reşiţa şi a fost deacord cu fuziunea prin absorbţie între cele două unităţi de învăţământ superior din Banat. De asemenea UVT s-a angajat în diversificarea paletei de programe de studiu şi asigurarea unui număr suficient de studenţi. Doina Frunzăverde a ţinut să amintească faptul că în anul 1971, universitatea  funcţiona ca secţie a Politehnica din Timişoara, între 1971 şi 1992, în municipiul de pe Bârzava a funcţionat doar învăţământul tehnic de inginerie, iar după 1992 s-a realizat desprinderea de Universitatea Politehnica din Timişoara şi dezvoltarea programelor de studiu. Cel mai bun an din istoria universităţii a fost 2010, cu 5.500 de studenţi, pentru ca apoi numărul acestora să scadă treptat, ajungând în anul de studiu 2012-2013 la 3.000, apoi la 2.000, iar în noul an este posibil să fie de aproximativ 1.600, a mai spus Doina Frunzăverde. Până în prezent UEM Reşiţa a avut autonomie universitară, adică a fost independentă, de acum încolo, din lipsă de fonduri şi studenţi soarta instituţiei va fi decisă de alţii. Rectorul Doina Frunzăverde a mai spus că Primăria Reşiţa prin edilul Mihai Stepanescu, este singura instituţie din tot judeţul Caraş-Severin care şi-a manifestat intenţia de susţinere şi sprijin faţă de universitatea locală. În momentul de faţă, universitatea este în incapacitatea de a plăti salariile celor 172 de angajaţi, precum şi utilităţile principale, precum impozitul pe spaţii, gaz, apă şi curent electric.

Vă reamintim că, senatele celor două instituţii de învăţământ superior, UVT şi UEM, vor demara joi, 17 septembrie negocierile privind fuziunea celor două instituţii de învăţământ superior, măsură agreată şi de Ministerul Educaţiei, dat fiind faptul că, Fondul Regional de Dezvoltare a sistat fondurile băneşti către universitatea din municipiul de pe Bârzava din luna august 2015 din varii motive. (Hardy Cvoica)

Consiliul Județean Caraș-Severin face primul pas pentru unirea stațiunilor Muntele Mic și Poiana Mărului
Actualitate vineri, 2 octombrie 2026, 14:41

Consiliul Județean Caraș-Severin face primul pas pentru unirea stațiunilor Muntele Mic și Poiana Mărului

Consilierii județeni din Caraș-Severin au votat în unanimitate solicitarea de preluare gratuită a două drumuri forestiere de la Romsilva....

Consiliul Județean Caraș-Severin face primul pas pentru unirea stațiunilor Muntele Mic și Poiana Mărului
Lucrări pentru reducerea riscului de inundații pe cursul de apă Hisiaș, în județul Timiș
Actualitate vineri, 2 octombrie 2026, 13:30

Lucrări pentru reducerea riscului de inundații pe cursul de apă Hisiaș, în județul Timiș

Lucrări pentru reducerea riscului de inundații sunt în desfășurare pe cursul de apă Hisiaș. Acestea se desfăşoară în zona localității cu...

Lucrări pentru reducerea riscului de inundații pe cursul de apă Hisiaș, în județul Timiș
Incendiul din Parcul Național Domogled-Valea Cernei continuă. Peste 120 de pompieri și silvicultori, mobilizați în teren
Actualitate vineri, 2 octombrie 2026, 12:41

Incendiul din Parcul Național Domogled-Valea Cernei continuă. Peste 120 de pompieri și silvicultori, mobilizați în teren

Incendiul de vegetație și fond forestier din Parcul Național Domogled-Valea Cernei, județul Caraș-Severin, continuă să mobilizeze importante...

Incendiul din Parcul Național Domogled-Valea Cernei continuă. Peste 120 de pompieri și silvicultori, mobilizați în teren
Timișoara face un pas spre trenul metropolitan. Primăria și CFR pot începe parteneriatul pentru dezvoltarea proiectului
Actualitate vineri, 2 octombrie 2026, 12:00

Timișoara face un pas spre trenul metropolitan. Primăria și CFR pot începe parteneriatul pentru dezvoltarea proiectului

Timișoara face un nou pas pentru dezvoltarea trenului metropolitan.  Este un proiect gândit ca alternativă la transportul cu mașina pentru...

Timișoara face un pas spre trenul metropolitan. Primăria și CFR pot începe parteneriatul pentru dezvoltarea proiectului
Actualitate vineri, 2 octombrie 2026, 10:03

Suntem o societate mai nervoasă decât în urmă cu câțiva ani? Ziua Internațională a Nonviolenței, între statistici și realitatea de zi cu zi

Mai puțină răbdare, conflicte care izbucnesc rapid, agresivitate verbală în trafic, în mediul online, la școală sau acasă. De Ziua...

Suntem o societate mai nervoasă decât în urmă cu câțiva ani? Ziua Internațională a Nonviolenței, între statistici și realitatea de zi cu zi
Actualitate vineri, 2 octombrie 2026, 09:46

Incendiile de vegetație continuă în Timiș. Peste 12 hectare de teren au fost afectate în ultimele 24 de ore

Incendiile provocate de arderea vegetației uscate și a deșeurilor continuă să le dea de lucru pompierilor din județul Timiș. În ultimele 24...

Incendiile de vegetație continuă în Timiș. Peste 12 hectare de teren au fost afectate în ultimele 24 de ore
Actualitate vineri, 2 octombrie 2026, 09:10

Reșița, premiată la nivel național pentru proiectul de regenerare urbană din Mociur

Proiectul Social Housing Mociur, realizat la Reșița, a fost distins cu Residential Award. Premierea a avut loc în cadrul Romanian Awards for...

Reșița, premiată la nivel național pentru proiectul de regenerare urbană din Mociur
Actualitate vineri, 2 octombrie 2026, 07:15

Zi liberă în școli pe 5 octombrie 2026

Elevii și profesorii nu vor merge la școală luni, 5 octombrie 2026, de Ziua Internațională a Educației. Potrivit structurii anului școlar...

Zi liberă în școli pe 5 octombrie 2026