Ascultă Radio România Reșița Live

Muzeul de Artă Timișoara, declarat instituţie de importanță națională

Muzeul de Artă Timișoara, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Timiș, devine muzeu de importanță națională și urmează să își schimbe titulatura.

Muzeul de Artă Timișoara, declarat instituţie de importanță națională

Articol editat de Caruntu Marius, 4 decembrie 2020, 20:35

”Sunt încântat să aflu că Muzeul de Artă Timișoara a fost recunoscut ca muzeu de importanță națională și că va primi titlul de Muzeul Național de Artă Timișoara! Este un moment deosebit de important pentru echipa care a construit dosarul, pentru toţi colegii care au contribuit la acest succes. Patrimoniul și expoziţiile urmează să intre în circuitul național și să devină astfel mult mai cunoscute și apreciate de specialiști și de publicul larg din România și din întreaga lume”, a declarat, prof. univ. dr. Victor Neumann, directorul muzeului.

Muzeul de Artă din Timișoara a fost și până acum una dintre instituțiile de referință pentru viața culturală, care oferă vizitatorilor adevărate comori artistice locale, naționale și universale. Expozițiile permanente cu care sunt întâmpinaţi vizitatorii Muzeului de Artă Timișoara, Pictură veche bănățeană, Icoane bănățene, Artă modernă românească, Corneliu Baba, Artă Europeană alături de expozițiile temporare, excelent selectate, constituie garanția unei experiențe unice.

Etichete:
Obstacol pe DJ 572 din Caraș-Severin
Actualitate joi, 11 decembrie 2025, 11:15

Obstacol pe DJ 572 din Caraș-Severin

Un tir încărcat cu ciment a luat foc, joi dimineață, pe DJ 572, pe raza localității cărășene Izgar. Incendiul a pornit de la un scurt...

Obstacol pe DJ 572 din Caraș-Severin
Spații de cazare în administrarea Direcției Silvice, de sărbători: cabane turistice în cele mai frumoase zone naturale din Caraş-Severin
Actualitate joi, 11 decembrie 2025, 10:38

Spații de cazare în administrarea Direcției Silvice, de sărbători: cabane turistice în cele mai frumoase zone naturale din Caraş-Severin

Direcția Silvică pune la dispoziția turiștilor o serie de spații de cazare aflate în circuitul turistic, ideale pentru iubitorii de natură,...

Spații de cazare în administrarea Direcției Silvice, de sărbători: cabane turistice în cele mai frumoase zone naturale din Caraş-Severin
Prof. Şerban Negru:”Pacienții cu cancer din Caraș-Severin, epuizați de naveta zilnică la Timișoara”. Soluţia? Un spital pentru tratarea cancerului la Reşiţa
Actualitate miercuri, 10 decembrie 2025, 16:53

Prof. Şerban Negru:”Pacienții cu cancer din Caraș-Severin, epuizați de naveta zilnică la Timișoara”. Soluţia? Un spital pentru tratarea cancerului la Reşiţa

Zeci de pacienți oncologici din Caraș-Severin parcurg zilnic un drum obositor către Spitalul OncoHelp din Timișoara pentru ședințele de...

Prof. Şerban Negru:”Pacienții cu cancer din Caraș-Severin, epuizați de naveta zilnică la Timișoara”. Soluţia? Un spital pentru tratarea cancerului la Reşiţa
Caraş-Severin: Transformarea Halei Minda, proiect-pilot New European Bauhaus
Actualitate miercuri, 10 decembrie 2025, 13:56

Caraş-Severin: Transformarea Halei Minda, proiect-pilot New European Bauhaus

Transformarea Halei Minda intră într-o nouă etapă, după ce la sediul Primăriei Reșița, a fost semnat memorandumul de cooperare care introduce...

Caraş-Severin: Transformarea Halei Minda, proiect-pilot New European Bauhaus
Actualitate miercuri, 10 decembrie 2025, 13:51

Lucrările la Școala Gimnazială 30 continuă fără blocaje. Primăria Timișoara a câștigat definitiv procesul cu firma care a abandonat șantierul

Municipiul Timișoara a obținut o victorie definitivă în instanță în cazul contractului pentru continuarea lucrărilor la Școala Gimnazială...

Lucrările la Școala Gimnazială 30 continuă fără blocaje. Primăria Timișoara a câștigat definitiv procesul cu firma care a abandonat șantierul
Actualitate miercuri, 10 decembrie 2025, 08:24

Percheziții în Caraș-Severin: armă letală, cartușe și articole pirotehnice confiscate de polițiști

Percheziții în Caraș-Severin: Armă letală, cartușe și articole pirotehnice confiscate de polițiști La data de 9 decembrie 2025, polițiștii...

Percheziții în Caraș-Severin: armă letală, cartușe și articole pirotehnice confiscate de polițiști
Actualitate marți, 9 decembrie 2025, 19:36

Datorii acumulate de Spitalul Municipal din Caransebeș pentru servicii de hrană și spălătorie

Spitalul Municipal din Caransebeş se confruntă cu o situaţie financiară delicată. Motivul: firma care asigură hrana pacienţilor şi serviciile...

Datorii acumulate de Spitalul Municipal din Caransebeș pentru servicii de hrană și spălătorie
Actualitate marți, 9 decembrie 2025, 19:11

Lugojul vrea să taxeze clădirile neîngrijite: Primăria propune majorarea impozitelor cu până la 500%

Administrația locală din Lugoj a înaintat Consiliului Local un proiect de hotărâre prin care propune aprobarea regulamentului privind majorarea...

Lugojul vrea să taxeze clădirile neîngrijite: Primăria propune majorarea impozitelor cu până la 500%