Radio România Reşiţa este radioul oamenilor şi promovează Valoarea. Frecvenţele radioului reşiţean semnifică 24 de ore din 24, ACASĂ pentru toţi ascultătorii, indiferent că sunt din ţară sau din afara graniţelor.
Vom începe această seară cu un gând pios către cel ce a fost şi a rămas Pavel Stancu din Grădinari care a plecat la cele veşnice în această lună la vârsta de 95 de ani, un simbol al celor deportaţi în Bărăgan. Ultimul său interviu a fost acordat pentru Radio România Reşiţa şi-l vom asculta sâmbătă 17 octombrie la emisiunea “Prietenul de la 20:20”.
În această seară vom asculta mărturisile copiilor săi Gina Stancu şi Stancu Cornel Şiialomiţeanu, dar şi povestea prietenului nostru Mihai Sprânceană al cărui început de viaţă a fost alături de familia Stancu.
De ce România Frumoasă? Pentru că tragediile acestor oameni au pus temelia ei şi noi avem datoria morală de a iubi această ţară, de a o respecta şi dezvolta.
Pe această temă, vă invit să vă spuneţi părerile la numerele de telefon 0255.20.60.61, 0255.20.60.62 sau să trimiteţi mesaj la numărul de whatsapp 0751288777.
În zilele de 18/19 iunie 1951, trei judeţe ale României, 12.791 de familii, 40.230 de persoane, 2.656 de vagoane de tren şi 6.211 de autocamioane;destinaţia – câmpia stearpă a Bărăganului. Acestea sunt coordonatele celei mai cumplite pribegii a satului românesc.
„Bărăganul a fost Siberia noastră“, spun supravieţuitorii, fiindcă în Bărăgan au murit oameni fără să se fi eliberat de frică, altora durerea încă le tulbură instinctul şi toţi au trăit absurdul unei închisori în aer liber. Impulsul e normal şi nobil:„deportarea, înstrăinarea forţată şi ruperea legăturii sfinte cu pământul sunt nedreptăţi şi umilinţe care nu trebuie uitate niciodată.
Ca în orice dramă, supliciul e programat în detaliu şi, după o săptămână în care au împărţit aceleaşi vagoane întunecate cu animalele, oamenii au găsit primele repere ale noii vieţi:un număr primit în gară, la coborâre, şi un ţăruş înfipt în pământ.
Acesta era Bărăganul, locul unde nimic, nici măcar sărăcia, nu avea hotare, unde apa avea miros de motorină, oamenii se îmbolnăveau de enterocolite, hepatite şi febră tifoidă, iar şobolanii mâncau orice. Vara Bărăganului topea şi pietrele şi, când crivăţul viscolea zăpada, cu iarna nu era de glumă. Aici, în bordeie umede, destinul se va rescrie pentru „duşmanii“ de clasă.
Deportaţii au fost lăsaţi în Câmpia Bărăganului sub cerul liber, cu interdicţia de a se deplasa mai departe de 15 kilometri.
Îmbarcarea familiilor s-a făcut în vagoane de marfă, sub directa supraveghere a activiştilor, miliţienilor şi securităţii. Oamenii credeau că se îndreaptă spre Siberia. S-au oprit însă în Bărăgan. Într-un fel, memoria este cea care a salvat deportaţii, ajutându-i să supravieţuiască.
Despre condiţiile în care miile de deportaţi erau nevoiţi să trăiască, iată ce spun notele de informare ale Securităţii:«În problema apei de băut, se resimte lipsa de apă şi nu s-au amenajat butoaiele cu capace şi cana pentru a se evita infectarea apei. S-au găsit viermi în apa din butoaie.»
Lupta pentru supravieţuire avea să înceapă încă din prima zi de Bărăgan. Primul adăpost a fost între două dulapuri acoperite cu o pătură sau, pur şi simplu, sub căruţe. Spiritul de solidaritate creştea proporţional cu starea de frică şi supărare. Deportaţii, chiar dacă în majoritatea lor erau ţărani, au înţeles destul de repede că sunt victime ale politicii comuniste.
Azvârliţi în câmp, prima grijă a fost să-şi construiască un acoperiş mai sigur, un fel de colibe înjghebate din te miri ce. Prima etapă de adaptare a deportaţilor, în noile condiţii de viaţă, a început prin construirea bordeielor, locuinţe ale sărăciei.
Verificarea inventarului uman dislocat nu era departe de apelul zilnic practicat în penitenciare. Supravegherea şi evidenţa populaţiei n-au încetat până în ultima zi. Drumurile, gările şi trenurile erau patrulate de miliţie şi armată, care aveau ordin de a legitima populaţia din zona satelor noi. Evadarea era aproape imposibilă. Adaptarea a fost dureroasă şi nu s-a încheiat niciodată.
Astăzi, povestesc despre deportări, despre labirintul câmpiei şi despre întâmplările zilelor din pustiu fără patimă aproape, dar cu o luciditate înspăimântătoare. Au fruntea brăzdată, dar senină. Are şi memoria uitările ei.
Rămâneţi ACASĂ pe frecvenţele 105.6 FM ?i 91,9 FM – 92,8 FM pentru ascult?torii din Clisura Dunării, sau pe radioresita.ro, ori pe telefon, indiferent că este fix sau mobil, sunând la numărul 031.504.04.34, apel cu tarif normal, puteţi asculta oricând şi de oriunde Radio Reşiţa.
Anca Bica Bălălău
