Maica noastră, limba şi literatura română, îşi plânge Poetul cu versurile nenăscute ale poesiilor sale şi ninge pătimaş şi trist peste ţinuturile docliniene ca într-o seară de colind … a trecut un an de la facerea în Veşnicie a celui ce-a fost Octavian Doclin…
S-a întors la vârsta începuturilor anotimpurilor într-un februarie din care a început să croiască antotimpurile poesiei româneşti până într-un alt februarie când le-a închis povestea sub lacătul tăcerii… a schimbat risipirea pe veşnicie, ca un copil care păstrează abecedarul sub somnul viselor sale de început… în limba docliniană alfabetul se scrie cu acelaşi sentiment al mirării de a te naşte şi de a te muri…nu există decât punctuaţia lacrimii şi mai sunt câteva consoane care se contopesc cu teama de a fi auzite încet, încet… pentru a nu dispersa muzica versurilor atât de calde de îţi transpiră inima de lacrimi…nicio operă literară nu poate trăi fără ele.
Cu cât timpurile sunt mai grele, răstignite pe ură şi mai iraţionale, cu atât poetul simte că trebuie să se opună curentului, fiindcă se teme pentru noi cei rămaşi în armura rece a pasivităţii cum te temi totdeuna pentru cei iubiţi într-o vreme de molimă.
Octavian Doclin a plecat şi s-a născut în februarie ca un sonet românesc izvorât din lacrima nonconformistă ce păzește granița fină dintre ritual și firesc, dintre sublim și apocaliptic, ca un Don Quijote ce străbate vânturile risipirii în lupta pentru teritoriile neîmblânzite ale propriei legende.
Poetul scria: „Eu m-am născut la ţară, cu stupul de albine, / şi-adesea, lângă Tata, chemam să vină ploaia, …” acum un an a chemat să vină moartea…
În grădinile pe care îngerii săi le-au plivit, Octavian Doclin rămâne boemul veșnic tânăr și ferice al elitei culturale bănățene, un Prinț al timpurilor sale ce a împărţit cartea gloriei în veșminte când hamletiene, când un Robison cu insula în suflet în singurătatea propriei căutări răzvrătite între răspunsuri și întrebări într-un regat sau o țară căruia i-a pus nume-Docliniana!
Poetul mărturisea: ”În ceea ce mă priveşte, dacă e vorba de frageda pruncie, am nostalgia, care nu mă va părăsi până când mă voi întoarce la această vârstă a începutului vieţii, anotimpurilor. Ca să dau doar un singur exemplu: primăvara, îmi plăcea să stau, ziua în amiaza mare, în plaţul (în Banat, aşa se spune locului – asta înseamnă şi în germană – în care se seamănă altceva decât în grădina casei) semănat cu trifoi, culcat şi acoperit de albine şi fluturi, fără să mă ştie nimeni ”...
După fulgii zăpezilor de februarie, vor venii fluturii primăverii… în Docliniana un suflet de copil va dărui albinelor nectarul versurilor sale pentru că se va întoarce în fiecare an la începutul anotimpurilor fără să îl ştie nimeni… doar când şi când nişte vânzători de vis vor pune peste rănile noastre prea pământeşti Dorul de Doclin şi de Docliniana…
Anca Bica Bălălău
Nota redacţiei:
DOCLIN Octavian , pseudonimul lui Octavian Chisăliță s-a născut la 17 febr. 1950, comuna Doclin, judetul Caraș-Severin şi a urcat la Cer pe 11 februarie 2020
Studii elementare (1957-l965) în comuna natală și liceale (1965-l969) în comuna Grădinari; licențiat al Facultății de Filologie a Institutului Pedagogic din Oradea (1972).
Prof. la Bixad (1972-l977); referent literar la Centrul Județean Caraș-Severin al Creației Populare din 1977.
Colaboreaza la România literară, Viață Românească, Familia, Tribuna, Steaua, Transilvania, Luceafărul, Contemporanul, Orizont etc.Debutează cu poezia Galilei în revista Orizont (1970); debut editorial cu volum Neliniștea purpurei (1979), urmat de Ființa tainei (1981), Muntele și Iluzia (1984), Curat și nebiruit (1986) și Cu gindul la metaforă (1989).
Opera literară
Neliniştea purpurei, Timişoara, 1979;
Fiinţa tainei, Timişoara, 1981;
Muntele şi Iluzia, Timişoara, 1984;
Curat şi nebiruit, Bucureşti, 1986;
Cu gândul la metaforă, Bucureşti, 1986;
Metafore gândite-n stil pentru când voi fi copil, Reşiţa, 1991;
Ceasul de apă, ediţie îngrijită şi postfaţă de Lucian Alexiu, Timişoara, 1991;
A te bucura de eroare, Timişoara, 1992;
În apărarea poemului scurt, Timişoara, 1993;
Climă temperat continentală – Temperate Continental Climate, ediţie bilingvă, îngrijită şi traducere de Ada D. Cruceanu, postfaţă de Lucian Alexiu, Timişoara, 1995;
Agresiunea literei pe hârtie, Timişoara, 1996;
Esau, postfaţă de Adrian Dinu Rachieru, Reşiţa, 1997;
Poeme duminicale, Reşiţa, 1998;
47 Poeme despre Viaţă, Dragoste şi Moarte, Reşiţa, 1998; ediţia (47 Poems about Life, Love and Death), traducere de Ada D. Cruceanu, Reşiţa, 1998;
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România!
Sursa foto: Gabriela Şerban
