Ascultă Radio România Reșița Live

Ziua hramului la metocul Episcopiei Caransebeșului

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului și în acest an a fost organizată sărbătoarea hramului la Schitul „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din Caransebeș. Chiar dacă a fost zi de peste săptămână mulțime de pelerini și-au îndreptat pașii luni, 27 iulie, să se roage împreună cu obștea monahală la sfântul tămăduitor. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în altarul de vară al schitului.

Ziua hramului la metocul Episcopiei Caransebeșului

Articol editat de Radio Resita, 27 iulie 2020, 20:30

Părintele arhimandrit a binecuvântat și o troiță ce a fost amplasată în curtea așezământului monahal. Răspunsurile liturgice au fost date de către un grup de clerici format din părinți slujitori ai Catedralei Episcopale din Caransebeș. Arhimandritul Constantin Timiş:

După Sfânta Liturghie părintele vicar a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat viața Sfântului Pantelimon. „Am încercat să aduc în actualitate viața acestui sfânt mucenic care a primit de la Dumnezeu darul vindecării. De asemenea, am scos în evidență curajul mărturisirii evangheliei lui Hristos de către Sfântul Pantelimon într-o vreme de prigoană pentru biserică”.

Credincioșii care au venit să se roage la Sfântul Pantelimon au avut bucuria să se închine și la o părticică din moaștele sfântului tămăduitor, aduse la acest așezământ monahal în anul 2017, din București, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

„Având o părticică din moaștele Sfântului Pantelimon la acest schit i-am îndemnat pe credincioși a se apropia cu dragoste, dar și credință, cerând ajutorul sfântului, mai cu seamă că ne aflăm într-o perioadă de pandemie. Credința și dragostea față de Dumnezeu și de sfinții Lui ne vor ajuta să trecem peste astfel de încercări, mulțumitori arătându-ne pentru toate. Trebuie să avem nădejde în ajutorul lui Dumnezeu, dar și în ajutorul sfinților care prin viața lor ne-au arătat dragoste față de Dumnezeu și față de semeni, așa cum a făcut-o Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”, a mai subliniat părintele arhimandrit.

După sfânta slujbă obștea monahală a pregătit pentru toți pelerinii pachețele cu o mică gustare. Schitul „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din Caransebeș este metocul Episcopiei Caransebeșului și a fost înființat în anul 2004. În prezent se află în curs de amenajare, sub purtarea de grijă a părintelui stareţ Ioachim Rad.

Controale intensificate pe șoselele din Caraș-Severin în cadrul acțiunii ROADPOL „Alcohol & Drugs”
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 12:44

Controale intensificate pe șoselele din Caraș-Severin în cadrul acțiunii ROADPOL „Alcohol & Drugs”

Polițiștii verifică șoferii care conduc sub influența alcoolului sau a drogurilor Polițiștii rutieri din Caraș-Severin participă, în...

Controale intensificate pe șoselele din Caraș-Severin în cadrul acțiunii ROADPOL „Alcohol & Drugs”
Carnavalul Bela Crkva 2026, promovat la Timișoara
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 12:43

Carnavalul Bela Crkva 2026, promovat la Timișoara

Carnavalul Bela Crkva 2026 transformă orașul din Banatul sârbesc, în perioada 22–28 iunie, într-o destinație de vară pentru iubitorii de...

Carnavalul Bela Crkva 2026, promovat la Timișoara
Primele autobuze electrice de mici dimensiuni intră în circulație la Timișoara
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 11:53

Primele autobuze electrice de mici dimensiuni intră în circulație la Timișoara

Primele autobuze electrice de mici dimensiuni achiziționate de Primăria Timișoara cu fonduri europene vor intra în circulație începând de...

Primele autobuze electrice de mici dimensiuni intră în circulație la Timișoara
Centrul de Voluntariat Reșița, partener la prima Tabără de Sculptură de la Muzeul Satului Bănățean Timișoara
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 09:37

Centrul de Voluntariat Reșița, partener la prima Tabără de Sculptură de la Muzeul Satului Bănățean Timișoara

Muzeul Satului Bănățean Timișoara găzduiește, în perioada 12–14 iunie, prima ediție a Taberei de Sculptură, un proiect cultural care aduce...

Centrul de Voluntariat Reșița, partener la prima Tabără de Sculptură de la Muzeul Satului Bănățean Timișoara
Actualitate joi, 11 iunie 2026, 21:42

75 de ani de la deportările în Bărăgan, comemorați la Reșița și Oravița: programul manifestărilor din iunie 2026

  Evenimentele marchează împlinirea a 75 de ani de la deportarea din 18 iunie 1951, cunoscută în istorie drept „Rusaliile Negre”, când...

75 de ani de la deportările în Bărăgan, comemorați la Reșița și Oravița: programul manifestărilor din iunie 2026
Actualitate joi, 11 iunie 2026, 20:00

Parcul Vicol din Băile Herculane, gata de inaugurare după aproape doi ani de lucrări

Unul dintre cele mai așteptate proiecte de amenajare urbană din stațiunea Băile Herculane se apropie de final. Parcul Vicol, situat în zona...

Parcul Vicol din Băile Herculane, gata de inaugurare după aproape doi ani de lucrări
Actualitate joi, 11 iunie 2026, 18:32

Investiție majoră în educație la Timișoara: Sala de sport a Liceului Tehnologic de Transporturi Auto intră în reabilitare

Municipiul Timișoara continuă investițiile în infrastructura educațională și sportivă. Prin Administrația pentru Sănătate și Educație,...

Investiție majoră în educație la Timișoara: Sala de sport a Liceului Tehnologic de Transporturi Auto intră în reabilitare
Actualitate joi, 11 iunie 2026, 16:31

Tinerii absolvenți din Caraș-Severin pot primi indemnizație de șomaj și primă de inserție. Condiția: înscrierea la AJOFM în 60 de zile

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin îi așteaptă pe absolvenții instituțiilor de învățământ, promoția...

Tinerii absolvenți din Caraș-Severin pot primi indemnizație de șomaj și primă de inserție. Condiția: înscrierea la AJOFM în 60 de zile