Ascultă Radio România Reșița Live

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, a fost trimis în judecată

iotcu

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, a fost trimis în judecată

Articol editat de Mirabela Afronie, 14 august 2015, 09:50 / actualizat: 14 august 2015, 11:55

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, a fost trimis în judecată de către procurorii DNA pentru trafic de influenţă. Alături de şeful judeţului a mai fost trimis în judecată şi Adrian Nedelciu, directorul executiv al Direcţiei Tehnice Investiţii  şi Alin Pătraşcu, administratorul unei societăţi comerciale, pentru comiterea a două infracţiuni de cumpărare de influenţă. În data de 24 iulie, Ioţcu a fost prins în flagrant în timp ce primea suma de 10.000 de euro, reprezentând comisionul pentru un contract de achiziţie a unor aparate medicale. Cu două zile înaintea acestei date, Ioţcu a primit şi suma de 35.000 de lei în aceeaşi cauză. Dosarul va fi judecat la Tribunalul Timiş şi nu la Arad, în urma solicitării procurorilor DNA.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

 În cursul anului 2012, inculpatul Ioţcu Petru Nicolae, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Arad, a pretins de la inculpatul Pătraşcu Alin Mircea, administrator al unei societăţi comerciale, suma de 40.000 de euro, pentru a-și exercita influența în cadrul procedurii organizate la nivelul Consiliului Județean Arad, pentru atribuirea preferenţială a unui contract de achiziție publică privind „Furnizarea în leasing de echipamente medicale pentru dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad”, în valoare de 1.600.000 de euro.

În aceeaşi perioadă şi în acelaşi scop, inculpatul Nedelciu Adrian, în calitate de director executiv al Direcţiei Tehnice Investiţii în cadrul Consiliului Judeţean Arad, a acceptat promisiunea remiterii de către inculpatul Pătraşcu Alin Mircea a unor sume de bani pentru a determina funcţionari din subordine să atribuie preferenţial contractul respectiv.

  Astfel, inculpaţii Ioţcu Petru Nicolae şi Nedelciu Adrian au solicitat şi au determinat funcţionari din subordine să întocmească un caiet de sarcini preferenţial şi au stabilit prin dispoziţie comisia de evaluare a ofertelor depuse, influenţând pe membrii comisiei, astfel încât aceștia să stabilească ca și câștigător al procedurii societatea menţionată anterior în asociere cu o altă firmă.

  Urmare a acestei influențe exercitate, contractul respectiv a fost câștigat în luna octombrie 2014 de către asocierea formată din cele două societăți.

La data de 22 iulie 2015 inculpatul Ioţcu Petru Nicolae a primit printr-un intermediar, de la inculpatul Pătraşcu Alin Mircea, suma de 35.000 lei, iar inculpatul Nedelciu Adrian a primit prin intermediul aceluiaşi intermediar suma de 10.000 de lei, pentru ajutorul și sprijinul dat în atribuirea contractului respectiv.

La data de 24 iulie 2015 inculpatul Ioţcu Petru Nicolae a primit de la inculpatul Pătraşcu Alin Mircea, prin intermediul aceluiaşi intermediar, suma de 10.000 euro, urmând ca în cursul lunii august 2015, inculpatului să-i fie remisă şi diferenţa de 20.000 de euro din suma totală pretinsă, pentru ajutorul și sprijinul dat în atribuirea contractului.

Cu ocazia remiterii sumei de 10.000 euro, inculpatul Ioţcu Petru Nicolae a fost prins în flagrant de către procurorii anticorupţie, asupra sa fiind găsită suma respectivă de bani.

În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumelor de bani găsite asupra celor trei inculpaţi, după cum urmează:

  • suma de 800 de euro, găsită asupra inculpatului Ioţcu Petru Nicolae,
  • suma de 000 de lei, găsită asupra inculpatului Nedelciu Adrian şi
  • suma de 000 de euro, găsită asupra inculpatului Pătraşcu Alin Mircea.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații şi Direcţiei Generale Anticorupţie.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Timiş cu propunerea de a se menţine măsurile preventive şi asiguratorii dispuse în cauză.

 

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

 (Alina Bradaci)

Foto: adevarul.ro

Marea Pedalare RO Bike Valley 2026: sute de oameni din vestul țării vor ieși pe biciclete în Săptămâna Europeană a Mobilității
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 11:00

Marea Pedalare RO Bike Valley 2026: sute de oameni din vestul țării vor ieși pe biciclete în Săptămâna Europeană a Mobilității

Sute de oameni din vestul României sunt așteptați să participe, în perioada 16–22 septembrie 2026, la Marea Pedalare RO Bike Valley, eveniment...

Marea Pedalare RO Bike Valley 2026: sute de oameni din vestul țării vor ieși pe biciclete în Săptămâna Europeană a Mobilității
Muzeul Banatului Montan din Reșița se redeschide după ample lucrări de modernizare și reabilitare energetică
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 08:23

Muzeul Banatului Montan din Reșița se redeschide după ample lucrări de modernizare și reabilitare energetică

Evenimentul, organizat de Consiliul Județean Caraș-Severin și Muzeul Banatului Montan, marchează revenirea instituției în mijlocul...

Muzeul Banatului Montan din Reșița se redeschide după ample lucrări de modernizare și reabilitare energetică
Bănățenii sunt chemați la crosul organizat de OncoHelp Timişoara. Fondurile strânse vor susține tratamentul tumorilor de mici dimensiuni
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 16:56

Bănățenii sunt chemați la crosul organizat de OncoHelp Timişoara. Fondurile strânse vor susține tratamentul tumorilor de mici dimensiuni

OncoHelp Timişoara îi invită pe bănățeni să participe la cea de-a opta ediție a Crosului OncoHelp, unul dintre cele mai importante evenimente...

Bănățenii sunt chemați la crosul organizat de OncoHelp Timişoara. Fondurile strânse vor susține tratamentul tumorilor de mici dimensiuni
Investiții în educație la Bocșa: două obiective modernizate prin fonduri europene
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 16:50

Investiții în educație la Bocșa: două obiective modernizate prin fonduri europene

Două obiective importante pentru educație au fost finalizate la Bocșa. Centrul de Educație Incluzivă „Christiana” și grădinița cu program...

Investiții în educație la Bocșa: două obiective modernizate prin fonduri europene
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 16:35

Achiziția vaccinului BCG, anulată. Sute de copii din Caraş-Severin așteaptă vaccinarea

Procedura de achiziție a vaccinului BCG, administrat nou-născuților pentru prevenirea formelor grave de tuberculoză, a fost anulată după ce...

Achiziția vaccinului BCG, anulată. Sute de copii din Caraş-Severin așteaptă vaccinarea
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:18

Siguranța pietonilor, prioritate zero!

Polițiștii cărășeni intensifică acțiunile pe șoselele din județ în această perioadă, acordând o atenție deosebită pietonilor. Pe tot...

Siguranța pietonilor, prioritate zero!
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:50

Șase artiști transformă patrimoniul din Coronini în artă contemporană. Lucrările vor intra într-un nou punct muzeal

Șase artiști contemporani încep, la Coronini, în Clisura Dunării, un program de creație dedicat patrimoniului local. Timp de trei săptămâni,...

Șase artiști transformă patrimoniul din Coronini în artă contemporană. Lucrările vor intra într-un nou punct muzeal
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 12:20

Avertisment pentru constructorul MBS în Micro 4!

Regenerarea urbană a cartierului Micro 4 din Reșița se transformă într-un test pentru constructorul MBS. Deși municipalitatea reșițeană a...

Avertisment pentru constructorul MBS în Micro 4!