Spital CaransebesAmbulatoriul de imagistică şi TBC al Spitalului Municipal de Urgenţă din Caransebeş va fi modernizat în cadrul unui proiect, din fonduri europene, în valoare de peste 4, 6 milioane de euro. Lucrările de reabilitare vor fi finalizate până în luna iunie, după care va fi adus la Caransebeş un aparat RMN, un angiograf, un mamograf şi aparate de radiologie dentară. În aceste condiţii, pacienţii nu vor mai fi nevoiţi să meargă pentru investigaţii la Timişoara sau la Reşiţa. Această investiţie este cea mai importantă din istoria spitalului şi va ajuta la creşterea calităţii actului medical, ne-a declarat managerului unităţii medicale, Adrian Romanescu. (Cornelia Vlaicu)