În ultimele 24 de ore, în urma unor acţiuni desfăşurate de poliţiştii de frontieră arădeni, au fost depistați 32 de cetăţeni din Afganistan şi Pakistan, care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

Migranții erau ascunși printre marfa transportată de 5 șoferi de tir din Bulgaria, Turcia și România.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.